Baalbek – Scara spre cer către lumea deapoi


Baalbeck, locul în care romanii au găsit secretul vieții veșnice?

Baalbeck, locul în care romanii au căutat secretul vieții veșnice?

By. Titel B și Bogdan Aron.

Baalbek, paradoxal, cel mai mare templu roman din antichitate nu se afla pe teritoriul fostului imperiu, ci în munţii Libanului acolo unde aceştia se despart pentru a forma o câmpie fertilă de unde izvorăsc două râuri cunoscute din Antichitate, Litani şi Orontes. Ruinele sunt rămăşiţele unor temple romane impozante ce au fost construite pe o platformă ridicată artificial la 1.200 de metri deasupra nivelului mării. Incinta sacră era înconjurată de un zid, care servea atât că zid de retenţie pentru intemperiile ce se strângeau pe acoperiş, cât şi ca adăpost al zonei.Amplasată astfel încât să domine munţii şi căile de acces din nord şi din sud, are în colţul nord-vestic o tăietură deliberată care măreşte raza vizuală către vest, în acest colţ special a fost construit cel mai mare templu închinat lui Jupiter, cu cele mai înalte coloane 23 metri şi cele mai largi aproape 3 metri, aceste coloane sprijină o structură decorativă de aproape 6 metri în înălţime, în vârful căreia se afla acoperişul înclinat, ce sporea şi mai mult măreţia templului. Zonă închisă, cu unele lături de aproape 765 de metri lungime, măsoară aproape 1.500.000 de metri pătraţi.

Vreme de aproape patru secole conducătorii romani au contribuit la construcția acestui templu. Împăraţii şi generalii veneau periodic pentru a-şi afla oracolele. Legionarii romani se rugau să fie trimişi în apropierea templului. Toată elita imperiului era ispitita de farmecul său venind să-l vadă cu ochii lor. Era una din puținele minuni și atracții ale lumii. Martin Baumgarten unul dintre curajoşii călători europeni care şi-au riscat vieţile şi sănătatea a reaprins interesul asupra ruinelor în ianuarie 1508  .

În 1751, Robert Wood şi James Dawkins au readus o parte din gloria şi măreţia locului descriindu-l în cuvinte şi schiţe:„Dacă se compară aceste ruine cu cele ale oraşelor pe care le-am vizitat în Italia, Grecia, Egipt şi alte părţi ale Asiei, nu putem să nu remarcăm faptul că ele reprezintă cel mai îndrăzneţ plan arhitectural dus vreodată la îndeplinire”….în paranteză fiind spus chiar mai curajos decât piramidele egiptene, doar vizitând locul veţi vedea şi înțelege de ce.

Templul propriu zis se afla în partea cea mai veche, cea vestică fiind compus din patru construcţii ce formează un altar închinat zeului Jupiter, pe care romanii l-ar fi construit imediat după ce au ocupat locul, în 63 i.Ch.

Templul avea dimensiunea de 108 metri lungime și 63 de metri lățime, fiind amplasat pe un podium la aproape 6 metri deasupra nivelului curţii, având astfel aproape 15 metri faţă de nivelul de bază. De la poarta iniţială până la zidul vestic, altarul se întinde pe mai mult de 360 de metri umbrind din măreția unui alt templu din vremea respectivă, aflat în sudul lui, care era dedicat unei zeităţi masculine, unii considerând că e vorba de Bachus, alţii de Mercur.

Pe o axă est-vest uşor înclinată se afla mai întâi o poartă” ce cuprindea un portic sprijinit de 12 coloane în care se aflau 12 nişe unde se găseau statuile celor 12 zei olimpieni. Din acesta pornea o alee spre o curte interioară de forma hexagonală, unică în arhitectura romană. Înaintând pe aceeași alee se ajungea în Curtea altarului care era dominată de un altar de proporţii impresionante 22 metri înălțime fiind așezat de pe o structură de 25 de metri lungime și 25 de metri lățime.

Istoria și locul incintei sacre
O echipă de arheologi germani ce a explorat locul şi a studiat istoria lui la ordinele Împăratului Wilhelm II, curând după ce el vizitase locul în 1897, a refăcut înfăţişarea incintei sacre. O comparaţie cu renumitul Acropolis din Atena oferă o idee despre scara platformei libaneze. Complexul atenian este situat pe o terasă de circa 350 de metri lungime şi aproximativ 150 de metri lăţime. Monumentalul Parthenon care încă domina zona sacră şi întreaga câmpie a Atenei are circa 80 de metri lungime și 36 de metri lățime, chiar mai mic decât templul lui Mercur/Bachus din Liban.

Vizitând ruinele, arheologul şi arhitectul Sir Mortimer Wheeler scria în urmă cu 20 de ani „Templele stau pasive pe cele mai mari pietre cunoscute din lume, iar unele din coloanele lui sunt cele mai înalte din Antichitate…aici avem cele mai mari monumente din toată lumea elenică”….

Lumea elenică într-adevăr, fiindcă nici un istoric sau arheolog nu poate să găsească vreun motiv pentru acest efort uriaş depus de romani într-o provincie neînsemnată, cu excepţia faptului că fuseseră precedaţi de greci. Zeii cărora le sunt închinate templele. Jupiter, Venus şi Mercur (sau Bachus), erau zeii greci. Romanii considerau locul şi templele sale că supremă atestare a atotputerniciei şi supremaţiei lui Jupiter. Numindu-l Iove (ecou al ebraicului Yehovah?), ei au inscripţionat pe templu şi pe principală statuie a acestuia iniţialele I.O.M.H. (Iove Optimus Maximus Heliopolitanus).

Jupiter Heliopolitanul cel mai mare şi cel mai bun. Titlul din urmă se datora faptului că, deşi măreţul templu era dedicat lui Jupiter, locul în sine era considerat locul de odihnă al lui Helios, Zeul Soarelui. Credinţa fusese transmisă romanilor de către greci, de la care adoptaseră şi numele Heliopolis.

Cu toate acestea se crede că grecii au acordat o importanţă deosebită locului, de vreme ce romanii l-au glorificat cu cel mai mare monument şi căutau acolo oracole referitoare la soarta lor. Arheologii susțin că pe acelaşi loc înainte de epoca romană grecii ridicaseră acolo alte şase temple înălţate pe structuri, religioase şi literare, preexistente.

Zeus (Jupiter pentru romani) a sosit în Creta din Fenicia (Libanul de azi), traversând înot Mediterana după ce o răpise pe frumoasa fiică a regelui Tyr. Afrodita a ajuns în Grecia din Asia de Vest. Dionysos, cel căruia îi era dedicat cel de-al doilea templu, a adus în Grecia vinul şi viţa de vie din acelaşi loc. Conştient de rădăcinile vechi ale cultului, istoricul roman Macrobius a explicat următoarele :

…”Şi asirienii venerează Soarele sub numele lui Jupiter, Zeus Heliopolitul cum îl numesc, cu importante centre de cult în Heliopolis…Faptul că divinitatea care este Jupiter şi Soarele în acelaşi timp, reiese din ritualurile şi din apariţiile sale…ca să previn orice dispută asupra zeităţilor, am să explic ce cred asirienii referitor la puterea Soarelui (zeului)…Ei au dat numele Adad zeului pe care îl consideră cel mai mare dintre toţi…” (Saturnalia I, Capitolul 23)

Atracţia exercitată asupra credinţelor şi imaginaţiei oamenilor de-a lungul mileniilor s-a manifestat şi în istoria locului de după romani. Când îşi scria opera Macrobius, 400 d.Hr, Roma era deja creştinata, iar locul, tinta distrugerilor zeloşilor. Împăratul Constantin cel Mare după ce s-a convertit la creştinism, a oprit orice activitate transformând locul în altar creştin.

Justinian a dus o parte din stâlpi la Constantinopol, pentru a construi acolo Hagia Sofia. Toate aceste eforturi de creştinare a locului au atras nemulţumirea populaţiei de acolo. Când au preluat musulmanii controlul zonei, în 637, ei au convertit templele romane şi bisericile creştine, într-o enclavă mahomedană. Acolo unde fuseseră veneraţi Jupiter şi Zeus, era acum venerat Allah…

Savanţii au încercat să afle mai multe despre acest loc studiind centrele învecinate unul dintre cele mai importante centre este Palmyra (biblicul Tadmor), vechi centru al caravanelor pe drumul de la Damasc către Mesopotamia. S-a descoperit astfel că în zonă, de-a lungul secolelor a fost venerată o triadă de bază. Era condusă de zeul fulgerului şi includea fecioara războinică şi conducătorul carului celest cercetătorii au stabilit că triada greco-romana se trage din credinţe semitice mai vechi, care la rândul lor se bazau pe pantheonul sumerian. Cea mai veche triada, fiind era condusă de Adad, căruia îi fusese acordat titlul de către tatăl său Enlil – zeul suprem al sumerienilor. Ishtar era membrul feminin al triadei.

Al treilea membru, Shamash, era conducătorul carului celest și comandantul astronauţilor preistorici. Grecii îl venerau că Helios, ridicând o statuie uriaşă a sa în vârful templului principal, înfăţişându-l conducându-şi carul celest.

O cale spre nemurire?
Henry Seyrig, care, în calitate de director al Antichităţilor Siriene, şi-a dedicat întreaga viaţă studierii platformei de la Baalbek, descoperind că, grecii „performau aici mistere, în care Viaţa de apoi era reprezentată că Nemurirea umană o identificare cu zeii, obţinută prin ridicarea la cer a sufletului”. Grecii, conchide el, asociau acest loc cu eforturile omului de a obţine Nemurirea. Era acesta locul din Munţii Cedrilor unde mersese Ghilgamesh prima dată împreună cu Enkidu ?

Pentru a da un răspuns plauzibil, trebuie să revedem faptele: romanii şi grecii şi-au construit templele pe o platformă ridicată ce existase din vremuri mult mai vechi, o platformă construită din blocuri de piatră, groasă, lipită atât de strâns încât nimeni nu a reuşit nici până astăzi, să pătrundă sub ea pentru a putea să studieze camerele, tunelurile şi celelalte substructuri ascunse.

Unul din cele două tuneluri. O secțiune din tunel este deschisă vizitatorilor, celălalt fiind sub pază militară

Unul din cele două tuneluri. O secțiune din tunel este deschisă vizitatorilor, celălalt fiind sub pază militară

Faptul că acestea există nu se bazează numai pe argumentul că toate templele greceşti aveau asemenea structuri subterane. Georg Ebers şi Hermann Guthe, împreună cu un localnic arab ce descoperise întâmplător o intrare sub ruine, au intrat sub acestea a afirmat că …„în colţul sud-estic, printr-un tunel boltit, asemenea celui de metrou, sub marea platformă… două dintre aceste tuneluri merg paralel unul cu altul, de la est la vest, şi sunt traversate în unghi drept de un altul, de la nord la sud”. Înăuntru era întuneric beznă, spart ici colo de stranii lumini verzi ce proveneau de la nişte nişe misterioase „ferestre cu dantelă”.

Ieşind din tunelul de aproximativ 165 de metri, ei au descoperit că au ajuns sub zidul de nord al Templului Soarelui, pe care arabii îl numesc Dar-As-Saadi, adică „Casa Supremei Binecuvântări”. Arheologii germani au afirmat că platforma este construită pe nişte tunele uriaşe, însă ei s-au ocupat doar de maparea structurii superioare…

O misiune arheologică franceza condusă de Andre Parrot în anii ’20 a confirmat existenţa labirintului subteran, însă nu a reuşit să penetreze părţile ascunse ale acestuia. Când platformă a fost găurită, s-au descoperit dovezile existenţei tunelurilor. Templele au fost ridicate pe o platformă înălţată la aproape 11 metri, în funcţie de teren…este pavată cu pietre a căror lungime variază între 4,5 metri şi 11 metri, cu o lăţime de 3,5 metri şi o grosime de aproximativ 2.5 metri. Nimeni nu a încercat să calculeze cantitatea de pietre necesare probabil că ar surclasa de departe Marea Piramidă egipteană.

Cine a ridicat această platformă a acordat o foarte mare atenţie coltului nord-vestic, locul unde se afla templul lui Jupiter/Zeus. Cei peste 18.000 metri pătraţi ai templului au la bază un podium ce cu siguranţă avea ca scop suportarea unor greutăţi uriaşe. Construit strat pe strat din blocuri de piatră uriaşe, podiumul ajunge la aproximativ 9,5 metri peste nivelul curţii din faţă şi la aproape 15,5 metri deasupra solului în partea nordică şi vestică.

Pe partea sudică, unde mai există încă şase din coloanele sale, se pot vedea cu claritate straturile alcătuite din blocurile de piatră uriaşe. În partea de jos a podiumului, unele pietre sunt şi mai mari. Cele mai masive sunt blocurile de piatră din partea vestică a podiumului, alcătuit din pietre „ciclopice”, acestea măsurând până la 11 metri lungime şi aproape 5 metri grosime..

Pietrele Trilithon
Observatorii le-au spus „gigantice”, „colosale”… „uriaşe”. Istoricii antici le-au numit însă Trilithon. În partea vestică a podiumului se afla la vedere, unul lângă altul, blocuri de piatră unice în lume. Tăiate precis şi potrivite perfect, fiecare dintre cele trei blocuri are peste 22 metri lungime cu laturi de 4,5 şi 5 metri. Fiecare dintre ele având mai bine de 3.600 de metri cubi de granit şi cântărind peste 1000 de tone!

Ce cunoștințe și tehnologie aveau constructorii alelor vremuri, dacă cu știința și tehnologia de astăzi nu s-ar mai putea realiza un asemenea edificiu?

Ce cunoștințe și tehnologie aveau constructorii alelor vremuri,
dacă cu știința și tehnologia de astăzi nu se poate realiza un asemenea edificiu?

Pietrele pentru platformă au fost prelucrate local, însă blocurile uriaşe au fost cioplite, tăiate şi prelucrate în altă cariera situată într-o vale la aproape un 1 km sud-vest de incinta sacră. De altfel acolo găsești o privelişte şi mai uluitoare decât a Trilithonului. Parţial îngropat în pământ se afla încă unul dintre blocurile de granit ciclopice, abandonat. Complet format, tăiat perfect, cu doar o linie subţire legându-l de masivul stâncos, are 25 de metri lungime şi 6 metri lăţime şi 5 grosime. Cântăreşte după cele mai moderate aprecieri în jur de 1.200 de tone. Majoritatea cercetătorilor considera că acest bloc urma să fie cărat asemenea suratelor sale în incintă şi utilizat la extinderea terasei dinspre nord…

Oriunde urma să fie plasată rămăşiţa acestui bloc, ea reprezintă o dovadă mută a imensităţii şi unicităţii platformei şi a podiumului. Interesant este că nici până astăzi nu există vreun mecanism (utilaj, macara, helicopter, etc.) capabil să ridice o astfel de greutate de 1.000-1.200 de tone, ca să nu mai vorbim de transportarea ei pe o vale, dintr-o zonă muntoasă, şi de plasarea fiecărui bloc într-o poziţie precisă, mult deasupra solului. Nu există urme de rampa sau orice altă lucrare care să sugereze, fie şi vag, modul de transportare al acestor megaliţi. Şi totuşi, în vremurile (63 î.Hr – 400 d. Hr.) acelea s-a putut….Dar cum ?

Locul de odihnă al zeilor
De mare importanţă pentru înţelegerea evenimentelor din antichitate sunt câteva epopei care se referă la „Zeii” înşişi. În acestea, capacitatea de a zbura a Zeilor este acceptată ca ceva normal, iar adăpostul” lor de pe „Creasta lui Zaphon” este reprezentat ca loc de odihnă al astronauţilor” din vechime. Figurile centrale în aceste descrieri sunt Ba’al şi Anat, un cuplu frate – soră, care în acelaşi timp sunt şi iubiţi…

Cel mai frecvent epitet al lui Ba’al este „Călăreţul norilor”, epitet utilizat şi în Biblie pentru zeitatea ebraică. Capacităţile de zbor ale lui Anat, care sunt evidente şi în descrierile despre relaţiile între oameni şi Zei, sunt subliniate cu putere în cele referitoare la Zeii înşişi. Într-un astfel de text (tăbliţe cuneiforme), lui Anat i se spune că Ba’al a plecat la pescuit la „Iazul Samakh zona este numită aproximativ la fel şi astăzi…

Hârjoneala idilică nu putea avea loc însă decât în vremea de pe urmă, după ce Ba’al a devenit Prinţul Pământului şi conducător al Emisferei Nordice. La început el a fost angajat în lupte grele cu ceilalţi pretendenţi la tron, iar miza acestor bătălii era un loc numit „Înălţimile lui Zaphon”, dar literal însemna „Creasta pietroasă din Nord”.

Pentru a arăta că vorbesc serios „la picioarele lui El nu au căzut” şi-şi ţineau mâinile pe arme :„Ochii lor sunt ascuţiţi ca nişte săbii, carnea…foc ce arde..”…Zeii se aruncă la podea pentru a se adăposti. El vrea să îl ocrotească pe Ba’al, însă acesta deja își luase armele fiind pregătit să-i atace pe emisari, a fost oprit doar de mama să care i-a amintit că un mesager are imunitate. Când emisarii s-au întors la Yam cu mâna goală, acesta a înțeles că problema nu se poate rezolva decât pe câmpul de luptă. O zeiţă (probabil Anat) se duce la făurarul Zeilor şi-l pune pe acesta să-i facă lui Ba’al două arme. Cu acestea, Ba’al îl copleşeşte pe Yam şi este gata să-l omoare când vocea lui Asherah îi cere să-l cruțe pe Yam.

Îl lasă în viață, dar îl trimite în exil pe domeniul său maritim. În schimbul vieţii lui Yam, Ba’al îi cere lui Asherah să-l sprijine pentru a obține supremaţia asupra „Crestei lui Zaphon”.Asherah îl însoţeşte pe Ba’al la lăcaşul lui El şi-i cere să decidă cu înţelepciune. Cântărind cu atenţie situaţia, El este de acord ca Ba’al să fie Stăpânul „Crestei lui Zaphon.

Nu numai savanţii moderni, ci chiar şi Philo din Byblos, care a trăit în primul secol au comparat pe Kothar-Hasis cu zeul grec Hefaistos, care a construit lăcaşul lui Zeus şi al Herei. Alţii au făcut paralelă cu egipteanul Toth, zeul meşterilor şi magicienilor. Într-adevăr, textele ugaritice spun că emisarii trimişi după el au mers în Creta şi Egipt probabil că în acele ţări îşi punea în aplicare talentele în perioada respectivă.

Ascunzișul lui Zaphon
Când Kothar-Hasis a ajuns la Ba’al, cei doi au analizat planurile de construcţie..Ba’al dorea o structură în două părţi, una fiind E-khal (o Casă Mare) şi cealaltă un Behmtam, tradusă de obicei prin „casă„, dar care literal înseamnă „platforma ridicată”.

Cei doi s-au certat şi asupra locului unde să fie plasate ferestrele care aveau un mod neobişnuit de închidere şi deschidere: Să-mi asculţi sfatul, Ba’al” a insistat Kothar-Hasis. Când a fost gata, Ba’al s-a arătat îngrijorat de siguranţa soţiilor şi a copiilor săi. Pentru a-i îndepărta temerile, Kothar-Hasis a dat ordin să se aducă cedrii de Liban şi a făcut un foc ce a ars o săptămână întreagă. Aurul şi argintul din interior s-a topit însă construcţia nu a avut de suferit. La final, silozul şi platforma ridicată erau gata! Fără să piardă timpul, Ba’al a decis să testeze structura.

„Când Ba’al a pornit spre Cer, după el au plecat şi mesagerii divini Gapan şi Ugar în spatele lui Ba’al deasupra vârfurilor acoperite cu zăpadă ale lui Zaphon. Odată cu noile facilităţi construite pe creastă, „Creasta lui Zaphon” a devenit acum „Ascunzişul lui Zaphon” iar Muntele Liban („Cel Alb„, după vârfurile sale acoperite cu zăpadă) a căpătat epitetul „Sirion” adică muntele apărat”…

Supremația lui Ba’al
Devenind stăpânul „Ascunzişului lui Zaphon”, Ba’al a primit şi titlul de Ba’al Zaphon titlul înseamnă pur şi simplu „Stăpânul Zaphonului”, al emisferei nordice. Conotaţia originală a termenului „Zaphon” nu era una geografică însemna atât ascunzătoare” cât şi punct de observaţie” indubitabil, aceste conotaţii au jucat un rol în numirea lui Ba’al „Stăpân al Zaphonului”. Acum, având aceste puteri şi prerogative, ambiţiile lui Ba’al au crescut. El i-a chemat pe Zei la un banchet şi le-a cerut supunerea şi vasalitatea. Ci care nu au fost de acord au fost omorâţi.

da

Templul zeilor

În bătălia pentru supremaţie, Ba’al, cu ajutorul lui Anat s-a luptat şi a anihilat pe „Lothan, şarpele”, „Shalyat dragonul cu şapte capete”, „Atak tăuraşul” precum şi pe zeiţa Hashat. Se știe din Vechiul Testament că Yahweh, Domnul din Biblie, a fost unul dintre cei mai aprigi adversari al lui Ba’al iar când influenţa lui a crescut printre israeliţi, prin căsătoria regelui lor cu o prinţesă canaanită, profetul Ilie a aranjat o luptă între Ba’al şi Yahweh pe Muntele Carmel. Când a învins Yahweh, trei sute de preoţi au fost executaţi. În această adversitate, Vechiul Testament pretinde că Yahweh a preluat stăpânirea „Crestei Zaphon”.

Ca şi Ba’al în textele canaanite, şi Zeul ebraic era numit „Călăreţ al norilor”. Profetul Isaia l-a văzut zburând spre Egipt:Domnul călăreşte pe un nor repede şi vine în Egipt. Idolii Egiptului tremura înaintea Lui.Isaia spunea că l-a văzut Yahweh şi pe ajutoarele sale înaripate descriind astfel:În anul morţii Împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi şi se zguduiau uşor uşii de glasul care răsună şi Casa s-a umplut de fum…

Se presupunea în întregul Orient Apropiat că domnia asupra Zaphonului stabilea şi supremaţia printre Zeii „care zburau”. Fără nici un dubiu, asta își dorise şi Ba’al, însă la şapte ani după construirea „Ascunzişului lui Zaphon”, Ba’al s-a confruntat cu Mot, stăpânul Emisferei Sudice şi al Lumii Subterane. Aşa cum va reieşi, nu era vorba numai despre domnia asupra Zaphonului şi asupra întregului Pământ.

Secretul lui Ba’al
Mot auzise că Ba’al este implicat în activităţi suspecte. Acesta în mare secret, punea „o buză pe Pământ şi o buză pe Cer” şi încercă să-şi „impună poruncile planetelor”. La început, Mot a cerut dreptul de a inspecta ce se petrece pe „Creasta lui Zaphon” dar Ba’al i-a trimis mesageri de pace: „Cine are nevoie de război? a întrebat el „Să punem pace în mijlocul Pământului”.

Cum Mot devenea din ce în ce mai insistent, Ba’al a decis să se ducă în persoană la lăcaşul acestuia în „Peştera lui Mot”, din „Adâncimile Pământului” purtând masca obedientei… însă în mintea sa pregătea ceva mai sinistru. Înlăturarea lui Moţ.Pentru asta avea nevoie de ajutorul lui Anat.

În timp ce Ba’al se afla în drum spre Mot, emisarii săi au ajuns la Anat, având porunca de a-i transmite un mesaj enigmatic: „Un dispozitiv ce lansează cuvintele. O Piatră ce şopteşte.Oamenii cuvântul ei nu-l vor şti.Mulţimea pământenilor nu-l va pricepe…”

„Piatra”, în limbile antice, trebuie să avem clar în minte, acoperea toate substanţele obţinute din mine şi deci includea toate mineralele şi metalele. Anat a înţeles imediat despre ce e vorba. El pusese la „Creasta lui Zaphon” un dispozitiv care putea trimite sau intercepta mesajele secrete. În mesajul secret se descrie mai departe „Piatra Splendorilor”. Acesta era secretul: Ba’al pregătise fără ştirea „Cerului” un centru de comunicaţii de unde putea vorbi cu toate părţile Pământului, precum şi cu navele de deasupra acestuia. Era primul pas spre o „totală stăpânire a Pământului”.Din această cauză intrase în conflict cu Mot, fiindcă în teritoriul acestuia se afla oficial „Ochiul Pământului” (centrul de comunicații).

Primind şi înţelegând mesajul, Anat a fost imediat de acord să-l ajute pe Ba’al…emisarilor îngrijoraţi le-a promis că va ajunge în timp util:Voi sunteţi ca melcul, eu sunt ca o rândunică…”. „La casa de departe a Zeului voi ajunge. La Ascunzişul depărtat al fiilor Zeilor. Două gropi sunt sub Ochiul Pământului” și trei Tunele mari…”

Ajungând în capitala lui Mot, nu a reuşit să-l găsească pe Ba’al. Cerând să afle unde este, ea l-a ameninţat pe Mot. În cele din urmă a aflat că cei doi Zei se angajaseră într-o luptă corp la corp şi „Ba’al căzuse”. Înfuriata, cu o sabie l-a tăiat pe Mot. Apoi, cu ajutorul lui Shepesh, amanta lui Rephaim, corpul lipsit de viaţă al lui Ba’al a fost luat şi dus într-o peşteră pe vârfurile muntelui Zaphon. A fost chemat Făurarul Zeilor, numit şi El Kessem (Zeul Magiei) care l-a înviat pe Ba’al, însă nu se știe sigur dacă a fost înviat fizic pe Pământ sau în Viaţa de Apoi în Cer…Nu se poate spune cu siguranţă când s-au petrecut aceste evenimente….ştim însă sigur că Omenirea era conştientă de existenţa şi atributele unice ale „Locului Aterizării”…călătoria lui Ghilgamesh către Muntele Cedrilor, pe care epopeea îl numeşte „Lăcaşul Zeilor” acolo, intrând în pădure, el ajunge la tunelul care ducea „la o peşteră de unde se dau poruncile”…avansând şi mai departe „locul secret al anunnakilor l-a deschis”….era ca şi cum Gilgamesh intrase în instalaţiile construite în secret de Ba’al…versurile secrete ale epopeii capăta acum o altă semnificaţie:„Lucruri secrete a văzut, Ce-i Omului ascuns el ştie…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: