Enigma experimentului HAARP | Partea a II-a


Acțiunile Haarp asupra mediului

Acțiunile și proprietățile instalațiilor Haarp

By Cercetător dr. Emil Străinu.

Studiu realizat în Alaska, în 2007

Aceasta este versiunea oficială a proiectului HAARP pe care unii îl consideră un succesor (dar mult mai per­formant) al războiului stelelor. HAARP arată că utilizarea undelor şi a proprietăţilor lor electromagnetice este o armă excepţională. Americanii au experimentat de-a lungul tim­pului numeroase proiecte: Argus în 1958, Starfish în 1962, Solar Power Satellite în 1968 şi 1978, Space Shuttle Experiments în 1985, Mighty Oaks în 1986, Desert Storm în 1991, Aliate Force în 1999.În toate acestea, s-a folosit şi ionosfera şi undele electromagnetice pentru a distruge comunicaţiile inamicului, a asigura utilizarea armamentului cu plasmă, cu particule de înaltă energie etc. Cine va reuşi să controleze straturile superioare ale atmosferei şi cosmosul îşi va impune, fără îndoială, politica şi interesele pe Terra. Aşa s-ar părea la prima vedere şi de aici numeroasele temeri în legătură cu sistemul HAARP.

Acest sistem este considerat un pericol extrem de grav pentru mediu, întrucât intervine în stratul ionosferic protector al planetei, folosindu-l ca pe o oglindă reflectoare şi atacându-l dinspre pământ. Dar, HAARP oricât de puternic ar fi, nu poate influenţa ionosferă, decât secvenţial şi pentru foarte scurt timp. Nu se poate afirma că HAARP, prin emisiunea de unde HF ar ataca ionosferă dinspre pământ obligând-o să lupte pe două fronturi.

Cât adevăr se poate ascunde în această afirmaţie deocamdată nu ştim. Dar, dacă HAARP şi alte emiţătoare puternice de HF se vor înmulţi, s-ar putea ca efectele să fie dezastruoase. HAARP ar putea fi însă o armă climatică foarte puternică, foarte periculoasă şi foarte eficientă. HAARP ar putea intra în rândul tehnicilor de modificare a mediului în scopuri militare putând fi folosit cu deosebită eficienţă în cadrul războiului geofizic.

Unii (a se vedea presa franceză) atribuie efectele catastrofelor meteorologice din diverse colţuri ale lumii inclusiv din Europa pe seama tehnologiei HAARP. Nu este exclus ca acest lucru să nu fie ca urmare a unor studii și experimente pentru a testa capacitatea. Este posibil ca, din punct de vedere meteo­rologic (n.r. – perioada redactării studiului 2007-2008), momentan, să se poată influenţa doar anumite suprafeţe sau zone strict limitate.

HAARP în lume…
După anul 2000 s-a constatat o amplificare a cercetă­rilor în domeniul HAARP mai ales după ce CIA a raportat că ruşii, norvegienii şi suedezii au demarat şi ei programe asemănătoare ce s-au bucurat de succes. În Antarctica au fost reperate în ultimul timp prin satelit instalaţii de tip HAARP unde se studiază fenomenele descrise mai sus în condiţiile aureolelor australe de către alte state. Dar să vedem în continuare care a fost începutul acestui experiment şi cum s-a ajuns la el.

În 1864, savantul James Clerk Maxwell a publicat un remarcabil articol descriind motivele pentru care un „val” alcătuit din câmpuri electrice şi magnetice se poate propaga (poate călători) dintr-un loc în altul. Acesta este momentul descoperirii câmpurilor electromagnetice (EM). Teoria lui Maxwell referitoare la radiaţia electromag­netică (EM) a fost demonstrată de fizicianul german Heinrich Hertz la sfârşitul anilor 1880 printr-o serie de expe­rimente de laborator.

Nu trecuse ultima decadă a secolului XIX, când un om de ştiinţă italian, Guglielmo Marconi, a schimbat aceste teorii şi experimente de laborator în primul sistem practic de telegrafie pentru care a obţinut un patent englez. în 1899, Marconi a valorificat tehnica sa de comunicare la distanţă dându-i utilizări practice şi comerciale.

La experimentul din 12 decembrie 1901, Marconi, care era numit adesea „Tatăl wireless-ului”, a făcut demonstraţia comunicării transatlantice prin primirea unui semnal în St. John’s Newfoundland care a fost trimis din Cornwall, Anglia. Marconi graţie muncii sale de pionierat în folosirea radiaţiilor electromagnetice pentru comunicaţiilor radio a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1909.

Demonstraţiile de comunicaţii transatlantice ale lui Marconi au inspirat numeroase experimente private şi co­merciale pentru a determina facilităţile noii resurse desco­perite, ionosferă. Printre cele mai importante experimente au fost cele făcute de amatorii radio care au arătat că valorile frecvenţelor mai înalte de 2 Mhz pot fi folosite pentru propagarea radio pe distanţe foarte mari folosind ionosferă.

În timp ce societatea noastră a învăţat să folosească proprietăţile ionosferei în diferite feluri în timpul ultimului secol, în prezent este încă o mare provocare studierea fizicii sale, chimiei şi răspunsul său dinamic la influenţa solară şi radiaţia cosmică.

Ionosfera, efecte, aplicații, studii
Straturile înalte ale ionosferei pot fi studiate cu aju­torul sateliţilor. Nivelurile joase sunt sub altitudinile orbitei, dar în acelaşi timp sunt prea sus pentru a fi studiate folosind instrumente transportate de baloane sau avioane care zboară la înălţime.

Multe din teoriile actuale privind ionosfera sunt probabilistice, plecând de la observaţii empirice catalogând efectele ionosferei asupra sistemelor de comunicaţii. Multe informaţii folositoare au fost obţinute folosind rachete (de exemplu, la Poker Fiat Research Range, lângă Fairbanks, Alaska).

Facilităţile cercetărilor active în ionosferă, cum ar fi HAARP, au adus informaţii detaliate care nu puteau fi obţinute în nici un alt fel, referitoare la dinamica şi reacţiile plasmei ce alcătuieşte ionosfera. Instalaţia Incoherent Scatter Radars (ISRs), asemă­nătoare celei care a fost construită la staţia de cercetare HAARP, poate studia de la nivelul pământului, structuri de mărimi mici din ionosferă până în apropierea punctului în care acest instrument poate furniza.

Ionosfera afectează societatea modernă în multe fe­luri. Agenţiile de ştiri internaţionale cum ar fi Vocea Americii (VOA) şi BBC încă folosesc ionosfera pentru a reflecta semnalele radio spre Pământ astfel încât programele de informaţii şi divertisment pot fi auzite în jurul lumii.

Ionosfera reprezintă o zonă largă de facilităţi pentru comunicaţiile comerciale, pentru legăturile transoceanice fo­losite de aviaţie, şi pentru comunicaţiile militare cât şi siste­mele de supraveghere. Soarele are un efect mare asupra ionosferei. Evenimentelor solare cum ar fi exploziile sau descăr­cările în coroana solară pot conduce la un „colaps” global al comunicaţiilor în benzi de unde scurte şi ultrascurte.

Avem un exemplu edificator cu colapsul comunica­ţiilor produs în data de 3 august 1997, care arată în ce fel instrumentele de la HAARP pot fi folosite pentru studiul cauzelor fizice ale acestei întreruperi a telecomunicaţiilor. Semnalele transmise spre şi de la sateliţi în scopul comunicaţiior şi navigaţiei trebuie să treacă prin ionosferă. Altitudinile ionosferice sunt concentraţii de oxigen şi azot atomic şi molecule dominante de oxigen şi azot. în fizica ionosferei, aceste particule neionizate se numesc „neutrii”. Gazele, la toate altitudinile, oferă protecţie pentru radiaţiile ultraviolete ale soarelui (UV).

La cel mai înalt nivel al ionosferei unde a fost găsit nivelul F2 (aproximativ 250 km sau 150 mile), gazele interacţionează cu radiaţia ultra-violetă extremă (Extreme Ultraviolet – EUV). La altitudini joase (la mai puţin de 30 Km sau 20 mile), mai departe faţă de altitudinea unde HAARP are efec­te, gazele interacţionează cu energia joasă UV, creată şi sunt absorbite de către stratul de ozon. În ionosferă, protecţia împotriva radiaţiei ultraviolete se obţine când un atom neutru absoarbe radiaţia venită dinspre soare (un foton), şi devine un ion şi când unul dintre electronii săi este eliberat. înaintea absorţiei unei radiaţii EUV, avem:

  • Un foton (EUV);
  • Un atom de oxigen (un „neutru”)
  • Fotonul renunţă la energia sa în timpul coliziunii şi „ajută” unui electron al atomului de oxigen să fie dislocat. Rezultatul:
  • Nici un foton EUV (a fost consumat la impact);
  • Un ion de oxigen (încărcat pozitiv);
  • Un electron (încărcat negativ).

Rezultatul a fost că un neutru (un atom de oxigen) a fost ionizat iar un foton a fost blocat. Acesta este procesul prin care se produce ionizarea. HAARP a creat un câmp electric extern la nivelul stratului F2. Particulele interacţionează cu un câmp electric doar dacă acestea sunt încărcate (ionizate). Ca rezultat, HAARP afectează doar 0,2 % din volumul ionosferic în mod direct în timp ce restul a fost deja ionizată de soare. Restul de 99,8% din gaz în acest volum limitat este în stare neutră şi rămâne neafectat de HAARP.

HAARP, un protector al mediului?
Ca rezultat, nu va exista un impact produs de HAARP asupra calităţilor protectoare ale atmosferei pământului. Aceasta a fost concluzia referitoare la impactul asupra mediului înconjurător, şi întrebarea a fost studiată cu meticulozitate de experţi în teren pentru admiterea conti­nuării proiectului.

Ne cam îndoim de acurateţea acestei afirmaţii, dar să vedem mai departe… Este foarte important să înţelegem că volumul de gaz care a fost studiat se schimbă imperceptibil. Calităţile protec­toare ale atmosferei supuse HAARP nu se schimbă. E nevoie de câteva instrumente foarte sensibile pentru a observa efectele, iar HAARP are dintre cele mai bune instrumente pentru acest lucru.

În zona geofizicului, folosirea transmiţătorilor de mare putere, la fel ca cel localizat la HAARP, pentru studierea atmosferei superioare se numeşte „cercetarea activă în ionosferă”. Capacitatea HAARP va fi folosită pentru a introduce o mică cantitate cunoscută de energie într-o zonă din ionosferă specifică cu scopul studierii proceselor fizice complexe care au loc în această zonă naturală de plasmă care e creată în fiecare zi de către soare. Efectele acestei energii sporite sunt limitate la o regiune aflată sub observarea HAARP extinsă pe o rază de la 9 km la 40 km.

Este important de ştiut că HAARP interacţionează numai cu particule încărcate (ionizate) într-o regiune limi­tată a ionosferei în funcţie de capacitate. Interacţiunea are loc deoarece o particulă încărcată (electron sau ion pozitiv) va reacţiona într-un câmp electric extern. HAARP nu interac­ţionează cu atomii şi moleculele neutre care reprezintă ma­joritatea cantităţii de gaz din atmosferă. Când transmiţătorul HAARP – HF este închis la sfâr­şitul unui experiment, orice efect ionosferic se disipează ra­pid, devine imperceptibil într-un cadru extins de la fracţiuni de secundă la minute.

Cercetările extinse mulţi ani au condus la alte facilităţi ale cercetării ionosferice în jurul lumii, au arătat că acolo efectele rezultate în urma acestei metode de cercetare nu sunt permanente sau de lungă durată. Urmă­toarele secţiuni descriu aceste puncte în detaliu.

Efecte termice produse de HAARP
Este evident pe o diagramă că ionosfera se supune unei schimbări dramatice în ionizare de la zi la noapte. Nivelul D, spre exemplu, dispare total imediat ce soarele apune. Densitatea de electroni (şi ioni) de la nivelul E scade de la 200 la 1 şi la nivelul FI cu aproximativ 100 la 1.

Pentru toate scopurile practice, nivelele joase dispar în timpul orelor dimineţii deoarece radiaţia solară nu creează ioni noi şi procesul de recombinare reduce cantitatea de ioni existentă. Densitatea particulelor neutre (neionizate), pe de altă parte, nu variază de la zi la noapte.

În timpul cercetării active în ionosferă, o mică cantitate de energie cunoscută suplimentează o regiune specifică la unul din nivelurile ionosferei despre care am discutat în prealabil. Această intervenţie limitată asupra zonei, va spori în dimensiune, depinzând de frecvenţa de operare şi energia nivelului accesat, de la cel mai mic cu raza de 9 km până la cel mai mare cu raza de 40 km şi poate fi de 10 km în grosime.

Interacţiunile au loc cu particulele ionizate din nivelul respectiv; particulele neutre (neionizate) care întrec ca număr particulele ionizate cam 500 la 1 sau mai mult, rămâne neafectat. Efectele produse de HAARP în natură sunt termice şi nu sfârşesc cu noi ionizări. HAARP nu poate produce arti­ficial ionizarea din 2 motive:

  1. Frecvenţa folosită de HAARP este în zonele de frecvenţă înaltă (HF) ale spectrului. Radiaţia electromag­netică în zona HF este neionizantă opusă ultravioletelor soarelui şi radiaţiilor X ale căror fotoni au suficientă energie pentru a fi ionizante.
  2. Intensitatea radiaţiei HAARP asupra ionosferei va fi prea slabă pentru a produce ionizarea artificială în timpul interacţiunii particulelor. Densitatea produsă de instalaţia completă nu vor depăşi 3 la 4 mW/crn2, cam 2 grade mai mult sub nivelul cerut pentru acest proces.

O parte din energia conţinută în undele radio de frec­venţă înaltă transmise de HAARP poate fi transferată spre electronii existenţi sau ioni realizând plasma ionosferei prin procesul numit absorbţie, ceea ce creşte temperatura locală. Ca exemplu, temperatura electronului la înălţimea de 275 Km (punctul maxim al zonei F2) poate fi de 1400 grade K.

Intervențiile active
Alte cercetări active în ionosferă au arătat că este posibilă creşterea acestei temperaturi cu 30% într-o mică zonă dată în timpul unui experiment. Regiunea afectată poate temporal avea caracteristici electrice diferite de alte regiuni vecine ale zonei. Instru­mentele ştiinţifice senzitive de pe pământ pot fi apoi folosite pentru studierea dinamicii proprietăţilor fizice ale regiunii în detaliu.

Cum electronii (şi ionii) dobândesc mai multă energie, temperatura lor creşte, energia lor cinetică creşte iar ei încep să se mişte mai rapid. La nivelul F, aceasta creşte mişcarea sau descreşte densitatea de electroni (electronii se mişcă în regiuni intacte adiacente).

Experienţa altor cercetări active în ionosferă au arătat că densitatea electronilor în regiuni mici, asupra cărora s-a acţionat, poate fi redusă de la 10% la 20%. Această reducere în densitate se poate reprezentată grafic. Ionizarea naturală la nivelul F poate produce o den­sitate de electroni şi ioni în timpul zilei de 1.000.000 cm’3, adică 0,2% din totalul de gaz.

Cercetările (intervenţiile) active în ionosferă folosind transmiţătorul HAARP – HF (interacţionând numai cu parti­culele ionizate şi nu cu gazele neutre) reţin această densitate de electroni într-o zonă de 800.000 cm3. Comparând aceasta cu scăderea densităţii de electroni care are loc natural într-o zonă mare, pe timpul nopţii, o zonă de 500.000 cm3 sau mai mică, este clar că încălzirea ionosferei nu poate fi aceeaşi ca cea creată natural, chiar şi pe zone mici în mod direct sau prin intervenţie.

Pentru nivelurile ionosferei sub 200 km altitudine, densitatea de electroni poate creşte ca rezultat al încălzirii active datorită proceselor de suprimare şi recombinare. Com­parând aceasta cu scăderea naturală care are loc la fiecare răsărit de soare când densitatea de electroni la nivelul E scade de 200 de ori către nivelurile de 1000 cm’3 aproape în toată emisfera pe timpul nopţii.

Manipularea electromagnetică

Manipularea electromagnetică

Schimbările temporare
Transmisiile HAARP pot interacţiona cu particulele încărcate în ionosferă. Interacţiunea transmisiilor IRI cu ionii poate cauza creşteri temporare în temperatură şi descreşteri ale densităţilor de electroni în ionosferă permanent de la câteva secunde la câteva ore şi posibil continuând pe timpul nopţii polare (iama).

Schimbările temporare asupra proprietăţilor ionosferei, cauzate de undele radio (IRI), pot fi de mai multe tipuri de magnitudine faţă de schimbările cauzate de variaţiile pro­duse de energia soarelui.

IRI pot transmite unde radio între frecvenţele 2,8 – 10 MHz. Raza undelor radio transmise ocupă un volum conic de 30 mile în diametru la o altitudine de 300 mile. Undele radio transmise au 3,3 MW putere, cu puţin mai mult decât undele transmise de staţiile de radio şi televiziune.

Chiar dacă toate transmisiile IRI sunt absorbite de ionosferă ar putea lua mai mult de 33.000 IRI pe scara HAARP, transmiţând simultan, adică doar 1% din resursa de energie a ionosferei. Altă modalitate de a arăta vasta diferenţă dintre ener­gia disipată în atmosferă de transmisiile HAARP şi procesele naturale o reprezintă comparaţia dintre împrăştierea puterii în termenii densităţilor puterii.

Densitatea maximă a undelor IRI poate fi de 30 mW/m2 la 50 mile altitudine scăzând cu 1 mW/ra2 la 186 mile altitudine în zona F. în comparaţie, den­sitatea puterii disipate de auroră poate depăşi 2 W/m^, sau în general de 2000 de ori mai mare decât maxima împrăştiere apropiată de absorbţia transmisiilor HAARP în zona F.

Absorbţia zilnică a radiaţiei solare depăşeşte cu uşu­rinţă cea mai intensă, la cea mai joasă altitudine (la care acţionează) HAARP de împrăştiere a energiei, o rată de 1 la 10. Temperatura ionosferei poate fi afectată pe timpul a câteva milisecunde faţă de transmisiile IRI iniţiale. Pe timpul secundelor de iniţializare a transmisiilor IRI temperatura volumului conic afectat al ionosferei va începe să crească.

Magnitudinea temperaturii crescute poate fi o funcţie a puterii şi duratei transmisiei, caracteristici ale transmisiei cum ar fi frecvenţa, şi poate cel mai important, condiţiile ionosferice. Instalaţiile existente, cum ar fi IRI în funcţiune la Tromsoe, Norvegia, pot creşte temperatura electronilor din zona F pe o arie mică la altitudine, până la 80° F, compara­tiv cu temperaturile naturale ambientale de la 1340° F la 1727° F.

Temperaturile ridicate datorate IRI se pot întoarce rapid la cotele ambientale de îndată ce transmisiile au luat sfârşit. Întoarcerea rapidă la condiţiile normale poate fi re­zultatul împrăştierii surplusului de căldură prin coliziunile electronilor încălziţi cu ionii şi particulele neutre. În zona F temperaturile se pot întoarce la cotele ambientale în câteva zeci de secunde. La nivelul D tempera­turile se pot întoarce spre cotele joase în mai puţin de o milisecundă la finalul transmisiilor.

Creșterile termale
Schimbările densităţii de electroni pot fi asociate cu creşterile temperaturilor induse de frecvenţă înaltă. Creşterile temperaturii transmisiilor IRI induse vor cauza creşteri în densităţile de electroni la nivelurile D, E şi F sub aproxima­tiv 124 mile faţă de pământ.

Primele două temperaturi sunt dependente de proce­sele ce afectează densitatea de electroni datorită transmisiilor IRI. Un proces implică recombinarea de ioni şi electroni în molecule neutre (doi sau mai mulţi atomi ficşi), ceea ce formează troposfera şi stratosfera. Temperaturile mari înceti­nesc rata de recombinare şi sfârşesc printr-o mare densitate de electroni. Al doilea proces implică extinderea ionosferei datorită încălzirii. Extinderea face ca densitatea de electroni să scadă.

Creşterile termale pot fi inhibate şi numărul de elec­troni recombinaţi poate scădea la nivelurile D, E şi F aproximativ la 124 mile deasupra suprafeţei terestre. Ca rezultat, densitatea de electroni în cadrul volumului conic al razei IRI poate creşte cu 20%. Peste 124 mile deasupra pă­mântului, la nivelul F, creşterea termală poate domina efec­tele recombinării şi densitatea de electroni în cadrul volu­mului conic afectat al nivelului F va scădea.

Densităţile de electroni din ionosferă vor reveni la nivelurile respective după încetarea intervenţiei active electronice în atmosferă. La nivelurile D şi E densităţile de electroni vor reveni imediat la condiţiile normale de îndată ce IRI se întrerupe.

Reducerea densităţilor de electroni induse în cadrul volumului conic afectat la nivelul F poate stagna oriunde de la câteva ore la o noapte polară completă. Oricum, transmi­siile IRI induc schimbări temporare densităţilor de electroni din ionosferă ce sunt nesemnificativ comparabile cu schim­bările naturale induse.

Observatorul ionosferic
În ionosferă nu au loc impacte semnificative. Din acest motiv măsurile de atenuare nu sunt necesre. Instalaţia HAARP pentru intervenţii în ionosferă va reprezenta o facilitate majoră pentru zona Arctică pentru a conduce la cercetări în atmosfera superioară. Facilitatea constă în două părţi esenţiale:

  1. Un transmiţător cu antenă de putere mare operând în aria de frecvenţă înaltă (HF). Transmiţătorul este capabil să livreze 3,6 milioane W spre un câmp de antene consistând din 180 antene dipolare aranjate ca o arie rectangulară, plană;
  2. Un complet şi extins set de instrumente ştiinţifice pentru observarea atât a ionosferei cât şi a efectelor produse pe timpul cercetărilor active folosind sistemul transmiţător. Randamentul acestor instrumente îl reprezintă transmiterea promptă în timp util prin internet către utilizatorii interesaţi.

Pe timpul cercetărilor active în atmosferă, semnalul generat de sistemul transmiţător este livrat spre antenă, transmis în spaţiu la mare altitudine, şi este parţial absorbit, la o altitudine între 100 la 350 km (depinde de frecvenţa de lucru), într-un mic volum de câteva sute de metri în grosime şi câteva zeci de kilometri în diametru de-a lungul zonei.

Intensitatea semnalului HF în ionosferă este mai mică de 3 mW/cm2, de zeci de mii de ori mai mică decât radiaţiile electromagnetice ale soarelui ce încălzesc pământul şi de sute de ori faţă de orice variaţie normală în intensitate faţă de ultravioletele solare care creează ionosfera.

Micile efecte produse, printre altele, pot fi observate cu ajutorul instrumentelor ştiinţifice sensibile instalate pe HAARP şi aceste observaţii pot aduce noi informaţii despre dinamica plasmei şi noi însemnări despre procesele interac­ţiunilor solare.

Observatorul Ionosferic HAARP foloseşte numeroase instrumente ştiinţifice pentru studiul mediului geomagnetic al pământului şi evaluarea condiţiilor de propagare radio. Aceste instrumente operează continuu, monitorizând şi arhivând variaţiile naturale care au loc zilnic în atmosferă.

Controlul naturii

Controlul meteoclimatic

NEPA vs. HAARP
În SUA, NEPA (Actul Politic Naţional pentru Mediul înconjurător) a fost publicat ca lege pe 01.01.1970. Priorita­tea pentru această lege o reprezintă supravegherea de an­samblu referitoare la mediu pentru mai multe tipuri de pro­iecte federale cum ar fi autostrăzile, barajele, aeroporturile, testele nucleare de la suprafaţa pământului etc.

Urmând legiuirii NEPA astfel de proiecte sunt su­biecte de reverificare, raportând cererile şi activităţile man­datate. Aceste responsabilităţi sunt adesea uşor transparente pentru publicul larg. HAARP satisface în principal nevoile Forţele Aeriene şi Forţelor Navale ale Statelor Unite dar deserveşte şi U.S. Space Forces. În acest sens a fost creat pentru comunicare cu socie­tatea civilă Biroul de Programe HAARP.

Biroul de Programe HAARP este necesar pentru a avea un centru (birou) de legătură pentru Mediul înconjurător (ELO) educativ şi experimental, a cărei singură res­ponsabilitate o reprezintă monitorizarea tuturor aspectelor constructive şi operaţionale ale acestui proiect.

Biroul de legătură HAARP a încercat să răspundă întrebărilor şi cererilor societăţii civile prin întrevederi inde­pendente sau de grup. în plus se ţine legătura permanentă şi oportună în timp util prin site-ul biroului cu cei interesaţi.

Există şi o relaţie de cooperare permanentă cu centrele de radioamatori ce primesc periodic sau de căte ori este nevoie comunicări de ordin informaţional şi tehnic. În plus la staţia de cercetare Gakona – Gakona Re­search Station – se furnizează o serie de facilităţi pentru comunităţile din zonă, studenţi şi elevi. Toate potenţialele consecinţe cunoscute asupra me­diului înconjurător la construirea şi operarea cu HAARP au fost studiate intens, investigate şi reverificate, de autorităţi independente.

HAARP poate opera numai la niveluri de pu­tere, frecvenţe şi durate ce pot fi revăzute şi aprobate de agenţii specializate stabilite în EIS. HAARP (The High-frequency Active Auroral Re­search Program – Programul de Cercetări Active în At­mosferice) este un program iniţiat de Congres, condus de Forţele Aeriene Americane şi Forţele Navale Americane.

Misiunea programului este aceea de a face cercetări la ni­velul ionosferei accesibile oamenilor de ştiinţă americani din universităţi, sectorul privat şi guvern. Această facilitate va fi cea mai avansată din lume şi va atrage oameni de ştiinţă la nivel internaţional şi va con­centra eforturi de cercetare şi cooperare Scopul programului este acela de a facilita cercetări care să conducă la experi­mente asupra fenomenului ionosferic. Informaţiile obţinute din cercetările propuse vor fi folosite pentru analizarea per­manentă a proprietăţilor ionosferei.

Disturbările ionosferice
Nivelul atmosferei pământului numit ionosferă începe de la aproximativ 30 mile deasupra pământului şi se întinde până la 620 mile. în contrast cu nivelurile atmosferei apropiate de pământ care sunt compuse din atomi neutri şi molecule, ionosferă conţine particule încărcate pozitiv şi particule încărcate negativ cunoscute ca ioni şi electroni. Aceşti ioni şi electroni sunt creaţi naturali prin radiaţia solară.

Gazele ionizate din ionosferă sunt diferite faţă de atmosfera neutră apropiată de pământ. O diferenţă majoră este aceea că semnalele radio trec prin atmosfera joasă nedistorsionată, semnalele directe prin ionosferă pot fi dis­torsionate, reflectate total sau absorbite.

De exemplu, legăturile de comunicaţie de la pământ spre sateliţi pot fi afectate până la pierderea totală în distor­siunea ionosferică. Un semnal radio AM poate uneori reflecta sau ocoli ionosferă şi poate fi auzit la locaţii aflate la sute de mile distanţă de staţia radio sau poate ocoli pământul în cazul realizării ghidurilor de undă ionosferice; caracte­ristica de pierdere pe frecvenţă înaltă (HF) în banda de „unde scurte” este caracteristică pentru interferenţa cu ionosferă.

Datorită interacţiunii puternice cu undele radio, ionosfera interferează de asemenea cu comunicaţiile Depar­tamentului Apărării al US (DOD) şi sistemul de supra­veghere radar, care depinde de emiterea undelor radio într-o direcţie sau alta.

Disturbările ionosferice la latitudini mari pot de ase­menea induce curenţi puternici în instalaţiile radioelectrice, aceasta este cauza multor defecţiuni şi incidente neplăcute, înţelegerea acestora şi a altor fenomene conexe este impor­tantă pentru menţinerea stării de funcţionare a instalaţiilor radioelectronice.

HAARP trebuie să continue şi să extindă eforturile de cercetare asupra proprietăţilor şi potenţialelor utilizări ale ionosferei pentru mărirea eficienţei comunicaţiilor şi supra­vegherii radioelectronice. Pentru atingerea obiectivelor pro­iectului de cercetare, HAARP va utiliza în forţă transmisiile HF şi o varietate de instrumente de observare pentru inves­tigarea evenimentelor naturale şi artificiale induse suportate de procesul ionosferic, mărind sau diminuând propagarea undelor radio.

Este de aşteptat ca investigaţiile conduse de HAARP să furnizeze progrese ştiinţifice semnificative în înţelegerea ionosferei. Facilitatea cercetărilor poate fi folosită pentru a înţelege, simula şi controla procesele ionosferice care pot altera performanţa sistemului comunicaţiilor şi de supra­veghere radioelectronică.

Centrul de cercetare

Centrul de cercetare din Gakona Research Station, Alaska

Aplicațiile civile ale HAARP
Aceste cercetări pot creşte capabilităţile prezente civile şi ale DOD deoarece aceasta poate determina dezvoltarea tehnicilor pentru domolirea sau controlul proceselor ionosferice. Aplicaţiile civile ale programului de cercetare pot conduce la îmbunătăţirea comunicaţiilor locale şi globale, cum sunt sateliţii de comunicaţie. Mai mult, şi posibil mai semnificativ este potenţialul noii tehnologii care poate fi dezvoltată printr-o mai bună înţelegere a proceselor iono­sferice.

O potenţială aplicaţie DOD a cercetării este de a fumiza comunicaţii pentru submarine. Acestea şi multe alte aplicaţii se aşteaptă să mărească tehnologia prezentă a DOD. Sunt câteva staţii de transmisie localizate în lume care realizează cercetări similare ca cele propuse de HAARP. Oricum, nici o instalaţie, localizată în Statele Unite sau în altă parte, nu are capacitatea de transmitere atât de mare ca să schimbe radical temporal sau total dinamica ionosferei. Cele mai dotate sisteme de transmisie HF care operează în momentul de faţă se găsesc în Rusia şi Norvegia şi au puterea de radiaţie de 1 miliard de W (1 GW).

HAARP este construit pentru a avea ERP cam de 1 GW. Aceasta poate face ca Statele Unite să deţină şi să folosească instrumentul de cercetare ionosferică cel mai efi­cient din lume. Programul HAARP a dezvoltat un set larg de instru­mente de cercetare ştiinţifică folositoare pentru monito­rizarea geofizică şi electromagnetică a suprafeţei pământului. Informaţia disponibilă de la aceste instrumente descrie condiţiile fizice din ionosferă şi magnetosferă care afectează sistemele de comunicaţie şi navigaţie.

Aceste instrumente servesc unui rol esenţial şi anume de diagnosticare a proceselor desfăşurate în timpul cercetă­rilor active în ionosferă, furnizând cunoştinţe despre condi­ţiile ionosferice, în timpul şi după perioadele de cercetare. Informaţiile colectate de la aceste instrumente sunt procesate şi postate pe site, ajutând oamenii de ştiinţă să monitorizeze rezultatele experimentelor în desfăşurare în timp real.

Monitorizând zilnic randamentul acestor instrumente se furnizează baza de înţelegere a corelaţiei dintre condiţiile de propagare radio şi anumite procese geofizice. Produsele disponibile curente pot fi găsite pe pagina web a Universităţii Fairbanks şi a Centrului de Studii Ionosferice de la Gakona care furnizează accesul la câteva dintre aceste rezultate. Toate instrumentele sunt instalate fiecare pe Staţia de Cercetare HAARP sau în alte locaţii din Alaska.

Arma Finală

Raza morții… ultima armă?

Ultima armă… arma finală!
Declaraţii de bune intenţii?! Cine poate ştii cu ade­vărat chiar fară a lua în calcul Teoria Conspiraţiei, de altfel, la modă mai mult ca oricând… Fiind unul dintre puţinii europeni şi la momentul când scriu aceste rânduri, singurul specialist român care am ajuns în zona instalaţiilor de la Fairbaks şi Gakona, din Alaska pot spune că încă nu se cunoaşte mare lucru despre ceea ce se întâmlă cu adevărat la HAARP!

Deocamdată nu se cunosc toate aspectele şi implicaţiile legate de folosirea tehnologiei. HAARP este un proiect de cercetare care stă, fără îndoială la originea celei mai puternice arme pe care a creat-o vreodată omul. Este o armă a undelor, a cerului şi Cosmosului. Este, se pare, ultimul mare proiect în acest domeniu, dar care, încă din primele decenii ale mileniului, va aduce mutaţii strategice pe fondul cărora se va modela războiul viitorulul. Va fi poate arma supremă a războiului sau păcii, ultima armă… arma finală.

Anunțuri

2 Responses to Enigma experimentului HAARP | Partea a II-a

  1. chemanonim says:

    Reblogged this on wp2wp.

  2. chemanonim says:

    doresc sa preiau din cind in cind si de pe la dumneavoastra cite un articol, se poate?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: