Men In Black, o poliție extraterestră?


Probabil una dintre puținele imagini în care este surprins un agent MIB

Probabil una dintre puținele imagini în care este surprins un agent MIB

By dr. Emil Străinu

Prezenţa, într-un număr oarecare de cazuri OZN, a unor entităţi stranii, îmbrăcate din cap până în picioare în negru, este un fapt binecunoscut. Denumite în mod obişnuit apariţii MEN IN BLACK (MIB) Oamenii în negru ele se constituie şi astăzi într-un subiect major de controverse. Sunt roboţi extraterestri sau chiar entităţi extraterestre? Sunt doar simpli agenţi ai unui serviciu oarecare de informaţii? Există ei cu adevărat?Sau poate MIB nu există deloc, responsabilă de semnalările apariţiilor lor fiind numai fantezia debordantă a martorilor?! Putem considera la fel de bine toate acestea drept fantezii sau poveşti, dar investigarea unor cazuri, aşa cum vom vedea, ne îndreptăţeşte să considerăm o atare abordare a chestiunii drept greşită şi înşelătoare.

Obţinerea de date şi informaţii asupra celor ce se ascund în spatele iniţialelor MIB s-a datorat, în primul rând, hazardului, aşa că, probabil, nu vom reuşi prea curând să realizăm adevăratele dimensiuni ale acestui tip de fenomen. Un lucru este sigur, puţinele pagini ale dosarelor unor astfel de întâmplări reprezintă, aşa cum vom vedea, adevărate drame ale căror dimensiuni şi urmări nu pot fi descrise în doar câteva rânduri.

În cvastitalitatea mărturiilor, MIB sunt prezentaţi ca personaje misterioase, purtând haine închise la culoare, ce caută să impună tăcerea unor martori ai unui eveniment OZN; la puţin timp după o astfel de experienţă, martorul primeşte vizita unia sau a mai multor entităţi având o înfăţişare stranie, care îi relatează experienţa avută în cele mai mici detalii, cu toate că respectivul martor nu suflase o vorbă nimănui; apoi i se pune în vedere să nu povestească nimănui ceea ce a văzut sau a simţit, mergându-se adesea până la ameninţări uneori directe, alteori ascunse în spatele unor cuvinte politicoase.

Sub diverse pretexte, MIB caută apoi să confişte toate dovezile materiale ale fenomenului: filme, fotografii, diferite bucăţi de materiale culese de martori de la locul întâmplării. Aspectul clasic al acestor entităţi este acela al unor indivizi fără vârstă, de înălţime mijlocie, tenul închis la culoare şi ochii înclinaţi în sus, cu pupile verticale, ca la pisici. Unii dintre cei vizitaţi de MIB au afirmat că aceştia erau fardaţi şi aveau buze rujate, dând astfel senzaţia că nu ar realiza diferenţa dinte sexe. Sunt îmbrăcaţi complet în negru, întotdeauna având pe cap o pălărie şi purtând adeseori un pulover pe gât. înfăţişarea lor este descrisă adeseori ca stranie sau insolită. Vorbesc cu o voce monotonă şi fără viaţă, aidoma unor maşini.

Imagine tematică a MIB

Imagine tematică a MIB

Identitatea agenților MIB
Pretextele pe care le invocă pentru a-şi justifica prezenţa sunt variate. Ei pătrund în locuinţa martorilor dându-se drept vânzători ambulanţi, tehnicieni ai companiilor de telefoane sau reprezentanţi ai celor mai diverse organiseme sau organizaţii oficiale, adeseori prezentând legitimaţiile aferente.

De cele mai multre ori, atunci când martorul doreşte să verifice cele declarate de vizitatori aproape întotdeauna după plecarea acestora -, i se răspunde fie că persoana respectivă nu figurează pe listele de angajaţi, fie că legitimaţiile prezentate sunt ieşite din uz sau, pur şi simplu, sunt false.

În general, MIB se deplasează în maşini de lux, impunătoare, Buik, Lincoln, Cadillac, închise la culoare, adesea negre, arătând ca şi cum atunci ar fi ieşit pe porţile fabricilor. Noaptea circulă deseori cu farurile stinse, excepţie făcând o lumină palidă de nuanţă purpurie sau verzuie ce luminează interiorul habitaclului, pe ale căror portiere sunt inscripţionate, uneori, simboluri necunoscute, şi plăci de înmatriculare imposibil de identificat s-au de găsit.

Pantofii şi genţile lor par întotdeauna noi, ca şi când nu ar fi fost folosite niciodată, îmbrăcămintea pare confecţionată dintr-o ţesătură de tip nou, foarte lucioasă şi subţire, dar nu ca mătasea. În unele cazuri ies la iveală aspecte curioase ale fiinţei lor, precum acel vizitator care s-a deplasat la domiciliul unui om de afacei din Wildwood, New Jersey, ce fusese martor al unui fenomen OZN. Când s-a aşezat pe scaun, cracul pantalonului său s-a ridicat, lăsând să se vadă un fir verde grefat pe piele, ce urca de-a lungul piciorului.

Într-un alt caz, un grup de oameni în negru au fost zăriţi stând la marginea unui câmp plin de noroi plouase puternic în ajun -, dar cu toare acestea încălţămintea lor nu avea nici cel mai mic semn de murdărie. Prin alte părţi, în zile foarte friguroase, aceştia apar nu se ştie de unde, purtând doar un pardesiu uşor.

Unii cercetătărori ai fenomenului OZN sunt de părere că MIB au complici în rândul marilor societăţi transnaţionale, precum poşta şi telefoanele. Nu sunt puţine cazurile în care investigatorii şi martorii unui fenomen OZN au reclamat pierderea scrisorilor şi că sunt frecvent deranjaţi de apeluri telefonice ai căror autori au voci neomeneşti, cu sonorităţi metalice.

Fotografia este din anul 1948... dacă e vorba de vreun trucaj al presei de atunci... habar nu am, însă merită un pic de atenție!

Fotografia este din anul 1948… dacă e vorba de vreun trucaj al presei de atunci habar nu am…, însă merită un pic de atenție!

Prima intruziune a unor MIB într-un caz OZN petrecut în epoca modernă s-a produs în 1947, în aşa-numitul incident Maury Island. Nu vom insista asupra acestuia, datorită prezentării lui în mai multe cărţi pe teme OZN, apărute recent în ţara noastră. Iată în continuare câteva asemena întâmplări investigate de Don Worley, unul dintre cei mai experimentaţi investigatori OZN, a cărui activitate a debutat cu foarte mulţi ani în urmă, în cadrul NICAP.

Au trebuit să treacă 17 ani de la întâmplare pentru ca Mary (pseudonim) să aibă curajul să povestească cele petrecute. Totul a început atunci când un obiect în formă de disc, de culoare argintie, învăluit într-un halou albăstrui, a fost observat trei nopţi la rând de ea, de familia ei, de vecini, inclusiv de un poliţist.

Mary a încercat să fotografieze obiectul, dar rezultatul a fost un film voalat în întregime şi un aparat stricat (pe care agenţii guvernamentali le-au luat pentru cercetări şi au uitat să le mai înapoieze). Deodată, Mary a fost lovită de o forţă neobişnuită care, practic, a ţintuit-o de uşa de la intrare, iar o voce bolborositoare a început să o întrebe telepatic despre munca pe care o desfăşura la o întreprindere din Cleveland, Ohio, unde lucra la un dispozitiv secret al USAF ce conţinea nişte tuburi subţiri, de sticlă. După eveniment, ea a avut dureri puternice de cap şi ochi, părul i s-a decolorat, iar pielea îi era arsă ca după o şedere prelungită la soare.

Câteva zile mai târziu, cineva a sunat la uşa locuinţei sale. Mary a deschis şi s-a trezit faţă-n faţă cu un individ cu o faţă de paloare cadavreică, cu privirea de sticlă. Respectivul purta un pardesiu mătăsos, închis la culoare, iar pe cap purta o pălărie. Mesajul pe care acest straniu personaj i l-a transmis a fost să nu sufle nici o vorbă despre incidentul OZN la care fusese martoră. După aceasta s-a îndepărtat cu un mers ţeapăn, s-a urcat pe locul din spate al unei limuzine negre cu geamuri opace şi a plecat.

în ciuda avertismentului, la două săptămâni de la întâmplare, Mary s-a decis să apeleze la un cercetător, căruia să-i relateze întreaga întâmplare. După alte câteva zile, Mary l-a sunat pe Don Worley şi i-a spus că de câteva zile, o maşină mare, neagră se află parcată în faţa casei sale şi pleca doar în momenul în care stingea luminile din casă şi se ducea la culcare. Cei doi au stabilit ca ea să primească un chestionar pe care urma să-l completeze şi să îl trimită prin poştă.

O lună mai târziu, la uşa ei şi-au făcut din nou apariţia MIB, care i-au înmânat plicul cu întrebări şi răspunsuri pe care ea îl depusese la poştă în acea dimineaţă. I s-a spus că EI au oameni infiltraţi peste tot şi că dacă îşi iubeşte copii, nepoţii şi ţine la viaţa ei, să nu mai trimită nimănui nici o informaţie.

Lanţul de evenimente şi-a început derularea începând cu luna ianuarie 1967, când Reed Thompson a reuşit să fotografieze un OZN „de cercetare11 care se deplasa încet, printre copacii aflaţi la mai puţin de zece metri de casa sa. De aici va începe seria de evenimente ciudate. Într-o zi caldă de aprilie a anului 1973, doi indivizi slabi cu părul lung, având o înfăţişare grotească, au intrat în magazinul de piese auto al lui Reed, din localitatea Milano, statul Indiana. Câinele ciobănesc pe care el îl avea în magazin a fugit straniu, ulterior, cei câţiva clienţi aflaţi în magazin în acel moment nu şi-au amintit nimic din cele petrecute. Indivizii erau îmbrăcaţi în costume ca de paraşutişti, de culoarea bronzului, iar în mâini purtau mănuşi groase.

Dar lucrul ce deranja cel mai tare, erau feţele. Un reporter avea să le denumească „Feţe-de-plastic”. Unul dintre ei, vorbind monoton, mecanic, i-a spus lui Reed că ştia exact când făcuse fotografia OZN-ului şi i-a cerut clişeul şi negativul. Reed i-a răspuns că acestea erau depuse într-un safe la bancă şi că acolo vor rămâne. „Faţa-de-plastic” i-a spus că acest lucru nu contează, căci ei le vor lua oricum. în răstimpul acestui dialog, un prieten al lui Reed, pe nume Craft, a ieşit afară din magazin pentru a vedea maşina cu care veniseră „ciudaţii”.

Aceasta era un Buick Le Sabre 1969, de un galben strălucitor. Privind prin geamul întunecat, Craft a fost uluit să constate că aceasta nu avea volan sau scaune. Un lucru foarte curios, sinistru chiar, este acela că doar două zile mai târziu Craft avea să înceteze din viaţă cu totul neaşteptat, iar cele două autopsii făcute nu au reuşit să stabilească deloc cauza decesului său. Reed a sperat că ciudaţii vizitatori plecaseră, dar se înşela. Pe când se afla pe drum spre un atelier de sudură, maşina străinilor a apărut din nou şi s-a apropiat la numai câţiva centimetri de autoturismul lui Reed.

O întâlnire de gradul IV
La atelierul de sudură, „Feţele-de-plastic” şi-au parcat automobilul chiar în spatele lui şi l-au urmat pe Reed spre intrarea în atelier, ca nişte umbre. Când Reed a deschis uşa atelierului s-a produs o flamă albastră, iar când s-a uitat în spatele său a constatat, uluit, că atât cei doi, cât şi maşina lor, dispăruseră fără urmă.

Pamara Johnson, din Richmond, Indiana, una din puţinele persoane care şi-au amintit aproape în totalitate una din numeroasele răpiri ce le-a suferit, fără să fie necesară regresia hipnotică, a avut şi ea o experienţă MIB. Aşa cum cazuistica întâlnirilor de gradul IV a de-monstrat-o, răpirile au debutat de la o vârstă fragedă.

Când avea 14 ani, într-o zi însorită de iunie, o limuzină neagră a început să se învârtă pe străzile din jurul blocului în care locuia. Ea a coborât să vadă ce se întînplă . Limuzina s-a oprit şi un individ a coborît din maşină şi s-a apropiat de ea. Purta pantaloni negri îşi amintea ea, o jachetă neagră şi o pălărie tot neagră. Aceasta din urmă semăna cu o cască pe care o poartă şoferii.

Mersul era normal. Tenul îi era deschis la culoare, ba chiar alb. Ochii îi erau negri şi nu am reuşit să îi văd pupilele. Mi-a vorbit într-o engleză fără accent străin. Nu am auzit nici un zgomot al motorului limuzinei cu geamuri opace. Politicos, individul a întrebat-o dacă în blocul respectiv locuia o oarecare Rhonda Smith. Pamara nu auzise niciodată de această persoană, aşa că individul i-a mulţumit, s-a întors la maşină şi a plecat.

La scurt timp, Pamara, însoţită de sora ei au plecat până la un magazin din apropiere. Limuzina a apărut din nou, ca din pământ. S-a oprit în dreptul refugiului pentru pietoni, moment în cere ea a văzut cum geamul din spate coboară încet şi apare ţeava unei puşti. Înspăimântată, a împins-o pe sora ei în spatele unui zid, iar ea s-a ascuns în spatele unui copac.

Au fost trase trei cartuşe care s-au oprit în triunchiul copacului, după care limuzina a demarat putenic şi a intrat pe o stradă care se înfunda şi a dispărut. O doamnă, aflată la fereastra locuinţei sale, a văzut întreaga scenă şi a sunat la poliţie. Ajunşi la faţa locului, anchetatorii au extras cele trei gloanţe din triunchiul copacului. Concluzia la care au ajuns aceştia a fost că, probabil un ucigaş plătit greşise alegera ţintei.

Răpită din nou…
Având legătură sau nu cu cele întâmplate, patru ani mai târziu, însărcinată fiind, Pamara avea să fie răpită din nou, fapt de care avea să-şi amintească destul de clar. Ea, împreună cu mama şi sora ei, au fost luate la bordul unui OZN, în apropierea oraşului Arlington. Era o zi rece de decembrie când un OZN s-a apropiat de sol şi a atins vârfurile copacilor care, de atunci, au rămas uscate.

La bordul navei, Pamarei i-a fost îndepărtat fetusul ce-i fusese confirmat la examenele medicale. Vinovaţii au fost aşa-numiţii „mici omuleţi gri”. După operaţie, Pamarei i-au fost arătate câteva recipiente mari în care se aflau fetuşi plutind într-un lichid limpede, de corpul cărora erau conectate mai multe fire.

Patsy locuieşte într-unul din oraşele aflate în zona Munţilor Appalachi. De-a lungul întregii sale vieţi a avut parte de experienţe paranormale, inclusiv răpiri. Una dintre cele mai stranii s-a petrecut în seara în care trei extraterestri mici de statură au intrat în camera ei.

Femeia era gravidă, furioasă şi nu dorea să aibă de-a face cu ei. Când cei trei s-au opropiat de patul în care se afla, ea s-a ridicat brusc şi l-a apucat de gât pe unul dintre ei. A strâns, s-a auzit o trosnitură şi capul extraterestrului a căzut pe spate. Ceilalţi doi l-au apucat imediat de braţe, s-au întors cu nişte mişcări automate, ca de robot, şi au dispărut în lumina ce apăruse în dormitor.

Ea avea pe corp un semn în forma literei V, în care se afla cifra 7 inversată, imediat dedesubt apărând un B înscris într-un cerc. Ea îşi aminteşte că odată, pe când era copil, se întâlnise cu un bărbat înalt, blond, îmbrăcat într-un costum dintr-o singură bucată. Ochii îi erau blânzi. Ea nu a rămas șocată de faţa şi privirea lui, şi de faptul că în loc de cuvinte, creatura a scos un sunet puternic.

De-a lungul anilor, Patsy şi membrii familiei ei au fost urmăriţi, în dese rânduri, de maşini negre. Şi aceasta în pofida faptului că şi-au schimbat domicilul foarte des. Ar fi foarte interesant de aflat dacă există vreo legărură între răpitori, apariţiile Oamenilor în Negru şi semnele ciudate de pe corupul ei. Odată, îşi aminteşte, „am fost urmăriţi de ceea ce păreau a fi maşini de poliţie. Păreau căci, spre deosebire de cele obişnuite, acestea erau învăluite în partea inferioară de un fel de ceaţă mişcătoare”.

O întâmplare stranie, sinistră chiar, s-a petrecut într-o după amiază în care Patsy conducea autoturismul însoţită de soţul ei. La o distanţă foarte mică de o intersecţie, ea a leşinat pentru scurt timp. Soţul ei a înghiontit-o tocmai la timp pentru a-şi reveni şi a opri la stop. (Interesant este faptul că în apropiere se afla staţionată o limuzină de culoare neagră, cu geamuri întunecate) în acel moment, o voce care, din când în când, comunica telepatic cu Patsy i-a spus: „Vezi, te putem ucide când vrem noi!”

Patsy şi cei din jurul ei au văzut, în numeroase ocazii, elicoptere închise la culoare trecând pe deasupra sau în apropierea locuinţei lor. De exemplu, în perioada în care locuiau în localitatea Windblow, Carolina de Nord, au zărit, trei nopţi la rând, trei elicoptere ce staţionau pe cer, care păreau a fi legate între ele de un uriaş arc electric.

C. Watts era un cultivator de bumbac din regiunea Texas-ului. Nu ştia nimic despre OZN-uri, iar pe primul pe care l-a întâlnit, aterizat pe câmpul lui, l-a întâmpinat cu pumnul crezându-1 vreo maşinărie a guvernului, care-i disgruge recolta. Cea de-a doua întâlnire, însă s-a terminat cu o clasică răpire.

La un timp după aceea, nava a apărut din nou, numai că de astă-dată Watts a reuşit să facă fotografii cu un aparat Polaroid. Avea dovadă, acum începuse să caute răspunsuri la o persoană competentă. în cele din urmă a reuşit să ia legătura cu unii membri ai Comitetului Condon, dar întâlnirea cu ei a fost o mare dezamăgire pentru el.

Nu a primit nici un răspuns, mai mult chiar, dr. Condon i-a comunicat că fotografiile sale (dovezile sale) fuseseră rătăcite şi că, oricum, n-avea nici un rost să-şi bată capul cu astfel de chestiuni. Watts nu a dezarmat şi s-a decis să-şi facă publică povestea în mass-media. Foarte repede a devenit un personaj cunoscut la nivel naţional, însă curând a început să primească ameninţări cu moartea. Dr. Allen Hynek l-a îndemnat să se supună unui test cu detectorul de minciuni pentru a-şi dovedi astfel buna credinţă şi realitatea celor petrecute.

Aşa că, în ziua stabilită, Watts se afla în drum spre Amarillo, locul unde urma să aibă loc testul. La un moment dat, a văzut staţionat pe şosea un automobil marca Plymouth, cu capota ridicată. O tânără femeie blondă, atrăgătoare, aflată lângă maşină, i-a făcut semn să oprească. El a procedat întocmai şi când a coborât din maşină, o lovitură puternică primită în zona gâtului, l-a făcut să se prăbuşească.

Identitatea MIB, aparițiile și acțiunile lor să fie doar un subiect inventat, sau chiar aceste structuri există și protejează un mare secret?

Identitatea MIB, aparițiile și acțiunile lor să fie doar
un subiect inventat, sau chiar aceste structuri există și protejează un mare secret?

Atunci când şi-a revenit, a văzut două chipuri aplecate asupra sa. Erau bine făcuţi, cu tenul măsliniu, cu o fizionomie tipic orientală. Aveau aproximativ 1,80-1,85 metri înălţime şi purtau costume închise la culoare şi pulovere pe gât. Cei doi au îndreptat spre el două arme semiautomate şi, într-o engleză corectă, i-au spus că va trebui să nu treacă testul.

Speriat, o oră mai târziu Watts proceda întocmai. Noaptea următoare, o maşină neagră a apărut în faţa casei sale; ulterior au fost auzite focuri de armă, provenind dinspre maşina ce se deplasa foarte încet. Toate acestea deveniseră de nesuportat pentru Watts, care a declarat, în cele din urmă, că povestea cu OZN-ul era un fals.

Cu timpul, el a început să aibă devieri comportamentale, fiind influenţat, după cum mărturisea fratele lui, de un străin care îşi făcuse apariţia în casă. Watts a început să aibă comportări paraonice, fiind convins că unele persoane doreau să-l elimine. în cele din urmă, dintr-o greşeală generată de frică, el a tras asupra unui poliţist.

Cazul Watts are un final trist, apăsător, care se poate rezuma astfel: cândva fusese un soţ şi un tată fericit. Apoi au apărut extraterestrii. Din celula sa din închisoarea statului Texas, el declara: „Incidentul (cu OZN-ul) m-a costat soţia, copiii, 285.000 dolari, libertatea, sănătatea (în prezent suferă de tulburări cardiace ) şi a fost foarte aproape să mă coste chiar viaţa. Şi toate acestea doar pentru că s-a întâmplat ceva ce nu am înţeles şi despre care am vorbit. Acum cred că ar fi fost mai bine dacă aş fi murit în acel incident”.

Nu garantăm autenticitatea acestor povestiri, dar în realitate sunt mult mai multe şi pînă în prezent nimeni nu le poate da o explicaţie acceptabilă şi credibilă…

Anunțuri

2 Responses to Men In Black, o poliție extraterestră?

  1. cristytepes says:

    Reblogged this on We Are The Impaler – Noi Suntem Țepeș-ul.

  2. Pingback: Men In Black, o poliție extraterestră? | mUFOn ROMANIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: