Misterul de la Kecksburg


Un obiect misterios „cade” din cer... nu e nici avion și nici meteorit...

Un obiect misterios „cade” din cer… nu e nici avion și nici meteorit… e oare un OZN?

By Commander X

Oraşul american Keckesurg, situat in vecinătatea maisivului Mount Pleasant, statul Pennsyilvannia, aflat la o distanţă nu mare de graniţa cu Canada, s-a trezit peste noapte în centrul atenţiei ufologilor, şi nu numai a lor. La 8 septembrie 1956, în jurul orei 4:30 P.M., sute de martori au observat pe cer o lumină portocalie uriaşă, ce a traversat lacul Erie, precum şi alte câteva localităţi învecinate, dcplasându-se spre nord. O serie de alte observaţii, provenite de astă dată din provincia canadiană Ontario, au permis, ulterior, să se stabilească traiectoria descendentă a apariţiei.Un număr destul de important de martori au relatat că observaseră cum din corpul obiectului se desprindeau mici fragmente incandescente, iar trena de fum de însoţea obiectul, vizibilă până la graniţa cu statul New York, a rămas vizibilă pe cer circa 20 de minute.

Presupunând că era vorba de un avion aflat în dificultate, localnicii au sesizat echipele de intervenţie. Întrebaţi fiind despre direcţia în care se deplasa „avionul”, mulţi martori au indicat o poziţie aproximativă de genul „Deasupra lacului Erie” sau „La sud de lac”. Doar câteva minute mai târziu, „ceva” se prăbuşea într-o zonă îndepărtată din apropiera oraşului Kecksburg, unda de şoc a impactului fiind înregistrată de seismograful aflat la Willow Ruin Airport, la 25 de mile de oraşul Detroit.

Localnicii, organizaţi ad-hoc, au pornit imediat în căutarea misteriosului obiect şi au descoperit pe malul lacului Michigan, fâşii metalice care căzuseră din cer. Oamenii au făcut imediat legătura între deplasarea obiectului strălucitor şi resturile metalice găsite.

Ei au făcut cunoscute autorităţilor ipoteza lor, numai că specialiştii USA Force au rămas sceptici; de altfel, aceştia au dat publicităţii un comunicat în care se spunea că „…au fost găsite fâşii metalice, dar acestea nu provin din spaţiu”. Potrivit comunicatului, fâşiile metalice găsite fuseseră folosite în cadrul unui exerciţiu militar şi fuseseră folosite pentru a se bruia sistemele radar. De-a lungul întregii regiunii survolate de „avionul aflat în dificultate”, atunci când părţile incandescente desprinse din acesta au atins solul, au izbucnit mici incendii, pompierii având de lucru câteva ore bune.

„O stea în flăcări”
O întreagă armată de ziarişti cercetau terenul de-a lungul şi de-a latul, luând declaraţii martorilor, în speranţa că vor avea şansa de a localiza zona impactului. Norocul a fost însă de partea unei oarecare doamne Jones, ce locuia foarte aproape de Mount Pleasant.

Ea susţinea că obiectul se prăbuşise în pădure, la „doar un kilometru, un kilometru şi un pic de casa sa”. Cei doi băieţi ai ei fuseseră martori oculari ai apariţiei obiectului, pe care l-au descris ca pe o „stea în flăcări”. Imediat după dispariţia lui în spatele copacilor, din pădure s-a ridicat o palmă de fum. Copiii au vrut să plece în cercetare, însă doamna Jones, intuind posibilitatea existenţei vreunui pericol, i-a oprit după numai câţiva zeci de metri.

Au fost alertaţi pompierii voluntari, cărora li s-a spus că aveau de căutat un avion ce se prăbuşise în pădure şi explodase. Paralel cu acţiunile de căutare pe teren, organele de anchetă au început o verificare amănunţită a orarelor şi a culoarelor de zbor, încetul cu încetul ajungându-se la concluzia, uluitoare, că nu putea fi vorba de un avion. Poate, cel mult, un avion militar. În tot cazul, s-a decis anunţarea evenimentului serviciilor de securitate ale armatei.

O surpriză de proporții...

O surpriză de proporții…

În jurul orei 19:30, la mai bine de trei ore de la prima semnalare a obiectului în flăcări, un pompier, sau poate o persoană îmbrăcată în uniforma pompierilor, însoţită de o alta, probabil agent guvernamental, au ajuns la locul impactului. Aveau asupra lor un contor Geiger de tipul celor folosite de apărarea civilă.

După circa 15 minute petrecute acolo, cei doi s-au îndepărtat. La un moment dat s-au întâlnit cu un localnic, John Murphy, ce se afla în apropierea lizierii pădurii. El i-a întrebat pe cei doi ce au văzut. Pompierul i-a dat un răspuns foarte scurt „Nu ştiu” şi a continuat, spunându-i că „dacă doreşte alte informaţii să se adreseze armatei”.

Primele zvonuri…
Zvonul că ceva misterios posibil o farfurie zburătoare se prăbuşise undeva în pădure s-a răspândit cu o uluitoare repeziciune. Au început să-şi facă apariţia sute de maşini înţesate de curioşi. Cele câteva drumuri secundare ce duceau spre pădure erau pline de amatorii de senzaţional. Cu toate că părea o sarcină imposibilă, poliţia a reuşit să protejeze zona şi locul impactului.

Operaţiunea era acum condusă direct de armată; sediul detaşamentului de pompieri voluntari din Kecksburg era acum ocupat de ofiţeri ai serviciilor de securitate ale armatei, în clădire fusese adus un mare număr de echipament specific, inclusiv o staţie radio de mare putere. Soldaţi înarmaţi patrulau în zonă.

Foarte mulţi localnici au observat vehicule militare îndreptându-se spre pădure, inclusiv un camion cu o remorcă-platformă. Alte două vehicule similare, una transportând o mică macara, au fost văzute pătrunzând printre copaci, adânc în pădure. Interesul asupra întregului eveniment a sporit de câteva ori în momentul în care s-a aflat că la o bază aeriană din zonă aterizase un aparat al USAForce ce transportase o echipă de militari şi personal ştiinţific de cel mai înalt nivel.

Versiunea oficială… un meteorit
Mai târziu, unii martori au remarcat o coloană de vehicule militare ce se deplasa dinspre zona prăbuşirii. în această coloană se găsea şi un camion pe a cărei remorcă-platformă se puteau distinge o încărcătură de formă neobişnuită, acoperită cu o prelată. Vestea s-a răspândit cu repeziciune în întreg oraşul. Cea mai vehiculată ipoteză era aceea a prăbuşirii unui avion militar. însă aceasta a fost negată de surse oficiale, mai mult chiar, pentru a se crea confuzie, au fost făcute intenţionat câteva mici indiscreţii, potrivit cărora nu era vorba de un avion, ci de un meteorit.

Două fotografii făcute din locații diferite aveau să confirme faptul că nu e vorba de un... meteorit

Două fotografii făcute din locații diferite aveau să confirme faptul că nu e vorba de un… meteorit

Iar pentru a părea autentice, ele au fost „sprijinite” de o declaraţie oficială a USAF, în care se spunea că, în ciuda unei căutări asidue, ce durase 24 de ore, în pădure nu fusese găsit nimic.  Investigatorii civili au rămas surprinşi de toate aceste declaraţii, oficiale şi neoficiale, deoarece ipoteza meteoritului „scârţia” în multe locuri. Astfel, după adunarea a sute de declaraţii ale martorilor oculari, a reieşit că obiectul făcuse, la un moment dat, un viraj de apox .25 -30 de grade, după care îşi continuase deplasarea pe o traiectorie descendentă, în linie dreaptă, până la impactul cu solul.

Viteza de deplasare a fost stabilită la aproximativ 8.500 km/h, mult inferioară velocităţii unui meteorit, care este, se ştie, de 48.000 de km/h. şi apoi, ce meteorit poate efectua un viraj în cursul traiectoriei sale? Incidentul a rămas o enigmă. De reţinut că atunci, în 1965, ca şi astăzi de altfel, ipoteza unei evenuale prăbuşiri a unui OZN de origine extraterestă nu fusese dovedită, dar nici nu fusese respinsă în întregime.

O declarație ce avea să schimbe totul..
La 25 de ani de la incident, în 1990, o echipă de investigatori condusă de Stan Gordon, membru al Asociaţiei de Studiere a Inexplicabilului, din Pennsylvania, a decis să reanalizeze cazul prăbuşirii de la Kecksburg. în urma unei anchete desfăşurate pe scară largă, echipa de cercetători a reuşit să localizeze câţiva dintre martorii direcţi sau indirecţi ai evenimentului.

James Romanki avea, în 1965, 18 ani şi făcea parte din corpul pompierilor voluntari din Kecksburg. Atunci, la vremea incidentului, era membru al uneia dintre echipele ce încercau să localizeze locul unde se presupunea că se prăbuşise un avion. Intervievat de echipa lui Stan Gordon, el şi-a amintit că văzuse OZN-ul la sol:

Armata a luat toate măsurile pentru a duce „obiectul” cât mai departe de ochii curioșilor...

Armata a luat toate măsurile pentru a duce „obiectul” cât mai departe de ochii curioșilor…

„Nu avea aripi, motoare, elice sau fuselaj, nu avea ferestre, uşi, nu avea spărturi sau îmbinări. Era o singură piesă uriaşă, de metal.” Obiectul avea o formă de ghindă, o ghindă de bronz de aproximativ 3,50 metri înălţime şi aproximativ 3 metri în diametru la bază, şi avea o margine teşită ce era uşor ridicată.

Cu prilejul unor discuţii ce au avut loc la Roswell cu ocazia Simpozionului „Roswell la a 60 a aniversare din anul 2007 organizat de Centrul de Studii şi Cercetări Ufologice din Roswell, New Mcxico, unii specialişti ufologi americani au adus argumente potrivit cărora acestă capsulă era una din primele prototipuri experimentate pentru viitorul program Apollo – Omul pe Lună.

Cazuri asemănătoare de la sol, ci cu aterizări urmate de decolări în faţa unor martori, sunt cazurile Soccorro, New Mexic, martor poliţistul Zamora şi Valea Plopului – România, martori mai mulţi săteni. Şi aceste două „nave au avut pe „carcasă” inscripţii indecifrabile, atît pentru martori cît şi pentru specialişti.

O scriere ciudată…
Apropiindu-se mai mult de straniul corp, Romanski a observat că pe peretele de metal erau inscripţionate semne misterioase, în 1990, datorită unui documentar realizat în cadrul programului Unsolved Mysteries (Mistere Nerezolvate), cele petrecute la Kecksburg au captat interesul general. Potrivit celor spuse în cadrul programului, sute de alţi martori, prin declaraţiile lor, au sporit credibilitatea şi greutatea probelor deja deţinute.

Printre aceştia s-a numărat şi un fost ofiţer al poliţiei militare din cadrul USAF care, în 1965 se afla la baza aeriană Lockbome, în apropiere de Columbus, Ohio. Sub pseudonimul Robert Adams, el a dezvăluit că unităţile de intervenţie au fost puse în stare de alertă roşie încă din primele ore ale zilei de 10 decembrie, la doar câteva ore de la confirmarea prăbuşirii unui obiect necunoscut în apropiere de Kecksburg.

Adams, împreună cu unitatea din care făcea parte, a fost trimis la un hangar căruia urma să îi asigure paza. La un moment dat, ,,…un camion-platformă, ducând un obiect acoperit cu o prelată, a intrat în hangar, iar ofiţerii superiori ne-au ordonat să tragem în oricine ar încerca să intre fără permis special.”

Mai târziu, prin faţa sa a trecut un alt camion ce transporta o încărcătură camuflată, având de două ori mărimea unei maşini Wolkswagen. Adams a fost schimbat din post între orele 6 şi 7 dimineaţa, camionul cu obiectul respectiv pe platformă părăsind baza în aceeaşi zi, în jurul orei 19:30, cu destinaţia baza aeriană Wright-Patterson, aflată la o distanţă de aproximativ 160 km.

Un an mai târziu, Adams a fost disponibilizat din cadrul Forţelor Aeriene, măsură pe care el o consideră foarte ciudată, o manevră deliberată, datorată evenimentelor la care fusese martor. Un alt martor, cu pseudonimul John Cummings, susţine că a văzut obiectul cu ochii săi, în incinta unui hangar al bazei Wright-Patterson, la 12 decembrie 1965. El era şofer al unei companii de materiale de construcţii din Dayton, care efectua dese livrări acestei baze.

„Uitați ce ați văzut, peste 20 de ani, va fi un lucru obișnuit!”
La 11 decembrie,un ofiţer superior al bazei a venit la sediul companiei şi a comandat un număr de cărămizi cu rezistenţă sporită la radiaţii, necesare construcţiei unei camere speciale de protecţie într-una din clădirile bazei. A doua zi, Cummings, însoţit de vărul său, de asemena angajat al aceleiaşi companii, a livrat peste 6000 de cărămizi. „Descărcăm cărămizile pe nişte paleţi”. „Vărul meu şi cu mine am hotărât să ne furişăm în hangar pentru a vedea ce era atât de secret”. Din nefericire, cei doi au fost surprinşi de gardieni, dar nu înainte de a reuşi să vadă obiectul. Acesta avea o formă de clopot, de culoare bronz-închis şi avea în jur de 4 metri în diametru la bază şi aproximativ 3,50 metri înălţime.

Obiectul era susţinut de un eşafod acoperit pe trei părţi de o pânză suspendată de tavan, care-l învăluia ca o paraşută, în jurul lui se aflau în jur de 15 persoane, îmbrăcate în costume de protecţie, care încercau să deschidă obiectul. „Am fost scoşi afată şi ni s-a spus să uităm ceea ce văzusem, că în 20 de ani obiectul va deveni un lucru obişnuit.”

Cummings a furnizat o mulţime de alte date, foarte interesante şi incitante, chiar dacă greu de verificat. Astfel, el a susţinut că i s-ar fi spus că oamenii de ştiinţă nu reuşiseră să pătrundă în interiorul obiectului, în ciuda folosirii frezelor cu diamante sau a lămpilor cu acetilenă.

Chiar mai incredibilă a fost ipoteza căruia containerul de bronz ar fi conţinut corpurile unor fiinţe extraterestre mai mult ca sigur rănite. Această informaţie, cumulată cu ceea ce văzuse în interiorul hangarului, l-a determinat pe Cummings să fie convins că obiectul era, într-adevăr, aparatul prăbuşit la Kecksburg. Leonard Stringfield, un renumit cercetător american specializat în investigarea cazurilor de prăbuşiri-aterizări de OZN-uri, din nefericire decedat în 1996, era de părere că: „Kecksburg deţine o importanţă la fel de mare ca şi faimosul caz Roswell.

Numeroşi investigatori sunt de părere că guvernul american a recuperat corpuri ale unor fiinţe extraterestre, după una sau chiar două prăbuşiri ale unor nave în deşert, în apropiere de Roswell, în 1947. Având în vedere cantitatea de informaţii, eu plasez cazul Kecksbrug pe primul loc după Roswell cel mai important caz de recuperare a uni OZN din istorie. În acest caz Gordon a adunat zeci de documente şi a compilat sute de pagini de investigaţii. Important este că zilnic ies la iveală noi date şi informaţii.

Totuşi, să fie vorba de o navă spaţială extraterestră?
Datele pe care le avem, precum şi vasta operaţiune de recuperare şi încercările de a analiza originea obiectului, tind să convergă spre o clasică operaţiune de recuperare a unui vehicul non-terestru, însoţită de obişnuita operaţiune de camuflare a acestui lucru. Întrebarea este: Ce anume să se camufleze? Recuperarea unei nave spaţiale extraterestre? A unui vehicul experimental al USAF?

Potrivit revistei britanice UFO Magazine, un dosar al cazului Kecksburg, întocmit de un cercetător britanic în 1994, aruncă o lumină nouă asupra celor petrecute. Astfel, studiul aminteşte că la 23 noiembrie 1965, dintr-o zonă secretă aflată adânc în interiorul teritoriului fostei Uniuni Sovietice, a fost lansată, în secret, o rachetă spaţială. Aceasta purta satelitul Cosmos-96, a cărui construcţie era bazată pe o formă modificată a navei Soiuz, al cărui design era bazat pe forma clopotului de scufundare.

Satelitul Cosmos

Machetă a Satelitului rusesc „Cosmos 96”

Colonelul Rodnez S. Lusey, şef-adjunct al Statului Major al US Space Command a dezvăluit că „Cosmos-96” intenţiona să fie o sondă spaţială cu destinaţia planeta Venus; datorită însă unor defecţiuni a rachetei purtătoare, satelitul s-a prăbuşit, la 9 decembrie 1965, într-o locaţie situată la 51,8 grade lat. N şi 82,5 grade long.V. colonelul a mai adăugat că inscripţiile „extraterestre” găsite pe obiect şi descrise de unii martori, ar fi, de fapt, o scriere obişnuită în limba rusă, limbă ce ar putea fi considerată „extraterestră” pentru mulţi.

Cu alte cuvinte, ceea ce se prăbuşise la Kecksburg nu era altceva decât un satelit. Într-adevăr, ipoteza cercetătorului britanic pare a fi cea mai la îndemână, cu toate că unele neclarităţi mai persistă încă. De exemplu, nu se explică modul în care satelitul ar fi putut face un viraj de 25 de grade la o înălţime îndeajuns de mică pentru a fi observat de martorii de la sol.

La 23 noiembrie 1965, sovieticii aveau deja trei sonde în drum spre planeta Venus: Venus-1, lansată la 12 februarie 1961, Venus-2 lansată la 12 noiembrie 1965 şi Venus 3 lansată la 16 noiembrie 1965; de fiecare dată lansarea a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe ca fiind un succes deplin.

Satelitul Cosoms-96 a fost lansat, într-adevăr, la 23 noiembrie 1965 având perigeul de 209 km şi apogeul de 262 km, o înclinaţie de 51 de grade, iar perioada de rotaţie în jurul Pământului era de 89,2 minute. Lansările în cadrul programului Cosmos s-au făcut de la cosmodromurile Kapustin-Yar (Marea Caspică-Volga), cu rachete Lans-Cosmos, pe orbite cu înclinaţie de 49 de grade şi de la Baikonur, cu rachete R-7. De aceea ne întrebăm de ce să fi vrut ruşii să trimită încă o sondă spre Venus?

O „ghindă” uriașă
Forma cea mai des folosită a sateliţilor programului Cosmos a fost cea a unui corp cilindric, cu capace semisferice, compartimentat în rezervoare cu propergol, modul de serviciu şi blocul echipamentelor ştiinţifice, la exterior găsindu-se panouri solare, antene, senzori şi alte prelungiri ale instrumentelor aflate la bord.

Obiectul găsit în pădurile de lângă Kecksburg nu părea a avea aceste caracteristici; martorii oculari l-au descris, mai degrabă, ca pe o „ghindă”, o singură piesă uriaşă de metal, de forma unei ghinde. Referindu-se la inscripţia de pe corpul obiectului, ce se presupunea că ar fi fost litere chirilice, James Romansky susţine că deşi cunoaşte foarte bine limba rusă, nu a reuşit să descifreze înscrisul.

O asemănare izbitoare ce nu putea trece cu vederea de ufologi: asemănarea cu propulsorul „Nazi Bell”

O asemănare izbitoare ce nu putea trece cu vederea de ufologi: asemănarea cu propulsorul „Nazi Bell”

Este adevărat că, potrivit unui studiu publicat în 1994 de Teal Space Consulting Group, cu sediul în Virginia, a cărui temă a constituit-o misiunile spaţiale eşuate în ultimii 36 de ani, nava spaţială care a înregistrat cel mai renumit eşec a fost seria satelitului Cosmos. „Acestea deţin un adevărat record în privinţa duratei scurte de viaţă, adeseori explodând în decurs de numai câteva luni de la lansare precizează analistul Marco Caceres, care însă nu menţionează motivele care au stat la baza acestui trist mister”.

Un obiect neobișnuit
Într-unul din numerele sale din 1981, cunoscuta revistă ştiinţifică franceză „La Recherchc a publicat, poate, cel mai straniu articol din existenţa sa, textul fiind însoţit de un document fotografic inedit. Revista insistă pe lângă cititorii săi să nu elimine apriori şi alte explicaţii ale cazului, fiind plauzibile şi alte ipoteze interpretative. Iată relatarea celor întâmplate, conform declaraţiilor unui participant la evenimente:

„Obiectul” și recuperarea făcută de echipele speciale ale USArmy

„Obiectul” și recuperarea făcută de echipele speciale ale USArmy

În după-amiaza zilei de 7 iulie 1947, la ora 14:20, a fost semnalată prăbuşirea pe teritoriul mexican a unui obiect zburător neobişnuit. Cum acest fapt s-a produs în apropiere de graniţa cu Statele Unite, la scurt timp au sosit în zonă militari americani şi mexicani, care au trecut imediat la căutarea în comun a locului prăbuşirii.

Interesul era deosebit, întrucât, după cum au afirmat unii observatori, acest obiect zburător ar fi fost reperat la ora 13:22 de radarurile din Washington, el parcurgând, deci, într-o oră, un traseu de 4.000 de km. La acea dată, pe Terra nu exista nici un aparat de zbor capabil să atingă asemenea viteză. Căutările au continuat fără întrerupere şi după căderea întunericului, epava obiectului – care mai fumega la 12 ore de la prăbuşire!  -, fiind reperată abia în jurul orei 2:15 A.M.

Același „obiect” pus la adăpost de curiozitatea presei

Același „obiect” pus la adăpost de curiozitatea presei în hangarul bazei Wright-Patterson

Reuşind să ajungă la locul prăbuşirii, într-o vale împădurită înconjurată de dealuri accidentate, militarii s-au aflat în faţa resturilor unei nave aeriene metalice, al cărui înveliş fusese spulberat de o explozie deosebit de puternică. La diferite distanţe în jur au fost găsite fragmente lamelare, confecţionate dintr-un material foarte dur.

După unele aprecieri, obiectul ar fi avut o formă circulară, cu un diametru de aproximativ 27 de metri. În partea centrală se pare că obiectul ar fi avut un dom, a cărui înălţime ar fi fost de circa 8 metri. Printre rămăşiţele navei nu a putut fi văzută nici o parte a sistemului de propulsie, dar, în schimb, a fost găsit corpul unei creaturi parţial arse.

Acest trup, deşi de tip hummanoid, nu era în nici un caz al unei fiinţe de pe Terra. Capul său, raportat la dimensiunile corpului, era deosebit de mare, nu avea nici nas şi nici urechi, dar orificiile respective se aflau la locurile ştiute; gura nu avea buze, fiind doar o simplă deschidere şi nu avea dinţi şi nici limbă. Deşii ochii îi erau arşi, orbitele erau anormal de mari, putându-se bănui că ar fi putut permite o vedere de 180 de grade.

Unul din corpurile găsite la locul incidentului

Unul din corpurile găsite la locul incidentului

La înălţimea trupului de 1.37 metri, picioarele erau proporţionate ca şi la oameni, dar braţele păreau a fi deosebit de lungi; mâinile aveau câte patru degete. Medicii care au efectuat pe loc o serie de analize preliminare au constatat că ţesuturile musculare care nu erau arse, erau moi. Lichidul ce a fost găsit în vene a constituit, de asemenea, o surpriză, fiind incolor, cu un uşor reflex verzui şi un puternic miros de sulf.

După ce au fost făcute sute de fotografii, corpul ciudatei fiinţe a fost îmbarcat la bordul unui aparat de transport C-47 şi dus la o bază militată din Statele Unite. Epava a fost încărcată în trailere, care s-au îndreptat spre centrele secrete de cercetare militare americane.

Potrivit revistei franceze, a existat un martor care a reuşit să păstreze un film făcut la locul catastrofei şi pe care l-a dat publicităţii în 1980. Au urmat expertizele privind datarea și autenticitatea filmului, executate la celebrele laboratoare GSW, care au dat verdictul că pelicula este autentică.

Cert este că după această senzaţională dezvăluire publică, nu a mai putut fi văzut nici filmul, nici „misteriosul” martor.

Anunțuri

One Response to Misterul de la Kecksburg

  1. Pingback: Incidentul OZN de la Kecksburg | terraflorin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: