Gnomii şi realităţile lumii subterane


Imagine futuristă - Lumea subterană a micuțelor ființe

Imagine futuristă – Lumea subterană a micuțelor ființe

By Commander X

Noiembrie 1977: Un articol purta următorul titlu: „Chaneques: Gnomi, mexicani sau vizitatori interplanetari? („Micii oameni“ din Veracruz datează încă din timpul vechilor totonaci, dar mărturiile martorilor oculari apar de abia acum) şi era scris de Ramon A. Pantoja Lopez şi Robert Freeman Bound. Datorită formelor lor perfect umane, cu excepţia înălţimii, ar putea să fie aceşti „Chaneques“ o mutaţie a familiei umane ce a părăsit societatea de dragul propriei lor supravieţuiri?„Recentele mistere şi întâmplările violente ce au avut loc în statul Veracruz din Golful Mexicului au adus din nou la suprafaţă problema acestor „Chaneques“ (gnomi) care se pare că locuiesc în această zonă tropicală. Numele de „Chaneques“ este de origine indigenă din zona Veracruzului şi este folosit de către băştinaşii totonaci pentru a-i desemna pe „micii oameni“ (hombrecitos) care trăiesc în regiunile muntoase ale regiunii.

Totonacii au creat una dintre primele şi cele mai de seamă civilizaţii mexicane ale căror ruine şi artefacte încă mai uimesc vizitatorii care ajung în această parte a Mexicului. Hernando Cortez, cuceritor şi întemeietor al Mexicului, împreună cu călăreţii săi înarmaţi până în dinţi – primii europeni care au debarcat pe coasta Veracruzului – au aflat de existenţa acestor gnomi de la totonacii secolului al XVI-lea. Totonacii nu au dat nici un indiciu cum că „Chaneques“ ar fi nişte creaturi mitologice, ci mai degrabă reale, în carne şi oase, de înălţime mică, însă cu puteri extraordinare.

Legenda totonacilor contemporani, purtată din gură în gură de generaţii, spune: „Noi, femeile totonace, ştim, datorită unei experienţe acumulate de-a lungul multor secole, că atunci când mergem la râu să ne spălăm hainele sau să ne facem baie, trebuie să îi păzim foarte bine pe copiii noştri. „Chaneques“ ne privesc întotdeauna şi adoră să se distreze jucându-se cu copiii noştri.

Cu toate că nu le fac niciodată rău sau să-i fure, ei îi ademenesc departe cu joaca şi câteodată nu ne găsim copiii timp de ore întregi, fiind îngrijorate până când îi revedem din nou. „Micilor oameni“ le plac foarte mult statuetele şi busturile mici pe care le sculptăm după chipul şi asemănarea lor surâzătoare. Dacă lăsăm aceste jucării din lut în apropierea râului după ce unul dintre copiii noştri a dispărut, ei întotdeauna îl aduc înapoi foarte repede. Aceşti oameni mici au toată dragostea şi respectul nostru din cauza minunatelor lor puteri, dar câteodată ne provoacă îngrijorări“, astfel se termină legenda veche a „Chaneques“-ilor. Mărturiile din zilele noastre privitoare la întâlnirile cu „Chaneques“ persistă în Mexic, dar nu sunt fantasme, ci întâmplări reale. Am vorbit cu mai mult de 20 de persoane din diferite părţi ale Veracruzului în timpul investigaţiei noastre şi toţi în afară de patru dintre ei ne-au spus poveşti despre experienţele lor personale sau ale rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor lor cu gnomii aceştia. Doamna Chirila Montero Lagunes, proprietara unui mic magazin din La Tinaja ne-a spus: „Băieţelul meu Ramiro, de trei ani şi jumătate, a fost adus de „Chaneques“ după ce se rătăcise departe de casă în luna martie a anului 1973, lipsind timp de şase zile.

Aceşti oameni micuţi sunt foarte timizi cu adulţii şi în loc să ne contacteze pe noi, ei i-au spus unui băieţel din vecini, Juan, care se juca într-un colţ îndepărtat al curţii părinţilor lui, că Ramirez putea fi găsit într-o peşteră la o depărtare de 9 sau 10 mile de localitate. Ştiam foarte bine această peşteră şi o grupă de cercetare a plecat de îndată să îl găsească pe băiatul meu. Ceea ce s-a şi întâmplat, el dormea liniştit înăuntrul peşterii. Chiar dacă dispăruse de câtva timp, era în perfectă stare de sănătate, nefiindu-i foame şi sete şi nefiind nicidecum nefericit. Ramiro e cam guraliv în felul său copilăresc şi ne-a spus repede că se pierduse în apropierea „marii ape“ (râul), când dintr-o dată l-au găsit cinci oameni mititei. Ei i-au dat să mănânce „mâncare dulce“ şi lapte, după care l-au pus la culcare. Când s-a trezit, era în peşteră şi, ne-a mai spus, că cel puţin unul dintre gnomi a stat cu el tot timpul şi s-au jucat de multe ori“. „În mod normal“, a continuat mama lui Ramiro, „toate acestea ar avea o explicaţie simplă şi logică: Băiatul meu, nevrând să fie pedepsit pentru că nu m-a ascultat când i-am spus să stea acasă, a inventat această poveste împreună cu prietenul său de joacă în vârstă de 6 ani, care l-a susţinut bineînţeles mai târziu. Dar nu e chiar aşa de simplu fiindcă Ramiro e prea mic ca să inventeze o astfel de poveste. Mai important decât atâta, întreaga coastă ce se află sub peşteră e plină de scaieţi, buruieni şi liane ce se întind până la cinci metri înălţime şi au rădăcini foarte groase. Cei care l-au salvat pe Ramiro au trebuit să-şi facă loc prin această vegetaţie cu ajutorul macetelor.

Toţi bărbaţii au avut răni, zgârieturi şi înţepături la glezne, mâini şi braţe. În schimb, băieţelul meu, cu toate că era în picioarele goale când l-au găsit, nu avea nici o zgârietură. De altfel, ar fi cam nebunesc să spui că micii lui parteneri de joacă i-au adus mâncare şi băutură în timpul celor şase zile. Aceasta nu doar din cauza inaccesibilităţii peşterii, ci şi a distanţei de 10 mile pe care trebuie să o parcurgi până acolo. Suntem foarte recunoscători micilor „Chaneques“ pentru ceea ce au făcut. Am fi putut să ne pierdem foarte uşor copilaşul dacă nu erau ei“.

Această poveste este similară celor în care se descriu fiinţe asemănătoare ce se presupune că locuiesc în regiunile cavernoase din estul Phoenix-ului Arizona, în sudul Salt River Valley şi în partea de est a Mexicului de sud-vest. Aceştia au fost văzuţi de fermieri stând ca nişte santinele în vârful movilelor de pământ şi se spune că i-au hrănit pe copiii pierduţi timp de zile întregi până când i-au ajutat să se întoarcă în siguranţă acasă. O poveste peste care a dat acum mulţi ani CRP (un prieten al autorului) povesteşte despre un vânător care a întâlnit o fiinţă umană înaltă de un metru într-o pădure. Câinele său ţâşnise înspre pradă şi până să facă vânătorul gestul de a-l opri, animalul a sfâşiat micuţul om în bucăţi. Vânătorul era foarte sigur că gnomul era uman datorită faptului că a văzut organele sale interne ce arătau precum ale unui om normal. Oamenii de ştiinţă admit faptul că primii dinozauri aveau o înălţime între 2 şi 8 metri şi că mutaţiile ulterioare se trag din această originară „rasă“ sauriană. O parte din ea a degenerat în reptilele mici ale zilelor noastre, precum şopârlele şi şerpii, iar altele au ajuns la dimensiuni gargantueşti, precum brontozaurii şi ultrazaurii. Dar toţi, conform spuselor paleontologilor, sunt mutaţii ale acestei specii originare sauriene. Neavând o plajă atât de mare a posibilităţilor de mutaţie, se poate oare ca rasa umană să aibă ramificaţii mutante atât biologice, cât şi culturale de-a lungul mileniilor dezvoltând într-o direcţie oameni mici de un metru, iar în alta oameni de peste doi metri şi jumătate, conform unor surse? Bineînţeles că rareori pot fi găsiţi oameni „la suprafaţă“ care să depăşească înălţimea de doi metri şi jumătate. Ceea ce ne duce la raţionamentul că în cazul în care astfel de societăţi s-au dezvoltat pe suprafaţa pământului, ele cu siguranţă că au ieşit din mijlocul civilizaţiei noastre).

O altă poveste ne-a fost relatată de către Ricardo Gutierrez. El ne-a povestit că în iunie 1970 se plimba prin pădure undeva pe lângă Palma Cuata Ranch, ce se află în apropierea Mixtequilla Ignacio de la Llave, Velacruz. Împreună cu nepotul său, Arturo, în vârstă de 6 ani. Domnul Gutierrez ne-a spus că la un moment dat şi-a dat seama că nepotul său nu mai era lângă el. A căutat în toată zona, strigându-l pe copil pe nume, dar fără nici un rezultat. Apoi cei mai zdraveni săteni au întreprins o căutare exhaustivă în toată pădurea. Nici ei n-au avut succes. Un pic mai târziu, toate aceste lucruri au luat o întorsătură urâtă. Unchiul a fost acuzat că şi-a ucis nepotul şi la 33 de zile de la dispariţia acestuia din urmă, domnul Gutierrez îşi aştepta procesul. Dintr-o dată, micuţul Arturo a intrat în curtea casei sale în perfectă stare de sănătate, bine hrănit şi ca şi cum ar fi plecat de acasă doar de câteva minute. Când micuţul a fost întrebat unde dispăruse, el a răspuns: „Să mă joc cu oamenii mici. Ei mi-au dat mâncare şi lapte în care au pus miere. Ne-am jucat nenumărate jocuri. Am fost foarte fericit“. Bineînţeles că toate acuzaţiile împotriva unchiului au fost retrase şi încă o poveste incredibilă s-a adăugat legendelor despre „Chaneques“.

Am verificat această poveste împreună cu autorităţile locale şi ele mi-au confirmat că băiatul într-adevăr lipsise timp de 33 de zile, întorcându-se singur acasă într-un mod inexplicabil. Şi într-adevăr unchiul fusese acuzat de crimă. În 22 mai 1973, ora 8 dimineaţa, Manuel Angel Gonzalez conducea un camion de 6 tone încărcat cu azbest, saci de ciment şi deşeuri de oţel între La Tinaja şi Tierra Blanca, Velacruz. Dintr-o dată, când se apropia de satul Cintalata, a tresărit la vederea a cinci fiinţe mici care stăteau cu mâinile ridicate în sus pe drumul din faţa lui. Manuel a reacţionat instantaneu, punând frână îndeajuns de repede ca să nu îi calce pe cei despre care credea că sunt un grup de copii. Manuel jură că aceştia s-au materializat dintr-o dată în faţa ochilor lui, că până la un moment dat drumul era liber şi că în momentul imediat următor aceste fiinţe au apărut ca din neant. La o privire mai atentă şi-a dat seama că aceşti „copii“ erau nimic altceva decât nişte adulţi în miniatură foarte bine proporţionaţi, cu înălţimi egale, înălţimi estimate de Manuel a nu fi mai mari de un metru. Descrierea lui a aspectului fizic al acestor „gnomi“ seamănă cu sute de alte descrieri făcute de martori oculari al căror număr se întinde pe o perioadă lungă de timp.

Să fi fost oare doar o închipuire... „o întâmplare neobișnuită”... ce credeți?

Să fi fost oare doar o închipuire… „o întâmplare neobișnuită”… ce credeți?

„Gnomii“ au părul negru, pielea uşor cafenie şi capacitatea de a apărea dintr-o dată în faţa martorilor ca şi cum ar veni dintr-o altă dimensiune. Când a fost rugat să descrie îmbrăcămintea lor, Manuel a răspuns: „Nu-mi aduc aminte ce haine purtau, nici măcar culoarea lor nu-mi vine în minte. Vedeţi, n-am crezut în existenţa lor până când nu mi s-a întâmplat mie personal să-i văd. Poate că hainele lor arată ca şi ale noastre şi din cauza asta nu am fost atent la ele“. În momentul acela, şoferul rămas perplex a coborât din camionul său să îi examineze mai îndeaproape. Dar înainte să poată să facă măcar câţiva paşi către micuţele creaturi, acestea au luat-o la fugă, dispărând în vegetaţia abundentă, îndreptându-se aparent către cei mai apropiaţi munţi. Manuel s-a întors la camionul său, care spre marea lui consternare era cuprins în întregime în flăcări albastre. Într-un timp extrem de scurt, estimat la 30 de minute de şofer şi de alţi doi martori oculari care se opriseră să vadă acest spectacol, camionul său împreună cu încărcătura sa neinflamabilă au fost făcute pulbere şi metalul topit ca într-un furnal. Nefiind mulţumiţi cu relatările din ziarele vremii respective asupra acestei întâmplări stranii, ne-am decis să facem la faţa locului o investigaţie. Noi avem şi conducem o şcoală privată de engleză în Mexico City şi, din fericire, elevii noştri se bucurau de vacanţa de primăvară, aşa că am avut câteva zile în care am putut să parcurgem cele 600 de mile până în acea zonă a Veracruzului. Am ajuns în Catemac, Veracruz, unde se află cartierul general al companiei de transport Lopez. Era în după-amiaza zilei de 24 mai şi ne-am dus direct la biroul domnului Abel Lopez, proprietarul camionului ce arsese. S-a dovedit a fi foarte amabil şi citise tot ceea ce se scrisese despre întâmplarea respectivă. Ba mai mult, se asigurase încă o dată că toată marfa din camionul său era neinflamabilă.

Domnul Lopez ne-a spus: „Încă nu pot să cred că azbestul, cimentul şi oţelul pot să fie topite în halul acesta de foc. A fost cu siguranţă ceva extraordinar şi vreau să spun chiar acum acelor oameni care au aruncat zvonul că am dat foc în mod voit camionului pentru a primi asigurarea că maşina mea nu era nici măcar asigurată. În afară de asta, am auzit pe unii spunând că focul a fost cauzat de un fulger. Întâmplarea a avut loc într-o dimineaţă însorită şi cu cerul limpede“.

Domnul Lopez a mai adăugat că Manuel Gonzalez, şoferul, era unul dintre cei mai de nădejde angajaţi ai companiei, serios, cu frică de Dumnezeu şi fără să aibă în cap fantezii şi alte lucruri de genul acesta. Din fericire pentru noi, în timp ce vorbeam cu domnul Lopez, a intrat în încăpere Manuel Gonzalez. Cu toate că a răspuns la nenumărate interviuri şi chestionări, a fost foarte cooperant cu noi. Dădea impresia de a fi un om foarte serios şi cinstit, însă mişcat până într-adâncuri de experienţa lui traumatizantă. După ce a ascultat declaraţiile şefului său, el s-a adâncit în misterul întâmplării adăugând că la două zile după ce rămăşiţele camionului au fost aduse în garaj, două bucăţi de metal sudate de şasiu au izbucnit dintr-o dată în flăcări albastre strălucitoare asemănătoare cu focurile de artificii ce se lansează în ziua de 4 iulie. Aceste două bucăţi au fost făcute şi ele scrum. Detaliul acesta ni l-a confirmat şi domnul Lopez, iar în timp ce noi inspectam rămăşiţa de şasiu, cei doi oameni ne-au arătat bucăţile de metal menţionate mai sus. Şoferul ne-a menţionat faptul că relatările din ziare au omis declaraţia în care el spunea: „Sunt foarte tentat să cred că aceşti oameni mici sunt de fapt călători de pe alte planete şi că erau „Chaneques“. Cred asta din două motive.

Primul se pare că oamenii de aici din Veracruz au avut multe întâlniri cu „Chaneques“, dar nici unul nu a povestit cum că li s-a făcut rău sau au fost supuşi unor acte de violenţă. Ba dimpotrivă, „micii oameni“ de multe ori i-au ajutat pe oameni aflaţi la nevoie. Marinari ce eşuaseră pe plajă, autostopişti şi copii care se rătăciseră au primit de mâncare şi apă, fiind conduşi până la cel mai apropiat drum sau cale ferată. Se spune că ei îi iubesc pe micuţii copii ai „uriaşilor“ şi de multe ori copiii care se întorc acasă povestesc că s-au jucat cu „micii oameni“. Al doilea motiv este faptul că, în 21 mai, trei fermieri au mărturisit că au văzut un disc zburător strălucitor zburând deasupra acestei zone“. Înainte să părăsim Veracruzul am vorbit cu ofiţerul de poliţie Fernando Aportela Abad, care patrulează porţiunea de drum dintre Latinaja şi Tierra Blanca. El a investigat misterioasa întâmplare la numai oră după ce avusese loc şi ne-a spus: „E adevărat că un scurtcircuit poate să aprindă o întreagă maşină, dar mie mi se pare incredibil ca focul să fii topit azbestul, cimentul şi oţelul. Am făcut o investigaţie amănunţită şi nu am găsit nici o explicaţie logică“.

El ne-a mai spus că o cantitate din încărcătura carbonizată şi metalul camionului a fost dus spre analiză lui Jose Lopez, un inginer industrial şi profesor de fizică şi termodinamică la Universitatea Naţională din Mexico. După ce testele de laborator au fost finalizate, inginerul Jose Lopez a mărturisit presei: „Sunt complet uimit şi intrigat. Am ajuns la concluzia că arderea acestui camion împreună cu încărcătura lui a fost făcută cu un fel de rază de lumină cu o foarte selectivă lungime de undă corespunzătoare razei laser, dar mai puternică de mult mai multe ori decât aceasta din urmă.

N-am auzit niciodată până acum ca azbestul, cimentul, metalul şi cauciucurile unui camion să ardă atât de repede şi de complet. Dar poate la fel de uimitor este faptul că în timp ce partea de plastic a scaunului şoferului, bordul maşinii şi toată reţeaua de cabluri au fost complet carbonizate, chederele uşilor şi vopseaua dinăuntrul cabinei de abia au fost atinse. Mai uimitor decât toate acestea e faptul că benzina din rezervor a rămas intactă!“. La câtva timp după vizita noastră în Catemac, Veracruz, am primit un telefon de la ofiţerul de poliţie Abad, care ne promisese că ne va contacta dacă va descoperi elemente noi ale acestui caz. Ne-a spus că încă două camioane au fost aproape la fel distruse de către acele inexplicabile flăcări albastre, unul aflându-se pe drumul către Costera del Golfo, iar celălalt pe autostrada către Cordoba. A adăugat că amândouă evenimentele fusese investigate de poliţiştii care patrulau pe autostradă. El vorbise cu ei şi nici aceştia nu ajunseseră la vreo concluzie logică. Într-unul din aceste două cazuri, un motociclist sunase la sediul poliţiei din Cordoba cu trei ore înainte ca incidentele să aibă loc, declarând că un OZN cu formă ovală plutise deasupra lui, urmărindu-l câteva mile pe autostrada către Cordoba. Şi noi am văzut OZN-uri zburând la joasă înălţime deasupra munţilor Mexicului şi credem că, având răbdare, în timp, vom reuşi să îi contactăm pe celebrii „Chaneques“. În timpul vacanţei noastre de două săptămâni pe care o vom avea anul acesta, vom face o excursie pe crestele verzi ale munţilor din Veracruz, probabil în apropierea muntelui vulcanic Orizaba, unde se spune că apar deseori micuţii „Chaneques“, sperând să rezolvăm enigma lor. Sunt ei oare „gnomi“ mexicani sau vizitatori interplanetari?“.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: