Exorcizarea demonilor lui Hitler


Pe „Harta Terorii”, dacă Hitler a fost doar un „pion”... care au fost regii?

Dacă pe „Harta Terorii”, Hitler a fost doar un „pion”… cine au fost regii?

«Urmaţi-l pe Hitler! El va dansa, dar eu am ales melodia! L-am iniţiat în Doctrina Secretă,
i-am deschis centrele viziunii,
dându-i motivaţia să comunice cu puterea.
Nu mă jeliţi: mi-am pus amprenta în istorie mai mult decât oricare alt neamţ
.“
Dietrich Eckart,
pe patul de moarte, Decembrie  1923

By Timothy Green Beckley

Istoria îl descrie ca fiind o bestie – un demon încarnat! Când Hitler a debutat pentru prima oară ca personaj politic, într-un peisaj dezolant al Europei rămas după Primul Război Mondial, omenirea nu şi-ar fi putut imagina teroarea pe care avea să o dezlănţuie, în scurt timp, asupra lumii.Părerea mea este că majoritatea dispozitivelor în formă discoidală ce defilau pe cer la sfârşitul anilor ’40 şi ’50 erau, de fapt, construite de ingineri şi oameni de ştiinţă nazişti – inclusiv Wernher Von Braun – aduşi din Germania ilegal sub auspiciile operaţiunii secrete „Paperclip” (Operaţiunea Agrafa). Mi-am exprimat părerea cu mult înaintea anului 1962, dar nimeni nu a ţinut cont de afirmaţiile mele. Erau mai determinaţi să promoveze ideile greşite că farfuriile zburătoare TREBUIE să fi fost dintr-o altă dimensiune. Deoarece convingerile despre accidentul de la Roswell le străbăteau mintea asemeni unui basm frumos, nici o altă teorie nu a fost acceptată de teamă să nu fie excluşi din proaspăta comunitate OZN. Sunt şanse ca nava ce s-a prăbuşit în afara micului orăşel din deşert, din New Mexico, să fi fost pilotată de cei care au făcut din zvastică semnul lor norocos, nava extraterestră fiind construită pe baza informaţiilor recepţionate, informaţii aduse în această lume prin intermediul unor mediumi asociaţi cu Societatea Secretă germană în jurul anului 1919.

Tot ce ai de făcut este să studiezi în istorie mişcarea OZN în America şi poţi întelege că, în timp ce guvernul discreditează aproape tot ce este legat de acest subiect, ei s-au străduit să facă cunoscut publicului larg ideea că atât timp cât crezi în farfurii zburătoare, trebuie să crezi în originea lor interplanetară şi că acestea erau pilotate ori de extratereştri cu ochi de insectă, ori de frumoasele venusiene cu părul lung, fără îndoială acestea din urmă chicotind fără ezitare pe la spatele nostru; venusienele cu plete aurii întruchipând rasa ariană prin care Hitler spera să-şi faciliteze dominarea lumii.

Grupuri asemenea Comitetului Naţional de Investigaţii al Fenomenelor Aeriene (CNIFA) purtau o strânsă colaborare cu tagmele oficiale – inclusiv informatori CIA – care, deşi oficial erau refractari la conştientizarea realităţii OZN-urilor, aceştia erau, de fapt, dornici să ofere mai mult decât un simplu suport organizaţiilor ce proclamau venirea farfuriilor zburătoare dintr-o altă dimensiune! Printre cei consultaţi îl regăsim pe profesorul Hermann Oberth, unul dintre părinţii fondatori ai ştiinţei tehnologiei rachetelor, care a avut o strânsă colaborare cu Wernher Von Braun, căruia i-a dezvăluit convingerile sale despre teoria extraterestră ce nu a fost niciodată demonstrată cu certitudine. Vorbim de o vulpe în coteţul cu găini care oferă cu amabilitate o dezinformare şi direcţionare greşită pentru a ne arunca în afara pistei şi a ascunde faptul că fraţii săi nazişti erau implicaţi în misterul OZN-urilor mai mult decât şi-ar fi putut imagina cineva la acea vreme.

Autorul cărții „Răpit de extratereştri”, Chuck Weiss, a cercetat intens „conspiraţia” unei forme de ocultism a mişcării naziste şi a observat: ca tânăr, “Hitler a intrat sub influenţa celor mai întunecaţi ocultişti din Germania, membru al Societăţii Thule şi al cercului interior al Magicienilor Negri, denumiţi „Loja Luminoasă”; între ei, aceşti Magicieni se autointitulau «Societatea Vril»“.

Acest lucru, spune Weiss, a fost la începutul secolului al XX-lea „marea luptă între Lumină şi Întuneric, când Adolf Hitler a atins puterea absolută în Germania şi aproape a reuşit în tentativa lui de a domina lumea. Ceea ce doar puţini oameni au înţeles în acea perioadă şi ceea ce nu a fost niciodată recunoscut public, este faptul că ierarhia nazistă, inclusiv Hitler, a fost profund implicată în practicarea Magiei Negre.” De fapt, Hitler insuşi a pretins că s-a întâlnit cu „superman” şi a declarat că acesta era răutatea întruchipată! Este acest „superman” originar dintr-o altă lume sau a apărut pur şi simplu dintr-o altă dimensiune? Indubitabil!

Frumoasele Femei ale societății Vril
Chiar şi ofiţerul de rang înalt al SS, Rudolf Hess, a fost captivat atât de puternic încât a rămas vrăjit când tinerele medium au format un cerc de spiritism şi au început să primească informaţii de la o rasă necunoscută, demult alungată din buncărele Berlinului. Artistul şi arhitectul istoric Jim Nichols din Tucson a examinat rolul OZN-urilor şi al extratereştrilor în formarea şi dezvoltarea Germaniei naziste, notând: “Mediumul Maria Orsic a fost liderul Vrilerinelor, frumoasele tinere ale Societăţii Vril. Caracteristic lor este părul lung prins în coadă de cal, contrar bobului scurt, popular în moda contemporană, pretinzând că este pe post de antenă cosmică ce le permite contactul cu fiinţele extraterestre de dincolo.”

Vril – o societate mistică de meditație
În continuare, spune Nichols, “conform cu legenda Societăţii Vril, o întrevedere fatală a fost organizată în 1919 într-o cabană veche de vânătoare lângă Berchtesgaden, unde Maria Orsic a prezentat, unui mic grup format din membrii Societăţilor Thule, Vril şi Soarele Negru, mesajele telepatice ce pretindea că le-ar fi primit de la o civilizaţie extraterestră ce exista în îndepărtatul sistem solar Aldebaran din constelaţia Taurului, la 68 de ani lumină depărtare. Un set de informaţii recepţionaţe ale Mariei a fost găsit într-un script templier german secret, necunoscut ei”.

La traducere, aceste informaţii au reprezentat cheia construirii unei nave circulare zburătoare capabile să călătorească în jurul lumii cu o viteză extraordinară asemănătoare cu cea de lansare din cel mai înalt nivel atmosferic al Pământului. Societatea Vril declarată reprezenta “Loja Luminoasă”, o doctrină asemuită cu un fel de cerc interior al Societăţii Thule în colaborare strânsă cu un grup, la bază englez, denumit Ordinul Ezoteric al Zorilor Aurii, o magică cabală de mare influenţă în ocultismul din Vest în perioada secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Membrii „Zorilor Aurii” erau Rozicrucienii şi Masonii, se spune despre ei că au evocat multora un spirit dogmatic. Femeile Vril pretindeau că grupul lor era format ca o societate mistică de meditaţie menită să trezească forţa Vril sau “prana”, cum mulţi ar dori astăzi să poată chema această forţă cosmică invizibilă mistică. Unele dintre beneficiile secundare, precum contactul cu extratereştrii, ar fi drept bonus… un bonus de care Hitler şi simpatizanţii lui au fost fascinaţi deoarece oferă o putere virtuală – probabil intangibilă, unică – comparabilă cu nimic din ceea ce au dezvoltat Aliaţii.

Mediumii Vril rămâneau fără cuvinte la conţinutul mesajelor din lumea de dincolo. Una dintre conducătoarele lor, un medium cunoscut sub numele de Sigrun (nume dat după una dintre cele nouă fiice ale lui Wotan din mitologia scandinavă), s-a alăturat grupului şi a început să descifreze imaginile transmise prin scriere automată. În general, se bănuieşte că transmisiile semănau izbitor cu cele sumeriene străvechi.

Istoria discurilor naziste zburătoare
Surse ce descriu programul discurilor naziste zburătoare sunt schiţe, deseori contradictorii. Următoarea scriere a fost postată pe site-uri diverse în întreaga lume şi pare a fi atât de coerentă cât poate oricine spera să înţeleagă, la acest moment, despre un astfel de subiect. Unele pot fi inspirate din realitate; altele sunt pură ficţiune. Cu toţii ştim că este inerent ca răul să fie încă prezent asupra Pământului, ascuns în bazele subterane ale guvernului nazist, în zone controlate. Supunerea naziştilor la forţele întunecate poate fi încă simţită.

În 1922, Thule şi Vril au construit primul disc zburător german, JFM-ul (Jenseitsflugmachine) sau „Maşina Zburătoare de Dincolo” (din lumea de dincolo – de mormânt), în Munchen pentru testarea transmisiilor, proiect ce a durat doi ani. A fost condus de W.O. Schumann în Universitatea Tehnică de la Munchen. Acest proiect a fost stopat în 1924, iar maşinăria a fost dezasamblată şi trimisă la fabrica Messerschmitt Augsburg, unde a fost stocată pentru cercetări ulterioare. Profesorul Schumann a dezvoltat în urma cercetărilor o unitate cu levitaţie, care a fost denumită Schumann-Munchen sau Levitatorul-SM.

Membrii Societăţii Vril spun că i-au inclus şi pe Adolf Hitler, Alfred Rosenberg, Heinrich Himmler, Hermann Goering şi dr. Theodor Morell, fizicianul personal al lui Hitler. Aceştia erau membri ai Societăţii Thule; se presupune că s-au alăturat Societăţii Vril în 1919. NSDAP (Partidul Nazist) a fost creat de Thule în 1920, un an mai târziu. Dr. Krohn, care a ajutat la crearea steagului nazist, a fost şi el un membru Thule. În 1933, cu Hitler la putere, se presupune că ambele societăţi, atât Thule, cât şi Vril, ar fi primit sprijin de la oficialităţile de stat pentru a continua programul de dezvoltare a discurilor ce vizau atât zborurile spaţiale, cât şi o posibilă maşinărie de război.

Noua serie RFZ (Rundflugzeug), sau „Nava Rotundă”, a început în 1937, după ce Societatea Vril a cumpărat un teren neexploatat din împrejurimile fabricii de aeronave Arado-Brandenburg. Discurile zburătoare spaţio-temporale RFZ 1, 2, 3, 4 şi 6 au fost testate acolo sub supravegherea Societăţii Vril, în timp ce Thule a fost ajutată de ramura tehnică a serviciului SS pentru unitatea E-IV, cu scopul de a dezvolta energii alternative. Începând cu 1935, Societatea Thule a lucrat la un alt proiect, într-o locaţie secretă în NV-ul Germaniei, locaţie denumită Hauneburg.

Ca atare, produsul lor era cunoscut drept Nava H (Nava Hauneburg), denumire schimbată în 1939, pe scurt Haunebu I, o dată cu perfecţionarea motorului său. Haunebu I a fost desemnată ca RFZ-5, când Thule s-a mutat de la Hauneburg în Arado-Brandenburg. Motorul Thule era un motor revoluţionar EMG (electro-magnetic-gravitaţional), aşa-numitul Tachyonator 7. Acesta a folosit un propulsor magneto-hidraulic Hans Coler (o sursă gratuită de energie gravitaţională) modificat într-un convertor cuplat la un generator bandă Van de Graaf şi dinamul de vortex Marconi (un rezervor rotativ cu mercur încălzit). Odată activat, motorul produce puternice câmpuri electromagnetice EMG de rotaţie ce influenţează gravitaţia. Câmpurile de rotaţie pun în funcţiune dinamul, creând astfel o reducere a masei la r.p.m. incredibile.

Povestea unui martor ocular
Mărturia unei persoane care a asistat la un eveniment din hangarul unui aeroport de lângă Praga, în februarie 1945, raporta “existenţa unui disc de circa 5-6 metri în diametru. Corpul discului era relativ mare în centru. La bază avea patru picioare subţiri înalte. Culoarea: aluminiu. Înălţimea: aproape la fel de înalt cât o persoană. Grosimea: în unele părţi de 30 până la 40 centimetri, cu marginea formată din tije exterioare, posibil, cu orificii pătrate.” Reportajul despre această apariţie a fost publicat pentru prima dată în revista germană de specialitate „Flugzeug” în februarie 1989.

„Alături de prietenii mei”, a continuat reporterul, „am văzut acel disc ieşind din hangar. A fost după ce am auzit zgomotul motoarelor pornite, am văzut partea exterioară a discului începând să se rotească, iar vehiculul a început să se deplaseze încet, în linie dreaptă, spre capătul sudic al câmpului. S-a ridicat mai apoi aproape un metru în aer. După ce s-a deplasat aproape 300 de metri la acea altitudine, s-a oprit din nou. Aterizarea sa a fost destul de abruptă.”

Teorie sau mister? Au reușit naziștii să construiască o bază lunară?

Teorie sau mister? Au reușit naziștii să construiască o bază lunară?

Andromeda, o navă proiectată să atingă viteza luminii
În 1941, Societatea Vril a dezvoltat propriul motor la nava RFZ-7, redenumit Vril-1 Jäger (Vânătorul). După 1941, Hitler a interzis societăţile secrete, astfel că ambele societăţi Thule şi Vril au fost înscrise sub denumirea Unitatea SS E-IV. Vril era cunoscută în secret şi drept Die Kette – “Lanţul” – ce face referire la legăturile morale între membrii acesteia. Vril avea legături puternice cu Wilhelm Canaris – şeful serviciului de spionaj militar Abwehr, SS Ahnenerbe – asociaţie de intelectuali germani (studiul originii germanilor pe criterii pseudoştiinţifice şi demonstrarea superiorităţii rasei ariene), dezvoltându-şi activitatea la Arado cu ajutorul inginerilor.

Ambele nave, Thule şi Vril, au fost construite în perioada 1939–1945. Thule a produs seria de nave discoidale mari Haunebu I – III, în timp ce navele discoidale Vril se axau mai mult pe transmisiile de zbor. Prin 1944, a fost construit aparatul de zbor discoidal Vril 7 Geist (numit Spiritul) şi aeronava gigant, denumită Andromeda, o navă-mamă ce avea o formă cilindrică cu lungime de 139 de metri şi un diametru de 30 de metri, proiectată să atingă teoretic viteza luminii.

O unitate specială numită Sonderbureau 13 (Biroul Special) a fost înfiinţată de Forţele Aeriene oficial pentru a investiga ciudatele fenomene aerospaţiale petrecute deasupra Reich-ului, dar neoficial pentru a acoperi rapoartele despre aparatele de zbor discoidale. În septembrie 1944, un pilot al unui ME-262 jet a zărit una din aeronavele Andromeda şi a raportat; Sonderbureau 13 a încercat imediat sa simuleze ignoranţa despre un astfel de obiect.

Ochiul Magic Vril este un aparat de spionaj mitic nazist, de recunoaştere, presupus a fi elaborat în 1945. Adevărul este că inginerul Rolf Engel din societatea Vril a dezvoltat un motor electro-magnetic-gravitaţional în miniatură şi l-a instalat într-un corp uşor blindat de forma unui pepene de aproximativ 30 centimetri în diametru. Acesta avea o antenă de recepţie, o cameră de luat vederi mică, o armă şi un braţ telescopic ce ţinea o altă cameră mică şi un microfon.

Povestea merge mai departe la începutul anului 1945 când Rolf Engel a efectuat teste în laborator cu puterea de alimentare a acestui dispozitiv folosind un echipament de televiziune miniaturizat. Racheta HS-293D avea orientare televizată, compozitele aeronavei fiind dezvoltate în acest moment. Ţinta Argus AS-292 a fost conectată la un vehicul pilotat de la distanţă, dotat cu camere. Acestea au fost neobservate de către Aliaţi şi nici una nu a fost doborâtă. Dificultatea apare în călătoriile interdimensionale şi în caracteristicile vizibilităţii.

Nu există nici o evidenţă despre faptul că un prototip funcţional ar fi fost vreodată proiectat. Cererea pentru posibilitatea de a călători în vreun mod interdimensional este la fel de puternică ca aceea a Societăţii Vril pentru zborurile interspaţiale cu Jenseitsflugmachine (Maşina Zburătoare de Dincolo) şi discurile zburătoare Vril.

Între timp, deoarece Aliaţii au avansat în Reich, Societatea Vril a planificat să evacueze tehnologia sa în baze din afara Europei, în special în baza secretă din Antarctica – Baza 211, în timp ce planul lor personal era să îi evacueze pe mediumi către stele cu zborul interspaţial pe Adromeda. Au plecat în martie 1945 şi nu au mai fost vreodată găsiţi.

OZN-urile naziste oculte Flugdiskus (Haunebu)
Forţele aeriene germane au excelat în industria de armament aerospaţială. Au creat racheta V-2, responsabilă pentru bombardamentele aeriene devastatoare din Paris, Londra şi Antwerp în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1939, au pilotat primul avion cu reacţie. Acestea au fost, de asemenea, de neegalat în fizica teoretică din spatele bombelor atomice, creând prima reacţie de fuziune nucleară în Berlin, în 1938. În timp ce aceste fapte sunt acum bine documentate, teoreticienii sugerează că naziştii au lucrat la progresul tehnologic dincolo de rachete, avioane cu reacţie şi de energia atomică: ei, de fapt, au produs şi pilotat farfuria zburătoare.

O astfel de ambarcaţiune se poate să fi fost produsul muncii dr. Richard Miethe, un om de ştiinţă german, care după al Doilea Război Mondial a aderat la compania canadiană A.V. Roe şi a proiectat nava discoidală Avrocar cu pernă de aer, dar în mare măsură legată de pământ (imagini de film care sunt adesea folosite pentru a descrie OZN-urile). Miethe şi alţi doi oameni de ştiinţă, Klaus Habermohl şi Rudolph Schreiver, au lucrat la un proiect OZN nazist secret, cunoscut, în general, sub numele de Haunebu sau Flugdiskus. În conformitate cu unele versiuni ale povestirilor despre OZN-uri, farfuria zburătoare de la Praga a ajuns la o altitudine mai mare de 7,5 mile (12 km) şi o viteză de 1.200 m/h (1.930 km/h), în mai puţin de 3 minute. Desigur aceasta ar fi fost o realizare incredibilă şi una care cu siguranţă nu a putut fi reprodusă după Avrocar şi nici după nava din raportul proiectului Flugdiskus.

OZN-urile naziste și JFK
Un lucru notabil despre urmărirea penală în cazul de asasinare a lui JFK din districtul New Orleans este identificarea lui Fred Lee Crisman. Crisman este, de asemenea, cunoscut ca unul dintre martorii incidentului OZN din Insula Maury, în 1947.

O mare parte din viaţa lui Crisman înainte de această publicare apare sub formă de zvonuri şi speculaţii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, se presupune că ar fi aparţinut OSS-ului (Biroul Serviciilor Secrete), un precursor al CIA, care conform cu doctrina OZN a avut legătură cu transferul după război a tehnologiei farfuriei zburătoare de la nazişti; şi astfel, dacă ar fi fost vreo legătură, aceasta ar fi stat la originea implicării lui Crisman în incidentul Insula Maury. Şi mai important, asociaţii OSS ai lui Crisman l-ar fi putut include şi pe Clay Shaw, persoană importantă în New Orleans, pe care Jim Garrison l-a urmărit, o piedică a acestuia în marea conspiraţie.

Shaw aparţinea, de asemenea, consiliului de administraţie a Permindex, un grup descris ca o prezenţă întunecată a unei corporaţii transnaţionale şi “o organizaţie de faţadă a CIA”. Printre ceilalţi membri ai consiliului se numără şi Louis Bloomfield – ofiţer OSS, Ferenc Nagy – premier al Ungariei demis de către comunişti în 1947. Serviciul militar al lui Shaw se dezvolta aparent în jurul implicării lui în CIA/OSS de la sfârşitul anilor ’40. În conformitate cu relatările unui scriitor, Shaw “ar fi fost în afaceri cu foştii nazişti şi fasciştii europeni implicaţi în diverse operaţiuni CIA sub acoperire, sponsorizate în întreaga Europa”.

Aceste operaţiuni sub acoperire, inclusiv Operaţiunea Paperclip, au fost o pradă de război ce au împins cu succes mulţi savanţi care serviseră Germaniei naziste să ia calea Statelor Unite, împreună cu echipamentele şi dosarele ştiinţifice ce aparţineau programului dezvoltat de nazişti pentru realizarea rachetelor, zvonindu-se că acestea conţin formele de ocultism şi originile extraterestre. Wernher Von Braun şi Walter Dornberger erau astfel incluşi în topul oamenilor de ştiinţă din tehnologia rachetelor. Au direcţionat o echipă de 118 foşti nazişti staţionaţi la Arsenalul Redstone în Huntswille, Alabama, şi au devenit proiectanţii programului spaţial american de succes, ce a condus în cele din urmă la aterizarea omului pe Lună.

În timp ce mulţi au considerat aceste genii ale ştiinţei în tehnologia rachetelor ca fiind exploatate de statul nazist, entuziasmul lor pentru cauza lui Hitler şi rolul lor în dezvoltarea armelor de distrugere în masă au pătat, în cele din urmă, istoria succeselor americane în spaţiu. Von Braun a fost un ofiţer al lui Hilter în SS şi nu numai că a dezvoltat racheta V-2 care a terorizat şi omorât mii de oameni în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar a făcut-o prin folosirea sclavilor ca forţă de muncă în Nordhausen-ul nazist, lagărele de concentrare Dora şi Mittlework, unde aceştia erau înfometaţi şi exterminaţi cu sutele.

În 1945, Von Braun şi ceilalţi nazişti din Proiectul Paperclip au abandonat centrul lor de cercetare al rachetelor de la Peenemunde şi s-au predat locotenentului Charles L. Stewart în apropiere de graniţa austriacă. Printre alţi soldaţi americani, relativ conectaţi la eveniment, se afla şi ofiţerul Clay Shaw, care a servit drept consilier şefului adjunct al operaţiunilor europene, generalul Charles O. Thrasher.  (By  Kenn Thomas)

Viktor Schauberger și cercetările lui secrete
În cursul anilor ’50, mai multe schiţe tehnice şi planuri detaliate au început să circule împreună cu povestiri despre munca lui Miethe, Habermohl şi Schreiver, care au sugerat proiectări tehnologice chiar mai avansate decât cele ale armelor aerospaţiale naziste. În aceste povestiri este menţionat şi un pădurar austriac, Viktor Schauberger, şi cercetările lui secrete despre capacitatea de propulsie a navei, care ar fi implicat termeni precum apa energizată sau undele armonice.
Schauberger reapare frecvent în scrierile despre OZN-uri ca adevăratul proiectant al discului care a fost lansat la Praga, având idei desăvârşite cu privire la puterea de rotaţie a apei, idei pe care le-a aplicat în proiectarea farfuriei zburătoare încă din 1938. Echipa proiectului Flugdiskus a dezvoltat versiunile mai vechi ale ambarcaţiunii în 1942. La scurt timp după aceea, Schauberger a fost recrutat de ordinul nazist pentru un proiect de dezvoltare a OZN-urilor în lagărul de concentrare din Mauthausen. După război, Schauberger a continuat munca de cercetare în domeniul energiei experimentale sub auspiciile americane şi a murit în Chicago în 1958. Schauberger a fost obiectul mai multor biografii şi interesul în ideile sale despre proprietăţile energetice ale apei sunt încă discutate în rândul persoanelor interesate în energia alternativă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: