Fuhrerul și armele secrete – Raza morții


Prezentarea rachetei V1 de savanții germani

Hitler alături Hess, Speer și Goering la prezentarea machetei rachetei V1 de savanții germani

Adolf Hitler îşi baza doctrina militară pe principiul Războiului fulger  – Blitzkrieg – şi principala sa forţă de lovire era considerat binomul tanc–avion, care îi va permite în prima parte a războiului obţinerea multor succese relativ uşoare pe toate fronturile. Dar panoplia Zeului Marte pusă în slujba armatei naziste era mult mai mare: un Werhmacht bine echipat şi eficient, numeroase submarine şi nave de război ale Kriegsmarine, aviaţia militară Luftwaffe avea o mare forţă de lovire sub comanda mareşalului aerului Hermann Göring, trupele de elită SS înpânziseră Europa, din Spania până la porţile Moscovei, iar Werner von Braun proiecta şi realiza noi tipuri de rachete din ce în ce mai perfecţionate ce loveau teritoriul englez fără cruţare. Celor de mai sus li se adăugau o mare varietate de aparatură de transmisiuni şi radiolocaţie, sisteme performante de radionavigaţie, ochire şi conducere a focului naval sau antiaerian. Germanii introduseseră în luptă şi arme atipice sau novatoare precum muniţia şi bombele cu aer comprimat, armele cu ţeavă curbă ce puteau trage după colţ şi studiau efectele armelor bazate pe radiaţii. Unele arme au rămas în stadiu de proiect sau experimentare cum ar fi de exemplu „Pompa de mare presiune”, cunoscută şi sub numele de „Tunul cu pungi”. Savanţii germani căutau să adapteze la cerinţele maşinii de război naziste orice nouă realizare tehnică pretabilă la efortul de înarmare.

Spionajul nazist era permanent în căutarea unor noi arme chiar şi în tabăra inamică, analizând orice informaţie chiar şi despre cele mai fanteziste sau ipotetice realizări în domeniu. În mare secret se desfăşurau cercetări pentru realizarea bombei atomice şi folosirea radiaţiilor nucleare pe câmpul de luptă. Germanii au şi experimentat un tip de armă bazat pe radiaţiile nucleare spre sfârşitul războiului, folosind în calitate de cobai prizonieri ruşi. Aceştia au murit în chinuri cumplite din cauza bolii de radiaţie şi au fost îngropaţi pe ascuns în gropi comune.

Nicola Tesla, un geniu neînțeles în viață, apreciat deopotrivă astăzi.

Hitler ceruse realizarea unei arme care să permită scurtarea războiului şi care prin superioritatea sa să pună inamicul în poziţia de a capitula fără condiţii, o armă pe care fuhrerul o numea „Arma finală”
Era 22 septembrie 1940. În acea zi, jurnalul The New York Times publica un articol în care pentru prima dată Nikola Tesla dezvăluia publicului larg preocupările şi realizările sale în domeniul „Razei Morţii”.
Textul sublinia importanţa capitală a descoperirilor efectuate deja. Titlul articolului era „Raza morţii pentru avioane”.
„Nikola Tesla, unul dintre adevăraţii mari inventatori, care şi-a celebrat pe 10 iulie cea de-a 84-a aniversare, afirmă că acum este gata să divulge guvernului american secretul teleforţei, despre care spunea că va putea să topească un avion aflat în zbor la 400 km.

Astfel, va fi construit un „zid chinezesc al apărării”, invizibil, care va înconjura ţara şi va fi îndreptat împotriva oricărui duşman care va ataca America pe calea aerului, indiferent de mărimea acestuia”.
„Teleforţa este bazată pe un principiu complet nou al fizicii despre care nimeni încă nu a visat măcar, fiind diferit de principiile care au fost înglobate până acum în invenţiile relative la transmiterea energiei electrice de la distanţă, pentru care Tesla deja a primit un număr de patente.

Acest nou tip de forţă va opera printr-o rază de dimensiunea incredibilă a sutei de milionimi de cm pătrat şi va putea fi generată de o uzină specială care nu va costa mai mult de 2.000.000 de dolari şi ar putea fi construită în numai trei luni. O duzină de astfel de uzine amplasate în puncte strategice pe coastă va putea să apere America de orice atac aerian.
Raza ar topi orice motor pe benzină sau motorină şi va putea să facă să explodeze în aer bombele sau explozibilii aflaţi în avioanele inamice. Nu va fi posibilă nicio apărare împotriva acestei arme, deoarece raza va putea pătrunde atât prin lemn, cât şi prin metal”. Raza, considera Tesla, implică patru invenţii noi, dintre care două au fost deja testate.

  1. Una din acestea este o metodă şi un aparat care elimină nevoia unui vacuum avansat.
  2. A doua este un proces pentru producerea unei forţe electrice uriaşe.
  3. A treia este o metodă de amplificare a acestei forţe.
  4. A patra este o metodă de producere a unei forţe de respingere uriaşă. Acesta va fi proiectorul sau arma sistemului.

Tensiunea necesară propulsării razei către obiectiv va atinge 80 milioane de volţi. Cu această tensiune uriaşă, particulele electrice microscopice de materie vor fi propulsate cu o astfel de viteză în misiunea de apărare distructivă.
Tesla a lucrat la sistemul său de apărare mulţi ani, în care răstimp a efectuat o serie de îmbunătăţiri succesive.
„Tesla făcea o importantă stipulare. Dacă guvernul era atras de realizarea acestui sistem defensiv, el era gata ca începând chiar din acel moment să se pună la dispoziţia statului cu toată forţa şi cu toate resursele sale intelectuale, dar guvernul trebuia să aibă încredere în el.

Nu admitea „experţi” ai guvernului în jurul său, cărora ar trebui să le explice toate amănuntele lucrărilor. Aceştia s-ar interfera în activitatea subordonaţilor fără măcar să ştie despre ce este vorba”.
Autorul articolului pe care îl prezentăm spunea că, în mod normal, condiţiile lui Tesla sunt inacceptabile. Dar, în acel an, guvernul era gata să suplimenteze bugetul apărării cu miliarde de dolari, naţiunea fiind pe punctul de a intra într-un război de mare avengură. De aceea, având în vedere şi reputaţia lui Tesla ca inventator care era întotdeauna cu mulţi ani înaintea timpului său, întrebarea care se ridica în acel moment cu privire la finanţarea lucrărilor privitoare la realizarea unei fabrici a teleforţei ar trebui să capete un răspuns afirmativ. „În definitiv, două milioane de dolari ar fi o sumă foarte mică comparată cu ceea ce este în joc. Dacă Tesla îşi realizează ceea ce a promis, rezultatele obţinute ar fi ameţitoare.
Nu numai că s-ar salva miliardele care în prezent sunt destinate apărării antiaeriene, dar făcând ţara impenetrabilă la orice atac aerian, ar fi salvate alte miliarde care ar fi cheltuite pentru avioane destinate apărării teritoriului şi care ar avea pierderi teribile, aşa cum o demonstrează recentele evenimente din Anglia.

Să luăm de exemplu cazul Canalului Panama. Indiferent de sistemul defensiv al canalului, un comando sinucigaş, format din avioane care plonjează asupra punctelor-cheie ale canalului, ar putea provoca distrugeri atât de mari, încât ar face canalul inutilizabil pentru o foarte lungă perioadă de timp, iar forţele armate navale ar avea probleme insurmontabile. Considerând problema prin teoria matematică a jocurilor, chiar dacă şansa lui Tesla de avea succes în acţiunea sa ar fi de numai o sutime de miime şi în acest caz ar merita să i se acorde lui Tesla 2 milioane de dolari pentru că beneficiul posibil a fi realizat valorează şi mai mult. În opinia autorului articolului, oricine l-a cunoscut pe Tesla afirmă că merită să i se acorde acestuia fondurile necesare, fără discuţie. Suma este nesemnificativă în raport cu ceea ce este în joc. Jurnalistul de la The New York Times, al cărui nume nu poate fi identificat din articolul respectiv, nefiind nici semnat, pare să aibă un mare respect şi să-l admire pe Tesla, afirmând că savantul şi-a menţinut întreaga vigoare intelectuală la această vârstă înaintată de 84 de ani şi solicitând autorităţilor să urgenteze asigurarea fondurilor necesare pentru a face ţara inexpugnabilă în faţa oricărui atac din aer prin metoda implicată de folosirea Razei Morţii. Este interesant de menţionat, de asemenea, că Tesla şi-a promovat invenţia ca o armă defensivă, nu ca una ofensivă de distrugere în masă. O dată cu economisirea a miliarde de dolari din fondurile apărării prin realizarea şi utilizarea Razei Morţii a lui Tesla, nu se poate să nu ne gândim la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă, peste un an, apărătorii de la Pearl Harbour ar fi avut la dispoziţie arma propusă de Tesla.

Autorităţile  ar fi trebuit să ţină seama de articolul respectiv şi să fi finanţat lucrările de realizare a teleforţei. Tesla se angaja ca în trei luni să fi realizat arma cu condiţia să aibă la dispoziţie sumele necesare. Astfel, armata americană ar fi putut utiliza în al Doilea Război Mondial o armă cu care ar fi putut descuraja inamicul, fie el japonez, fie el german. Dar ar mai fi intrat atunci SUA în război?

Lucrarea de faţă se ocupă însă cu utilizarea în scopuri ofensive a armei respective. Chiar dacă Tesla nu şi-ar fi realizat niciodată sistemul său militar, este posibil ca alţii să fi furat ideile savantului şi să fi realizat practic arma ofensivă ale cărei puteri nu le cunoaştem cu precizie, ci numai le bănuim.

US Navy au instalat pe majoritatea navelor de luptă sisteme din seria „Raza Morții”

US Navy au instalat pe majoritatea navelor de luptă sisteme din seria „Raza Morții”

Tesla şi-a conceput teleforţa ca un mijloc de distrugere a avioanelor şi este posibil să avem deja demonstraţia că această armă există, fiind mult mai puternică decât în concepţia originală a autorului. Marele inventator îşi imagina că, în viitor, arma de bază în războaie va fi teleforţa. El a descris încă din 1922 un astfel de război care ar fi fost un război distrugător cu mari pagube atât pentru învinşi, dar şi pentru învingători. Conceptul-cheie al lui Tesla era camera de vacuum cu o uşă în spate deschisă în atmosferă. Dezvoltând un curent de mare viteză s-ar fi obţinut etanşeitatea acestei camere şi astfel s-ar fi obţinut gradul mare de vid. Tesla şi-a petrecut o mare parte din viaţă generând fulgere controlate, dar, în prezent, orice student poate realiza o spirală Tesla cu ajutorul căreia să genereze fulgere pe o cale experimentală. Şi astăzi este foarte neclar dacă s-au făcut sau nu în secret experienţe cu această armă.

raza motii2

Serviciile secrete germane află despre ipotetica armă, iar conducerea nazistă este informată de consecinţele realizării sale. Spionii nazişti de pe teritoriul SUA primesc ordin pentru a afla orice element care are legătură  cu dezvoltarea Razei Morţii. Încă din anii ’20 şi ’30 Tesla a încercat crearea unor generatori care foloseau pentru transmisie orice emisie de radiaţii. Nu era vorba de radiaţii în sensul convenţional.
Referitor la Raza Morţii, Tesla sublinia într-un interviu din 1934:
„Un alt lucru care m-a interesat a fost un raport în care oamenii de ştiinţă se îndoiau de efectele razei morţii. Sunt de acord cu cei care se îndoiesc şi eu sunt mai pesimist decât oricine altcineva şi vorbesc în urma unei lungi experienţe. Raze de la energiile cerute nu pot fi produse şi intensitatea lor se diminuează o dată cu distanţa, astfel nu este modul de folosire care să ne permită să transmitem la un punct la distanţă mai multă energie decât orice fel de altă rază.
Examinând  subiectul în lumina cunoştinţelor tehnice şi experimentale, am convingerea că voi da lumii ceva mai mult decât ceea ce visează inventatorii tuturor timpurilor”.
Generatorul său trebuia să emită o undă de lumină cu diametrul de o miime de milimetru şi o putere de mai multe sute cai putere. “Folosind acestea va fi posibil să distrugi orice oameni sau maşini pe raza a 200 de mile. Poate fi un val de putere care ridică un obstacol împotriva oricărei agresiuni”. Planurile lui Tesla presupuneau construirea unor staţii imense care după ridicare nu mai puteau fi distruse. El spera că, în acest fel, războiul va dispărea o dată pentru totdeauna deoarece orice atac convenţional ar fi fost sortit eşecului de la început. Acest articol a fost comentat de O’Neil, după cum urmează:
“În timp ce el oferea o armă defensivă, militarii o puteau folosi ca armă ofensivă”. Tesla a scris un eseu descriind principiile aparatului său. Acesta consta din 3 părţi: un generator electrostatic de înaltă frecvenţă, un terminal de înaltă frecvenţă şi un tub de vacuum. El a declarat următoarele despre acest tub:
“În 1886, am folosit aceste tuburi la un potenţial de 4 milioane de volţi. Mai târziu, am reuşit să ajung la potenţiale de 18 milioane de volţi, am întâlnit dificultăţi care m-au convins că era necesar să inventez ceva diferit pentru a duce la bun sfârşit ideile pe care le aveam. Acest lucru a fost mai dificil decât mă aşteptam nu atât în construcţie, cât în operarea sa.
Pentru mai mulţi ani am făcut progrese mici, dar în sfârşit a venit şi succesul total. Am produs un tub care cu greu va fi îmbunătăţit mai departe. Este simplu şi poate fi operat la orice potenţial în orice caz foarte ridicat”.
În 1940, William Lawrence a publicat un articol în care propunea ridicarea unui zid chinezesc în jurul Americii cu ajutorul invenţiei lui Tesla. Tesla a încercat să-şi convingă prietenii din Anglia, a oferit planurile guvernului Uniunii Sovietice şi a cerut de la fiul lui J.P. Morgan 25.000 de dolari pentru a construi un prototip demonstrativ. Tot efortul de promovare a invenţiei Razei Morţii a rămas în final se pare, cel puţin din punct de vedere oficial, fără efect.
În 1940, armele electromagnetice antipersonal au fost trecute în revistă în U.S. Strategic Bombing Survey, care a evidenţiat şi eforturile japoneze de cercetare şi dezvoltare a Razei Morţii. Deşi nu au atins stadiul aplicaţiilor practice, cercetările au fost considerate suficient de promiţătoare pentru a li se aloca două milioane de yeni pentru a fi duse la bun sfârşit în timpul războiului. În laboratoarele secrete Nohorito Laboratory, proiectele pentru această nouă armă erau concepute folosind unde radio ultrascurte focalizate într-o rază de înaltă putere.

Sumarizând eforturile japonezilor, savanţii aliaţi au concluzionat că aparatul cu raze japonez ar putea omorî fiinţe omeneşti neprotejate la o distanţă de cinci până la zece mile. Deşi arma japoneză de tip rază era rudimentară, aceasta a fost rezultatul multor ani de cercetări efectuate la laboratorul Nohorito. Se făceau eforturi pentru continuarea cercetărilor şi în viitor. De aceea, concluzia Grupului Consultativ Ştiinţific a fost ca forţele armate americane să continue cercetările la arma Raza Morţii. Studiile au demonstrat că, de exemplu, motoarele automobilelor  puteau fi oprite încă din 1943. Prin urmare, este normal să se presupună că această tehnică a fost disponibilă de foarte mulţi ani. Cercetările asupra organismelor vii (şoareci şi hârciogi) au dezvăluit că undele cu lungimi de la 2 m la 60 cm au cauzat hemoragii la plămâni, în timp ce undele mai scurte de 2 m au distrus celelele creierului. Existau două obstacole majore în faţa cercetărilor japoneze. În primul rând, participantul care era supus la raze era necesar să rămână fixat locului. În al doilea rând era nevoie de zece minute pentru ca raza să devină efectivă. Raportul concluziona: „Experimentele indică obţinerea unor progrese şi, dacă ar fi continuate, probabil vor conduce la dezvoltarea unor raze care vor produce moartea la distanţe mai mari”. Germania îşi experimenta în aceeaşi perioadă de timp propriile arme Raza Morţii. Se presupune că spionii nazişti care acţionau în Manhattan au reuşit să fure o serie din documentele  despre Raza Morţii din apartamentul lui Nikola Tesla. În aprilie 1943, Robert Ley, ministrul muncii al Germaniei naziste, i-a spus lui Albert Speer că savanţii germani inventaseră Raza Morţii.
Ley spunea că fizicianul Sir James Chadwick a inventat Raza Morţii în anii ’30 şi că recent savanţii nazişti au reuşit să o perfecţioneze. Raza nazistă era o rază cu neutroni care în combinaţie cu un focos de uraniu ar putea produce o reacţie nucleară controlată la o anumită adresă. Hitler este posibil să fi ordonat activarea razei nucleare în 1944, atunci când a dorit distrugerea Parisului. Dar sabotarea unei conducte principale a amânat o astfel de acţiune. Aliaţii au pătruns în Europa înainte ca Raza Morţii să fi devenit funcţională şi astfel, în mai 1945, Germania a capitulat. Totuşi, nici până astăzi nu s-a descoperit locul unde s-au făcut cercetările germane în domeniu. Căpitanul Heinze Shaeffer, comandantul submarinului  U-977, a declarat în cartea sa despre submarinul său că, în aprilie 1945, un ofiţer SS de pe nava sa i-a oferit o demonstraţie a aşa-numitei raze letale. Shaeffer a declarat că experienţa a avut loc pe timpul ultimului său voiaj de-a lungul Atlanticului înaintea capitulării Germaniei. Rămâne o mare enigmă pe care istoricii nu au dezlegat-o nici până astăzi, şi anume: pe ce se baza Hitler atunci când se referea la ipotetica armă finală?
Este notoriu faptul că, până în ultimele zile ale vieţii, el a fost convins că are o astfel de armă şi o va folosi. Să fi fost o simplă cacealma!?!
By dr. Emil Străinu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: