De la „Triunghiul morții” din Marea Neagră la „bermudele”… franceze


Vârtejul Alb, în apropierea Insulei Șerpilor

Vârtejul Alb, în apropierea Insulei Șerpilor

By dr. Emil Străinu

Sunt foarte multe legende şi mituri despre Marea Neagră. Fiind una din mările interioare cele mai circulate încă din cele mai vechi timpuri, a fost scena multor întâmplări mai mult sau mai puţin ciudate ce fac şi astăzi deliciul investigaţiilor ştiinţifice şi istorice.  Dar dincolo de fabulaţii, chiar şi astăzi persistă o enigmă care îi face şi pe cei mai curajoşi marinari să privească cu mult respect Marea Neagră. Este vorba de Vârtejul Morţii sau Triunghiul Morţii din apropierea Deltei Dunării. Despre ce este vorba!? Iată pe scurt povestea acestui loc deosebit de straniu…O formă stranie de magnetism
În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor. Deşi zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al „morţii”, care „călătoreşte” prin apele Mării Negre. Turcii au făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei „Vârtejul Morţii”. Nenumărate asemenea povestiri relatau despre dispariţii surprinzătoare în apele relativ liniştite şi în plină zi!

Surprinzătoare sunt şi unele povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV care relatează despre un „vârtej alb” care târa la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule! Relatările erau făcute de către oameni care au fost de faţă şi au scăpat cu greu din aceste vârtejuri. Studiind cu atenţie acest fenomen, cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 8-10 km – relativ triunghiulară – în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat faţă de cel detectat ca fiind „normal”.

Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracţiune de secundă până la câteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre şi, la ora actuală, zona se deplasează spre litoralul românesc, mai precis spre Sulina.

Date mai complete asupra altor dispariţii misterioase s-au evidenţiat după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, deoarece abia atunci unele secrete straşnic păzite au ieşit la lumină.  Astfel, din dosarele ultrasecrete ale Armatei Roşii aflăm despre dispariţia la 31 mai 1944 a Crucişătorului Tiolkovsloi, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi. Cu toate că vremea era excelentă, căpitanul navei vecine povesteşte că respectivul crucişător a fost învăluit deodată de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, după care a dispărut pur şi simplu de pe ecranele radar.

O ceață deasă din care avioanele nu reușeau să iasă
La numai două luni după aceasta, o altă dispariţie: cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră cu sclipiri verzi, au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite şi nu s-au mai întors niciodată. Pe 5 decembrie 1945, 5 bombardiere americane de tip Grumnan TBM-3 Avenger, dispăreau în întunericul Triunghiului Bermudelor. Un lucru foarte straniu, însă deosebit de discutat la vremea aceea, a fost dispariţia a 5 bombardiere ruseşti, în aceeaşi zi în interiorul Triunghiului Morţii de lângă Crimeea (la numai 70 km de ţărm). Expediţia de cercetare sovietică ce a fost dezlănţuită după anunţul oficial al dispariţiei bombardierelor nu a reuşit să găsească nicio urmă.

Unele surse spun că ultimele transmisiuni ale aparatelor în zbor au relatat despre o ceaţă deasă din care avioanele nu reuşeau să iasă. Exact ca şi în relatările avioanelor americane din Triunghiul Bermudelor. Fiind pe timp de pace, la ora acea nu exista nicio bază duşmană prin apropiere, de aceea ofiţerii ruşi au crezut că este vorba despre un accident, dar de pe urma lui ar fi trebuit să mai rămână măcar nişte urme fizice.

Un traseu de ocolice semnalat avioanelor „oficiale”
O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc dispărea la numai 30-40 km de ţărmul românesc. Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau diferite legende şi superstiţii că acolo este o „apă blestemată”. Presa grecească din Atena atrăgea atenţia că, fiind un avion particular, pilotul nu cunoştea „traseul de ocolire” care era semnalat avioanelor „oficiale”, dar sublinia că este necesar ca oficialităţile române să precizeze clar care sunt coordonatele acestei forme, pentru a evita alte dispariţii tragice. Totuşi frecvenţa lor este mică, aceasta mai ales datorită faptului că este o zonă relativ puţin frecventată şi în general ocolită.

Oficiali ruşi, însă, sunt de altă părere, ei susţin că aceste anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare (una la două zile). Şi aici se emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porţi către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente. Una din cele mai surprinzătoare dispariţii este cea petrecută cu câţiva ani în urmă (în 1991) a 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracţie a petrolului. Platforma era legată prin staţie de baza de la ţărm, cu care era stabilit un protocol de comunicare zilnic. Într-o zi, fără nici un SOS, platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a contactului.

După câteva ore, baza a alertat poliţia de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaştere şi platforma a fost descoperită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nici o urmă de viaţă la bord şi fără nici un indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice. Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o părăsiseră în grabă, fără sa-şi ia nici un fel de bagaje, haine sau lucruri intime, fără să strângă sau să facă curat, de exemplu, pe mesele unde mâncau!…

În prezent, marina rusă şi  ucraineană studiază cu mare atenţie această falie magnetică ce se deplasează lent, din zona lor, către apele teritoriale româneşti. Atunci, studierea ei şi responsabilităţile ce decurg din aceste studii vor reveni oficialităţilor româneşti.Dincolo de mituri şi legende existenţa acestui fenomen marin extrem de rar nu mai poate fi tăinuită de nimeni şi pentru motivul numeroaselor sale victime umane.

Un fenomen destul de rar,  dar cu efecte dramatice
Celebrul  „Triunghiu al  Bermudelor”  din Oceanul Atlantic  (care nici nu prea este triunghi), dar în mare delimitat de Peninsula Florida SUA, Insulele Bahamas şi Puerto Rico, a dat naştere nu numai la enigme, ci şi la întâmplări care mai de care mai dramatice. Una dintre ele mai puțin mediatizată este naufragiul vasului japonez „Raifuku Maru”, despre care s-a spus că a avut loc în decembrie 1924, când marinarii acestuia au cerut ajutor printr-un apel radiotelefragiat. „Ne ameninţă un pumnal. Veniţi repede. Nu putem scăpa.” Ce putea fi acest pumnal? O trombă? Dar cum au putut confunda nişte marinari  încercaţi o trombă cu un… pumnal!?!

Vasul fantomă

Vasul „Raifuku Maru” la sosirea navei americane „Homeric” și ediția  „The New York Times” în care se regăsesc declarațiile marinarilor ce au supraviețuit incidentului

Ceea ce se ştie precis este faptul că  nava americană „Homeric”, care a recepţionat apelul şi a ajuns la locul cu pricina după aproximativ trei ore, a fost întâmpinată de o furtună extrem de puternică. Lucrurile au rămas nelămurite până când, după mai mulţi ani, cercetând diversele mărturii, inclusiv documentele ce au mai putut fi reunite, experţii au reuşit să aducă lumină în povestea navei „Raifuku Maru”, care naviga, în momentul naufragiului, de la Boston la Hamburg.

Astfel, s-a stabilit că evenimentul s-a petrecut nu în decembrie 1924, ci în aprilie 1925. Că potrivit poziţiei indicate în apelul de ajutor, vasul se afla la 41º 43′ latitudine nordică şi 61º 39′ longitudine vestică, deci departe de zona Bermudelor, care, de fapt, nici nu era în drumul navei. Apoi, mesajul cu pricina a fost transmis în engleză, limbă în care dagger înseamnă pumnal, iar dangerpericol. În alfabetul Morse, litera n este reprezentată printr-o linie şi un punct, iar litera g, prin două linii şi un punct.  Telegrafistul japonez, înspăimântat de furtună, a bătut, pentru litera n, o linie în plus şi astfel cuvântul a ieşit dagger, de unde şi enigmaticul pumnal.

fs

Cargoul Morții – vasul Urang-Medan

Cargoul Morții – misterul vasului Urang-Medan
Iată o întâmplare din Triunghiul Diavolului, un alt loc blestemat de marinari…. În februarie 1948, vasul Urang-Medan a naufragiat în strâmtoarea  Malacca. Salvatorii urcaţi la bord au constatat că toţi membrii echipajului erau morţi, fiecare la locul lui de muncă. Figurile erau crispate într-o grimasă de oroare. Câinele vasului zăcea şi el fără viaţă. Fapt curios, trupurile nu posedau urme de violenţă. Nu fuseseră otrăviţi sau asfixiaţi… Nu a putut fi găsită nici o explicaţie plauzibilă a morţii decât… infarct produs de groază! Ce a provocat oare groaza?! Altă enigmă neelucidată… Se pare că există mai multe întâmplări  de acest fel care, alături de cele din Triunghiul Bermudelor şi Triunghiul Diavolului, care au rămas până în prezent fără răspuns…  Dar precum pe mare, aşa şi pe pământ!

Gara din

Gara din Mourmelon, locul unor stranii și neexplicate fenomene.

Mourmelon – un „Triunghi al Bermudelor”
Mourmelon este o comună oarecare, de vreo 5.000 de suflete, situată în regiunea Marne din nordul Franţei. Aşezarea a fost înscrisă totuşi în dicţionarul Larousse datorită bazei sale militare. Actualul renume l-a dobândit printr-o suită de dispariţii fără urme şi fără noimă cărora le-au căzut victime nouă tineri militari din tabăra Mourmelon. Debutul s-a petrecut în 1980, când soldatul Patrick Dubois, de 19 ani, a dispărut în apropierea cazărmii. Un an mai târziu, trei ostaşi nu au mai revenit în unitate.

Autorităţile militare i-au declarat dezertori, dar familiile tinerilor dispăruţi nu au acceptat această acuzaţie, aducând dovezi în sprijinul seriozităţii şi caracterului lor integru.După alte două întâmplări, tot atât de misterioase, care au provocat o adâncă emoţie în regiunea Marne, baza militară Mourmelon devine cunoscută ca „Triunghiul francez al Bermudelor”. Au urmat alte trei dispariţii. Patrick Gache nu s-a întors la bază după permisie, deşi era un ostaş disciplinat, liniştit şi fără probleme.

A dispărut şi Guy Antoniak, de 21 de ani, învoit într-o duminică spre a pregăti împreună cu soţia sa, Patricia, prima aniversare a fiicei lor. Potrivit cercetărilor, tânărul soldat plecase pe jos din staţia de cale ferată spre baza Mourmelon, unde nu a mai ajuns. Presa franceză insistă asupra stării de durere disperată a familiilor, de îngrijorare profundă a localnicilor şi de încordare printre militarii taberei numite „Bermudele” galice. Această stare este agravată de faptul că organele poliţieneşti nu au descoperit nici un indiciu asupra dramelor de la Mourmelon.

Dar este cazul să nu uităm că, în Primul Război Mondial, Regimentul de Infanterie Norfolk (englez), aflat dislocat în Peninsula Asia Mică, mergea în marş forţat pentru a ocupa o poziţie înaintată  în apropierea localităţii Gallippoli. Trupele din ariergardă au văzut cum la un moment dat regimentul, urcând o colină,  intră într-un “nor albăstrui – verzui” cum spun martorii.Din aceea clipă nu a mai fost văzut niciodată. A fost dat dispărut în totalitate din cauze neelucidate… Toate investigaţiile extrem de minuţioase nu au dus la nici un rezultat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: