Călătorii temporali – Există porți ale timpului în România?


Porțile lumii nevăzute... și doar de puțini umblate și știute!

Porțile lumii nevăzute… și doar de puțini umblate și știute!

By dr.Emil Străinu

Toţi cei care am îndrăgit poveştile copilăriei am savurat efectiv celebrul basm Tinereţe fară bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Tărâmul tinereţii şi vieţii veşnice ne-a fascinat copilăria, iar pentru visători lucrurile nu s-au oprit aici. Există legende şi povestiri despre izvoare miraculoase cu “apă vie” ce se găsesc în mai toate zonele României. Mircea Eliade face referiri în unele din studiile sale la “porţi ale timpului”, dar lucrurile nu se opresc aici. Pe vremea totalitarismului se spune că un grup de cercetători găsise în Munţii Carpaţi mai multe izvoare cu proprietăţi miraculoase, dintre care unul ar fi fost chiar folosit de către Nicolae Ceauşescu. Povestirile despre zonele cu anomalii temporale sunt legate de anumite locuri unde se produceau efectiv teleportări, iar istorisirile despre ciobani, turişti şi cercetători sau oameni simpli care ajungeau subit în alt loc după ce păşeau într-o anumită locaţie (nu numai de la munte) abundă în anumite zone din România. Personal nu am avut parte de astfel de experienţe, dar în perioada cât am realizat emisiunea Lumea misterelor cu scriitorul Ion Ţugui, ce se difuza la postul de televiziune Tele 7 ABC, şi cât am redactat rubricile nonconvenţionale ale unor publicaţii de succes  am primit mai multe relatări de la persoane de încredere şi care păreau deasupra oricărei suspiciuni care trecuseră prin astfel de întâmplări, experienţe extraordinare.

În continuare, spaţiul editorial fiind limitat, am să o redau pe cea care mi s-a părut a fi cea mai interesantă dintre cele pe care le-am primit şi investigat la acea vreme.Întâmplarea a fost relatată de două personae şi confirmată în urma investigaţiei de alte trei din grupul ce a făcut obiectul straniei teleportări temporale. La începutul anilor ’90, trei familii hotărăsc să petreacă un sfârşit de săptămână, mai precis de vineri până duminică seară, într-o zonă sălbatică de munte.

Cele trei familii, un total de 11 persoane, s-au îmbarcat în trei autoturisme, două Aro 244 şi un M 461, hotărâte fiind să doarmă în corturi şi să petreacă cele trei zile în aer liber în sălbăticia din mijlocul naturii.  La iniţiativa unuia dintre participanţi, locul fusese ales cu grijă într-o zonă foarte sălbatică şi relativ greu accesibilă. După parcurgerea itinerariului rutier, partea de drum din zona muntoasă, conform relatării participanţilor, a fost foarte obositoare şi anevoioasă din cauza drumului foarte accidentat, de mai multe ori maşinile trebuind să fie efectiv împinse manual sau trase cu cabestanul cu care era dotat una dintre ele.

Cunoscând unele date despre zona-ţintă, participanţii la mica expediţie se pregătiseră cu absolut orice le-ar fi trebuit ca pe parcursul celor trei zile de recreere în mijlocul naturii să nu aibă nevoie de absolut nimic. Ceea ce este interesant, este faptul că acasă, pe hartă, stabiliseră locul de campare şi alte câteva direcţii de drumeţie ce ar fi trebuit parcurse pe jos, care ulterior nu vor mai fi parcurse. La sosirea cu foarte mare greutate în locul de destinaţie, turiştii noştri de sfârşit de săptămână au fost întâmpinaţi de un bătrân cioban, care avea în grijă o mică turmă de capre.  Aş vrea să subliniez încă de la început că cea mai apropiată localitate se afla la vreo 30 de kilometri şi ciobanul nostru îmbrăcat sumar şi fără bagajele unui cioban obişnuit nu-şi prea justifica prezenţa în acea zonă cu turma sa formată din vreo 20-30 de capre răsfirate în jurul său şi care păşteau foarte voioase din vegetaţia abundentă de munte.

Unul dintre turişti, mai zeflemist, chiar remarcase: „Ce fel de cioban mai e şi ăsta fără toiag, sarică, câine şi măgar!?”
Intrând în vorbă cu ciobanul, turiştii noştri erau efectiv fascinaţi de zona unde se aflau şi s-au interesat dacă în zonă era vreun izvor, având în vedere că turma avea nevoie de apă, ca şi ei de altfel. Deşi lăzile cu apă minerală erau intacte în maşină şi suficiente, se gândeau că o cură de apă de izvor ar fi fost bine venită. Începea să se însereze şi toţi au trecut la lucru pentru a instala corturile în vederea nopţii ce se apropia. Cele trei maşini şi cele şase corturi, care au fost repede ridicate, au fost aşezate în cerc, în centru făcându-se deja o groapă pentru focul de tabără.

Erau pe un platou sălbatic cu o privelişte fascinantă, iar aerul de munte te îmbăta prin puterea sa energetică. Dar din acest moment au început să apară ciudăţeniile şi faptele bizare s-au succedat încontinuu până ce grupul va fi silit să părăsească în pripă zona respectivă. Dar să nu anticipăm. Întregul grup observase că cel care dialoga cu bătrânul cioban în vederea identificării unui posibil izvor era prins într-o discuţie interminabilă cu acesta şi care în mod neaşteptat devenise ceea ce de regulă numim o dispută aprinsă, adică în contradictoriu.

Vădit iritat, cel care discutase cu ciobanul a venit şi a comunicat grupului că ciobanul insista ca pe platoul respectiv să nu fie amplasată tabăra grupului de excursionişti. Realizând că aceştia nu vor să părăsească zona, deşi primiseră indicaţii pentru amplasarea taberei în alte locaţii, ciobanul îşi adună mica turmă şi părăsi zona, spunându-le celor prezenţi că nici nu le trece prin cap ce necazuri vor păţi. Straniul avertisment a fost luat cu titlu de glumă deplasată, considerându-se probabil că bătrânul voia să păstreze pajiştea de pe platoul respectiv pentru caprele sale. Incidentul ca să spunem aşa a trecut neobservat şi bucuria focului de tabără, natura sălbatică şi cerul însetelat au adus tuturor bucurie şi linişte în suflet. Târziu în noapte s-au retras sleiţi de puteri în corturi pentru odihnă, visând la chemarea naturii ce părea că le transmite efectiv energie vitală şi bună dispoziţie.

Noaptea a trecut repede şi soarele dimineţii i-a chemat la o nouă zi pe cărările muntelui. În timp ce unele dintre doamne făceau plajă, altele pregăteau micul dejun. Bărbaţii cu spiritul de aventură mai pregnant au început explorarea împrejurimilor.

În mod cu totul ciudat, majoritatea celor prezenţi observaseră printre arbuşti şi vegetaţia din jur un soi de mici globuri scânteietoare de la mărimea unei monezi până la mărimea unei mingi de tenis ce apăreau şi dispăreau cu intermitenţe.
Electricitate statică au spus unii, iluzii optice create de încărcătura de ozon a locului au spus alţii. Unul dintre participanţi, de profesie inginer aeronautic, şi-a dat seama imediat că platoul respectiv are o încărcătură energetică deosebită, constatând ulterior că busola arăta orice numai direcţia nordului nu, învârtindu-se aleator fără importanţă de poziţia în care o ţineai.

În poiana cu... fantome

În poiana cu… fantome

Un alt membru al grupului, care era geolog, susţinea că platoul respectiv este caracterizat de o intensă anomalie geomagnetică semnalată de un mic magnetometru ce-l avea cu el întâmplător, rămas din ultima expediţie geologică la care participase. Ziua a trecut relativ repede fără alte incidente, dar cei care exploraseră împrejurimile spuneau că, după patru-cinci sute de metri de explorare în zona din prejurul platoului, deşi mergeau radial faţă de tabără şi în direcţie opusă, în final ajungeau tot în tabără.

Pentru liniştirea tuturor, pe fondul unei bune dispoziţii generale s-a tras concluzia că toate cărările erau de fapt nişte cercuri secante la acel platou. Spre seară, în mod brusc, vremea a început să se schimbe, norii negrii adunându-se spre masivul muntos. La lăsarea serii a început o ploaie rece cu picături mici, ploaie de munte. După aproximativ o oră, ploaia a stat, norii lăsând locul unui cer înstelat minunat, ocazie cu care s-a confirmat încă o dată după observarea stelară că busola nu arăta nordul, ci poziţii aleatoare de pe cadranul busolei.

La un moment dat, dintr-o dată s-a lăsat un frig tăios şi a început un vânt foarte rece, ce unora le făcea să le clănţăne dinţii. Frigul a început efectiv să măture platoul. Apoi, după scurt timp, vântul s-a oprit şi o ceaţă grosă albăstruie, ce făcea să nu vezi la nici doi metri, a cuprins întreaga zonă. Este momentul când, conform spuselor martorilor, se produce incredibilul: ceaţa se ridică dintr-o dată ca la o comandă şi, deşi conform tuturor celor care aveau un ceas era ora 22.30 seara, se face lumină ca în plină zi. Câţiva dintre cei prezenţi se panichează şi se retrag în maşini, trei dintre bărbaţi rămân afară şi, privind împrejur, rămân efectiv pironiţi locului şi muţi de uimire.

În partea stângă a muntelui, printre arbuşti se profila un grup ce, după aproximarea celor prezenţi, era constituit din câţiva zeci de călăreţi îmbrăcaţi în armuri,  înarmaţi cu săbii şi lănci, cu caii fornăind nervoşi privind intens în faţă. În faţă însemna spre dreapta, unde toţi cei prezenţi au putut să observe şi să audă nechezăturile cailor unui alt grup de călăreţi acoperiţi în zale şi blănuri, cu coifuri strălucitoare, care agitau nervoşi nişte săbii înfiorător de mari. Cei aflaţi în maşini au început să strige cu disperare la cei trei bărbaţi şi încercau la nesfârşit să pornească maşinile pentru a ieşi cât mai grabnic de pe platou pe drumul strâmt şi abrupt pe care veniseră.

În zadar. Însă nici un motor nu pornea, nu scoteau nici un sunet şi, după ce cei trei bărbaţi au ajuns la maşini, au început să se audă strigăte asurzitoare ce păreau a fi chemări la luptă din partea celor două grupuri înarmate până în dinţi. Un sunet asemănător cornului vânătoresc s-a auzit prelung şi cele două tabere au intrat pe platou năpustindu-se cu ură una împotriva celeilalte. Două dintre femei au leşinat, unul dintre bărbaţi, cum se va constata mai târziu, va trece printr-un preinfart, starea celor prezenţi fiind caraterizată prin două cuvinte: panică generală şi confuzie totală.

Închişi în maşini, cei care mai erau încă valizi au asistat un timp aproximat la câteva zeci de minute la o sângeroasă bătălie între cele două grupuri de luptători. Conform relatării celor de la faţa locului, bătălia era de o cruzime înfiorătoare, cai şi călăreţi se înfruntau într-o bătălie cruntă pe viaţă şi pe moarte, sângele tâşnind din trupuri stropea geamurile autovehiculelor, caii nechezau, iar capetele erau strivite sub loviturile buzduganelor sau zburau sub şuierul înspăimântător al câte unei săbii, poiana era plină de sângele luptătorilor pe iarbă, ici colo se putea vedea câte un braţ  tăiat sau câte un luptător în agonia morţii lângă calul său rănit.

Bătălia, ce depăşea scenariul oricărui film prin cruzime şi intensitate, părea că nu se mai termină, cele două tabere fiind parcă perfect egale în forţă şi în dârzenia cu care luptau.
Gândiţi-vă că toate acestea se petreceau pe acel platou la fel ca şi cum maşinile şi micuţa tabără a excursioniştilor noştri nici nu exista. În autoturisme se ajunsese la disperare, care în final dusese la ceea ce putem numi o stare psihică de perplexitate în faţa unei situaţii ireale şi total neprevăzute.

Când încleştarea părea că nu se mai termină, de undeva din munte s-a auzit din nou prelung acel sunet ca de corn vânătoresc zdrăngănitul armelor, nechezatul cailor, îndemnurile la luptă ale participanţilor la bătălie au început să se audă din ce în ce mai estompat, cele două tabere, regrupându-se parcă, au dispărut în ropotul cailor în direcţii opuse de unde veniseră.

În câteva momente, ceaţa a devenit din ce în ce mai deasă şi frigul mai pătrunzător, apoi, în timp ce ceaţa se ridica spre vârful muntelui, a început o ploaie torenţială, ce a durat preţ de câteva minute, dar suficient de mult cât să pornească şuvoaiele din munte. Cerul a început să se lumineze şi dintr-o dată, ca la un semnal, motoarele celor trei autovehicule au pornit. Panicaţi, superuimiţi, în stare generală de confuzie, preţ de câteva minute turiştii noştri nu au coborât din maşini ale căror motoare duduiau sub ploaie.

Femeile plângeau, iar bărbaţii încercau să-şi aprindă ţigările cu mâini tremurânde.  Dar, ca într-un scenariu bine regizat, ploaia s-a oprit dintr-o dată, soarele cu razele sale binefăcătoare a apărut pe cer iar, din difuzorul radio-receptorului unei maşini s-a auzit vocea crainicei: “Aici Radio Bucureşti, la semnalul următor va fi ora 07.00”.

Unii plângând, alţi râzând isteric s-au dat jos în cele din urmă din maşini, s-au îmbrăţişat, au ţopăit ca nişte copii fericiţi că scăpaseră din ceva ce nu înţelegeau şi nu au înţeles nici până astăzi. Cineva din grup a scos ca un ţipăt: poiana era plină de urme de copite de cai. În acel moment, într-o tăcere nefirească şi cu o rapiditate de nedescris, în mai puţin de zece minute, tabăra a fost demontată şi absolut toate materialele puse în maşini, iar în momentul urmăror coloana se pusese în mişcare fără nici o comandă, fără nici un semnal, pe drumul de întoarcere. Nimeni nu vorbea, toţi porniseră aparatele de radio portabile sau de pe maşini şi ascultau ştirile de care se agăţau ca de nişte liane ce veneau din realitate ce părea la capătul lumii.

Drumul la întoarcere era incomparabil mai uşor, mergându-se în coborâre, şi se mergea la limita de viteză posibilă pe acel traseu accidentat. După aproximativ cinci kilometri, prima maşină a încetinit pentru că era cât pe aci să accidenteze două capre albe ce aveau o blană albă ca de lapte, urmate de o întreagă turmă şi de bătrânul cioban întâlnit cu o zi înainte, care după ce îi salută zâmbind straniu cu căciula, dispăru după turma sa printre copaci. Apoi, ca la o comandă, şoferii au apăsat acceleraţia, sporind viteza şi neoprind decât în primul cătun de pe traseu. Aici au împărţi absolut toate alimentele rămase  (care nu erau deloc puţine) unor copii care păşteau vitele pe marginea drumului sub privirile uimite ale unor adulţi contrariaţi de eveniment.

Au pornit din nou la drum şi pe itinerariul spre casă au comentat la nesfârşit cele întâmplate, neştiind cum să la catalogeze, de unde să le ia şi unde să le pună, ce interpretare să dea faptelor şi întâmplărilor petrecute.

Un lucru era absolute sigur: nici unul dintre ei nu mai era cel dinainte: o mutaţie se realizase în sufletul lor, un semn de întrebare ca un vierme uriaş le răscolea creierul. La o lună de la întâmplare s-au hotărât de comun acord, sub acoperirea anonimatului, să povestească cele întâmplate. Toţi cei implicaţi în acest incredibil eveniment trăiesc şi astăzi, dar patru dintre ei cei mai tineri, două cupluri, sunt plecaţi şi stabiliţi în străinătate.

La doi ani de la această întâmplare, familia ce poseda autoturismul M-461, însoţită de alţi prieteni îmbarcaţi în alte patru maşini de teren, au vrut să reconstituie itinerariul. În timpul deplasării, la aproximativ 100 de kilometri de locaţia ţintă, s-a produs un grav accident. Unul din autoturismele de teren, alunecând într-o prăpastie, a produs moartea şoferului şi rănirea gravă a altor doi pasageri, fapt ce a dus la anularea deplasării, incidentul fiind interpretat ca un semn prevestitor, de rău augur, al faptului că zona respectivă nu mai trebuia deranjată.

Din datele pe care le am până în prezent, în zona respectivă nu a mai fost nimeni, dar respectiva locaţie a fost survolată din elicopter şi într-o primă etapă s-a stabilit foarte clar că regiunea respectivă are puternice anomalii geomagnetice, marcate cu puncte ce aveau încărcătură geopatogenă şi biopsihopatogenă deosebit de putenică. Poate că unele lucruri sunt hărăzite să fie cunoscute numai de anumiţi oameni, în rest ele trebuie lăsate în linişte, nederanjate în echilibrul lor cosmic.

Unele din aceste date prezentate mai sus au fost luate în cercetare de către scriitorul Ion Ţugui în dosarul numit de către el “Înfruntarea nevăzută”  asupra căruia ştiu sigur că a făcut unele cercetări. După dispariţia sa subită nu cunosc ce s-a întâmplat cu aceste cercetări. Locul în sine rămâne un loc straniu, bântuit de întâmplări insolite, cu personaje ciudate ce se leagă la nesfârşit de bizarul cotidian şi ancestralul ce ne înconjoară pe toţi, dar pe care numai unii dintre noi suntem în măsură prin predestinare să-l percepem şi să-l cercetăm!!

Anunțuri

3 Responses to Călătorii temporali – Există porți ale timpului în România?

  1. dan says:

    interesant

  2. irismister says:

    Reblogged this on Temeiurile iar nu Arătările unui Bun Început !.

  3. Viorel Cerb says:

    Am urmarit multi ani pe cel ce a fost Ion Tugui avind o rubrica in Magazin revista ce au reusit sa o ingroape singura care cu tot comunismul a rezistat fara sa introduca politica in ea ar fi putut sa concureze cu toate tabloidele de azi . Articolul a fost interesant !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: