Istoria invizibilității între teorie și realitate


Credeți că Nikola Tesla a fost primul care a descoperit secretul invizibilității?

A fost Nikola Tesla a fost primul om care a descoperit secretul invizibilității?

By dr.Emil Străinu

Ziarul „Informaţia Bucureştiului” din 30 iulie 1968, preluând un articol din revista franceză „Planete” relata că „maşina timpului” a fost creată şi experimentată în timpul ultimului război mondial, în Statele Unite ale Americii. Astfel, guvernul american ar fi pus la dispoziţie mijloacele necesare pentru aşa-numitul Experiment Philadelphia.Deşi, în parte, experimentul ar fi reuşit – se spunea în continuarea articolului revistei franceze – soarta tragică a personalului aflat la bordul vasului, care apărea şi dispărea în timp şi spaţiu ar fi determinat abandonarea, pentru o perioadă de timp, a proiectului fantastic al respectivei maşini sau, mai precis spus, până când cunoştinţele ştiinţifice şi nivelul tehnicii terestre ar fi permis reluarea sa cu şanse mai bune de reuşită (conform lucrării „OZN o problemă„, de Florin Gheorghiţă).

Studii teoretice
În 1912, matematicianul David Hilbert enunţa câteva teorii ale unei noi matematici. Una dintre acestea a rămas cunoscută sub numele de „spaţiul Hilbert„. Tot în aceeaşi perioadă, un alt om de ştiinţă, dr. Levinson, dezvolta anumite ecuaţii speciale, cunoscute sub numele de Ecuaţiile Temporale Levinson. El a publicat, de altfel, trei cărţi pe această temă.

Din nefericire, lucrările lui Levinson sunt astăzi obscure şi aproape imposibil de găsit în biblioteci. Toate aceste studii teoretice urmau să servească drept fundament pentru realizarea practică a invizibilităţii corpurilor, prin aplicarea acestor principii asupra unui corp fizic.

Oricât ar părea de surprinzător, cercetări aprofundate asupra acestui subiect (invizibilitatea corpurilor) au debutat încă din 1931. Echipa iniţială de cercetători era formată din John Hutchinson, decan al Universităţii din Chicago şi dr. Emil Kurtenaur, fizician austriac. Investigaţiile au fost finanţate de US Navy.

în 1933, la Universitatea Princeton, se puneau bazele Institutului de Studii Avansate, printre ai cărui membri fondatori îl descoperim şi pe celebrul fizician Albert Einstein. În anul următor, cercetările asupra invizibilităţii au fost continuate în cadrul acestui institut. Grupului iniţial i s-a alăturat dr. John Eric von Neuman, absolvent al Universităţilor din Berlin şi Hamburg, un eminent matematician, cu o abilitate neobişnuită de a prelua concepte teoretice abstracte din matematică şi de a le găsi aplicaţii în situaţii fizice.

Albert Einstein

Albert Einstein în 1933, la Universitatea Princeton, unde a pus bazele Institutului de Studii Avansate

Baza cercetărilor ce aveau să conducă la ceea ce este unanim cunoscut drept Experimentul Philadelphia se găseşte într-o teorie ştiinţifică foarte complicată, cunoscută sub numele de Teoria Unitară a Câmpurilor. Ea fusese enunţată de Albert Einstein încă din 1926 şi încerca să evidenţieze, matematic, printr-un singur set de ecuaţii, legăturile dintre cele trei forţe universale de bază: forţa electromagnetică, cea gravitaţională şi forţa nucleară.

Interesul US Navy
Pornind de la conceptul enunţat încă din 1916, potrivit căruia materia este un produs al energiei şi nu invers, Einstein era convins că putea demonstra matematic faptul că gravitaţia este legată de alte forme de energie, în special de electromagnetism. Astfel, dacă dintr-un câmp magnetic se poate obţine un câmp electric, iar dintr-un câmp electric unul magnetic şi dacă gravitaţia este legată într-un mod oarecare de acestea, atunci, în urma interacţiunii dintre gravitaţie şi câmpul electric sau magnetic, ori amândouă, este posibilă obţinerea unui câmp gravitaţional.

Această presupusă legătură l-a preocupat pe marele savant până la dispariţia sa dintre noi, în 1955. în 1953, de altfel, el făcea cunoscut că ajunsese la rezultate mai mult decât promiţătoare în încercarea de a demonstra matematic legătura între forţele electromagnetice şi gravitaţie.

Fundamentul acestei teorii o constituiau aşa-numitele ecuaţii tensoriale, în fapt un lanţ de 16 mărimi, foarte complexe, din care zece reprezentau gravitaţia, iar celelalte şase electromagnetismul. De aici rezultă că un câmp pur gravitaţional ar putea exista şi în lipsa unui câmp electromagnetic, însă un câmp electromagnetic nu ar putea exista fără un câmp gravitaţional însoţitor.

Este demn de remarcat faptul că, deşi Teoria Unitară a Câmpurilor a fost unul din principalele instrumente de lucru ale cercetătorilor implicaţi în studiul obţinerii invizibilităţii corpurilor, savantul nu a participat niciodată direct la cercetările şi experimentele propriu-zise.

La sfârşitul anilor ‘30 şi începutul anilor ‘40, US Navy manifesta un interes deosebit în cercetarea producerii şi utilizării câmpurilor magnetice de mare intensitate. Un exemplu în acest sens este şi lucrarea doctorului în fizică Francis Bitter, fondatorul Laboratorului de Magnetism al Institutului de Tehnologie Massachussetts (MIT), intitulată Magnets, The Education of a Physicist.

Un capitol al acestei cărţi este dedicat în întregime istoriei dezvoltării tehnicilor de demagnetizare a navelor, ca răspuns la minele magnetice inventate de germani încă din 1930. Cercetările efectuate de Bitter au condus, în cele din urmă, la elaborarea unor contramăsuri, al căror rol era acela de a face navele invizibile din punct de vedere magnetic. Se pare că toate acestea s-au constituit în punctul de plecare al unui proiect mult mai complex, al cărui scop era obţinerea invizibilităţii totale.

Geniul lui Nikola Tesla
În 1936, proiectul a căpătat o nouă dimensiune prin cooptarea în fruntea oamenilor de ştiinţă a savantului Nikola Tesla. Născut în 1856, în Imperiul Austro-Ungar, cunoscut ca „părinte al radioului”, Tesla a fost, de asemenea, clarvăzător şi a avut anumite abilităţi paranormale. Adolescent fiind, el a avut viziunea generatorului de curent alternativ, pe care avea să-l construiască mai târziu.

Una dintre teoriile sale preferate era aceea că ar putea obţine, cu ajutorul câmpului magnetic al Pământului, o cantitate imensă de energie electrică ce ar putea fi folosită pentru a încerca stabilirea unor contacte radio cu alte civilizaţii. în 1899 are loc celebrul experiment de la Colorado Springs. Nu vom descrie acum desfăşurarea acestuia, ci ne vom mulţumi să spunem că savantul era convins că punctele şi liniile pe care le transmisese fuseseră detectate şi, mai mult chiar, i se răspunsese din spaţiu.

Semnalele captate de dispozitivul creat de el erau periodice şi sugerau, clar, că nu aveau o origine naturală. „Deşi n-am izbutit să le descifrez înţelesul – spunea Tesla -, mi-a fost imposibil să le consider întâmplătoare. În spatele acestor semnale se află un scop, ele sunt rezultatul unei tentative a unor fiinţe inteligente, din afara lumii noastre, de a ne vorbi prin radio-semnale. Sunt absolut sigur că nu sunt produse de vreun obiect terestru”.

Despre savant se mai – Pe savant îl chema de fapt Nicolae Teslea şi era istroromân – vorbea că menţinea un contact regulat cu fiinţe extraterestre, un prieten al acestuia susţinând că acestea aveau loc zilnic; s-a mai spus că el însuşi era un extraterestru. Toate aceste speculaţii erau alimentate, în afara experimentelor sale, cu adevărat revoluţionare, şi de faptul că era singurul om de ştiinţă ce putea vizualiza în minte un întreg experiment, putea crea echipamentul necesar şi îl făcea să funcţioneze din prima încercare.

Pentru a se atinge obiectivul propus, acela de a face să dispară un obiect, grupul oamenilor de ştiinţă au considerat necesară ruperea buclei temporale a realităţii noastre tridimensionale. Pentru penetrarea legăturilor temporale s-a creat un sistem de generatoare de curent alternativ şi continuu, cu ajutorul căruia urma să se modifice bucla temporală în care se afla un obiect, obţinându-se astfel dispariţia şi apariţia acestuia.

În 1936 a avut loc primul test în care a fost obţinută invizibilitatea parţială. încurajaţi de acest succes, grupul condus de Tesla şi-a continuat cercetările, iar în 1940, în docurile marinei din Brooklin a avut loc un alt test. De astă dată obiectul-ţintă a fost un mic vas auxiliar, pe care fuseseră instalate în prealabil bobine Tesla de o construcţie aparte şi un generator. Experimentul, la care au fost martori ofiţeri superiori ai marinei americane, a fost un succes deplin, astfel că, din acel moment, întreaga activitate a fost pusă sub incidenţa secretului militar.

Numele de cod: PRJECT RAINBOW
În 1941. Proiectul Rainbow (Curcubeu) se pregătea pentru un alt test. în acest scop fusese pregătită o altă navă. Pe măsură ce data testului se apropia, Tesla devenea din ce în ce mai îngrijorat. De astă dată la bordul navei urmau să se afle şi marinari, iar savantul ştia că vor apărea probleme cu aşa-numitul „factor uman”. El înţelesese că nava îşi avea propria sa buclă temporală, aşa cum fiecare marinar îşi avea propria sa buclă temporală. Pentru calcularea acestora şi pentru aducerea lor la un numitor comun (armonizare), era necesară o vreme îndelungată.

Pentru ca experimentul să decurgă fără probleme, în calcule trebuiau introduse şi datele referitoare la aşa-numitul „timp-zero” atât al navei, cât şi al echipajului. „Timpul-zero” se află în afara universului nostru tridimensional. El este considerat a fi superior creaţiei, căci „timpul-zero exista înainte de crearea lumii noastre, aşa cum o ştim noi. Se poate afirma că „timpul-zero este legătura noastră de bază cu universul. Universul nostru se roteşte în jurul „timpului-zero” asemenea oricărui alt univers existent.

Teoria lui Nikola Tesla

Teoria lui Nikola Tesla, explicația „timpului zero”

Punctele de „timp-zero” ale altor universuri diferite coincid. În 1920, Tesla a construit un generator de „timp-zero”. Era un dispozitiv ciudat, căci atunci când era pornit se putea auzi „închizăndu-se” pe „ceva”, iar acel ceva părea a fi mişcarea de rotaţie a Pământului, care este considerată un „timp-zero secundar”. Este numit „timp-zero secundar” deoarece rotaţia Pământului este legată inerţial de mişcarea de rotaţie a sistemului solar, aceasta din urmă fiind legată inerţial de rotaţia galaxiei care, la rândul ei, este şi ea legată inerţial de mişcarea de rotaţie a universului; iar universul întreg se roteşte în jurul unui punct temporal zero care este, de altfel, punctul central al lumii noastre tridimensionale.

Aşadar, Tesla ştia (poate datorită contactului cu o civilizaţie extraterestră sau datorită capacităţilor sale paranormale) că stările mentală şi fizică ale echipajului aveau să fie serios afectate. Avea nevoie de timp pentru a-şi perfecţiona echipamentul. Dr. Neuman a dezaprobat această întârziere, între cei doi izbucnind un conflict ce a dus la o ruptură definitivă a relaţiilor dintre ei. Cererile savantului nu au fost satisfăcute. Era război şi ultimul lucru pe care autorităţile îl puteau oferi era timpul.

Moartea lui Tesla… înscenare sau fapt real?
Resemnat, Tesla şi-a continuat activitatea, dar, în secret, a sabotat experimentul din martie 1942. Savantul a fost imediat îndepărtat din colectivul de cercetători, dar alte versiuni susţin că acesta şi-ar  fi înaintat demisia. Care a fost adevărata stare de lucruri, poate nu o vom cunoaşte niciodată, dar cert este că doar zece luni mai târziu, Tesla avea să fie găsit mort în camera sa de hotel din New York. Graba cu care a fost incinerat, chiar a doua zi după ce a fost descoperit, a dat naştere la unele zvonuri potrivit cărora savantului i s-ar fi înscenat moartea, el părăsind, de fapt, Statele Unite cu destinaţia Marea Britanie.

Speculaţiile se bazau pe mai multe evenimente, cel puţin ciudate, printre care şi acela că incinerarea sa era în totală contradicţie cu credinţa sa ortodoxă. Totuşi, ceea ce nimeni nu a putut-tăgădui şi nici explica, a fost dispariţia fără urme a documentelor aflate în safe-ul său personal.

Cât timp s-a aflat în fruntea Proiectului Rainbow, Tesla a folosit ceea ce a fost numit modul de abordare analog. Astfel, echipamentul era lăsat în stare de funcţionare permanentă, modulat cu patru unde deosebit de complexe, iar generatorul de putere, acordat pe o frecvenţă specifică, acţiona asupra unor bobine Tesla de o construcţie aparte.

După îndepărtarea lui Tesla, la conducerea proiectului a fost numit dr. Neuman, care a refăcut întregul sistem şi a solicitat un alt vas pentru desfăşurarea unui alt experiment. A fost ales distrugătorul DE-173 ELDRIDGE. Pentru desfăşurarea experimentului, Neuman a abordat o altă modalitate. El a instalat în cala vasului două generatoare de 75 KW fiecare. Turela nr. 2 a fost îndepărtată în locul ei fiind instalat un electro-generator de 8 megawaţi acţionat de un motor diesel şi un oscilator. Sistemul producea un câmp electromagnetic rotitor, la o frecvenţă critică, care interacţiona cu vectorul temporal liniar considerat a patra dimensiune.

Rezultatul interacţiunii modifica bucla temporală a navei, ceea ce conducea la realizarea invizibilităţii. Câmpul rotativ temporal nu constituia un motiv de îngrijorare în sine. Necazurile începeau atunci când se punea problema reglării necesarului de putere. Nici un corp uman nu mai fusese expus la o putere de emisie de 20 de megawaţi de la numai 20 metri distanţă. Câţiva oameni de ştiinţă ştiau că rezultatele unei asemenea expuneri puteau fi extrem de grave, căci puterea la care putea fi expus un corp uman nu trebuia să depăşească 100 miliwaţi/cm2, studii ulterioare demonstrând, într-adevăr, că nivelul maxim de expunere nu putea depăşi 100 microwaţi/cm2 de piele.

Un experiment eșuat
La sfârşitul anului 1942, Neuman a ajuns, întocmai ca şi Tesla, la concluzia că experimentul putea fi fatal oamenilor şi a prevzut utilizarea unui al treilea generator ca forţă de compensare. A avut timpul necesar pentru a-l concepe şi construi, dar nu a reuşit să îl experimenteze îndeajuns pentru a-l sincroziza cu celelalte două. De altfel, acest sistem nu a funcţionat niciodată.

Unul dintre primele teste efectuate a scăpat de sub control, un tehnician al US Navy fiind grav rănit. Ca urmare, existenţa celui de-al treilea generator, destinat să protejeze marinarii participanţi la experiment, s-a consumat numai pe hârtie. Neuman nu a fost mulţumit de fel, dar superiorii săi nu mai aveau răbdare să aştepte.

La 20 iulie 1943 s-a decis ca totul să fie pregătit pentru un nou test. Vasul a părăsit docul şi la ora convenită s-a dat prin radio ordinul de a se pomi dispozitivul instalat pe vas. Preţ de aproximativ 20 minute, atât vasul cât şi echipajul au devenit invizibili atât pentru radar, cât şi pentru ochii martorilor.

Aşa cum era de aşteptat, membrii echipajului aflat pe vas au acuzat probleme de sănătate: unora li s-a făcut rău, au acuzat ameţeli, sau au avut manifestări și dezorientări de natură psihologică. În mod evident, era necesar mai mult timp pentru cercetări, dar termenul limită pentru desfăşurarea experimentului principal fusese ftxat la 12 august 1943. în acest răstimp, într-o încercare cvasidisperată de a evita repercusiunile asupra sănătăţii celor aflaţi la bord, Neuman a căutat să modifice echipamentul, astfel încât să se obţină numai invizibili tatea radar.

Aşadar, la 12 august 1943, ora 9 diminteaţa, în docurile portului Philadelphia avea să aibă loc cel mai dramatic şi cel mai cunoscut experiment din cadrul Programului Rainbow. În prima fază, timp de 4-5 minute, lucrurile păreau să decurgă normal. Oficialităţile aflate la locurile de observaţie puteau distinge clar conturul navei, radarele, în schimb, nu au mai semnalat prezenţa ei.

Urmările experimentului. Imagine din filmul Experimentul Philadelphia

Urmările experimentului. Imagine din filmul Experimentul Philadelphia

Deodată, însă, s-a produs o flamă de culoare albastră, iar vasul a dispărut din faţa ochilor tuturor, pentru a reapare patru ore mai târziu. O parte a structurii distrugătorului DE 173 ELDRIDGE era distrusă, dar lucrul cel mai uluitor era acela că dispăruseră fără urmă părţi ale vasului şi echipajului.

Corpurile unora dintre ei au fost descoperite făcând parte comună cu pereţii metalici ai vasului sau arşi; alţii, ceva mai norocoşi, se aflau încă în viaţă, dar au trebuit să fie spitalizaţi. După acest experimtne, US Navy se găsea într-o confuzie totală. Patru zile de şedinţă şi discuţii nu au reuşit să aducă o cât de mică lămurire asupra celor întâmplate. S-a decis efectuarea a încă unui test.

La sfârşitul lunii octombrie 1943, USS ELDRIDGE a fost pregătit pentru alt experiment. De această dată, la bordul vasului nu se mai afla nici o fiinţă umană. Echipajul, aflat la bordul altor nave, supraveghea echipamentul prin control de la distanţă.

Experimentul a fost iniţiat şi vasul a devenit invizibil preţ de 15-20 de minute. După încheierea lui, cei ce au urcat la bord au rămas stupefiaţi: o parte din echipament dispăruse! Două generatoare şi un transmiţător se volatilizaseră. Sala de control era făcută scrum, dar, uluitor, generatorul de „timp-zero rămăsese intact. El a fost demontat şi depozitat într-un loc secret.

Datorită rezultatelor considerate nesatisfăcătoare, US Navy a abandonat întregul proiect, iar USS Eldridge a fost vândut, mai târziu, marinei elene, care avea să descopere că din jurnalul de bord al navei lipsea întreaga perioadă de dinainte de ianuarie 1944. Asupra cercetărilor în domeniul producerii invizibilităţii se va aşterne liniştea. Acum exista o prioritate care necesita concentrarea tuturor eforturilor umane şi a resurselor materiale, astfel că dr. Neuman şi echipa sa au fost transferaţi la Los Alamos, unde şi-au adus aportul la crearea primei bombe atomice.

Proiectul Rainbow se redeschide
După încheiera celei de-a doua conflagraţii mondiale, în 1947 noile autorităţi de la Washington s-au hotărât să arunce o nouă privire asupra celor petrecute. Proiectul Rainbow a fost redeschis, Neuman şi echipa sa instalaţi acum la Laboratoarele Institutului Brookhaven din New York având sarcina de a descoperi de ce experimentele anterioare pricinuiseră atâtea pagube în rândul marinarilor.

Ei au lucrat 5 ani încercând să afle de ce fiinţele umane aveau de suferit în urma acţiunii câmpurilor electromagnetice. Astfel au aflat că toţi oamenii se nasc cu ceea ce este numit „cadrul temporal de referinţă!”. Prezenţa noastră aici, ca fiinţe fizice şi mentale, se datorează tocmai acestui cadru temporal, care se găseşte în fondul electromagnetic al planetei noastre şi al universului nostru.

în timpul experimentelor, tocmai acest „cadru temporal de referinţă” fusese alterat, fapt ce le produsese marinarilor traume inimaginabile. Tehnologia folosită în acest cadru al Proiectului Rainbow crea o aşa-numită „realitate alternativă” sau „artificială”. Acesta producea atât efectul de in vizibilitate, izolând nu numai vasul, ci şi fiecare fiinţă umană într-un aşa-zis „efect de sticlă” (bottle-effect), cât şi deplasarea acestora dincolo de spaţiul şi universul nostru, aşa cum îl cunoaştem noi.

Proiectul Rainbow s-a văzut confruntat cu rezolvarea acestei probleme, cu transferul acelor oameni în „sticlă” şi înapoi şi, în acelaşi timp, conectarea lor la cadrul temporal real. Cu alte cuvinte, atunci când se aflau în acea realitate alterată, marinarilor trebuiau să le fie furnizate anumite date ce le-ar fi putut da o referinţă temporală, un cadru temporal.

Răspunsul era găsit. Mai rămânea acum problema traducerii lui în practică. Iar pentru aceasta, Neuman decise că avea nevoie de un computer. Cum şi-a dat seama de acest lucru? Nu se ştie. Se spune că în 1947 el ar fi făcut parte din echipa de cercetători al Incidentului Roswell, ca asistent al dr. Vannevar Bush, consilier al preşedintelui Truman, iar în 1949 ar fi avut acces la dezvăluirile pe care primul extraterestru capturat în viaţă le-ar fi făcut autorităţilor americane.

Dacă acest lucru este adevărat sau este doar o fabulaţie, nu avem de unde şti. Cert este că în perioada 1949-1951, Neuman a pus bazele teoretice ale computerului, care a devenit operaţional în 1952. Cu ajutorul acestuia se puteau calcula referinţele temporale ale fiecărui individ (frecvența) şi, lucrul cel mai important, ele puteau fi reproduse în momentul în care subiecţii se aflau în interiorul „sticlei electromagnetice”.

În 1953 a avut loc un alt test, cu un alt vas, cu un alt echipai. Experimentul a fost un succes deplin. Nu s-au mai ivit probleme de genul persoanelor care trec prin zid sau dispar, nu au mai apărut necazuri cu desincronizări la nivel molecular. Astfel de cercetări au continuat, acestea având ca rezultat echipamentul precursor al tehnologiilor Stealth de astăzi.

Cogresul spune NU, USArmy… DA
La sfârşitul anilor ‘60, conducerea Proiectului Rainbow a înaintat Congresului Statelor Unite un raport de activitate. E drept că şi până atunci se scriau rapoarte lunare în care erau menţionate progresele făcute. Este destul de plauzibil faptul că pentru continuarea şi aprofundarea cercetărilor era nevoie de o alocare suplimentară de fonduri şi atunci trebuia prezentat Congresului un raport atotcuprinzător.

Raportul era uluitor, pricinuind congressmanilor frisoane reci. Se susţinea că ideea de conştiinţă (creierul uman) poate fi afectată de electromagnetism şi că era posibilă crearea de echipamente ce ar putea modifica şi condiţiona modul de gândire al unei persoane.

Congresul a spus un NU hotărât! Membrii săi erau îngrijoraţi de posibilitatea că toate acestea puteau fi folosite împotriva lor. Astfel că, în 1969, fondurile necesare proiectului au fost blocate. Dar grupul oamenilor de ştiinţă de la Brookhaven nu a dezarmat. Merseseră prea departe cu cercetările, aşa că au contactat conducerea armatei, căreia i s-a spus că descoperiseră o metodă prin care un potenţial inamic putea fi determinat să se predea, prin simpla apăsare a unui buton, fără a trage un singur foc de armă.

Efectul cercetărilor savanților americani

Rezultatul cercetărilor un succes apreciat peste măsură de strategii militari americani

Sediul cercetătorilor a fost mutat acum la Fort Hero, Montauk, Long Island. Rezultatele cercetărilor aveau însă să se vadă în ultima „cruciadă” din Irak, când mii de soldați irakieni au ieșit din bazele secrete subterane predând armele și murmurând cu un zâmbet „tâmp” o singură propoziție: „Mă predau!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: