Evoluția omului și omul viitorului | Partea a III-a


Îngerii și Steaua ce avea să vestească nașterea Mântuitorului Iisus Hristos

Îngerii și Steaua ce avea să vestească nașterea Mântuitorului Iisus Hristos

By dr.Emil Străinu

Nașterea lui Iisus Hristos, prevăzută de atlanți

Se poate pune întrebarea, de ce Dumnezeu a lăsat atât de mult timp, oamenii să persiste în acest păcat strămoşesc, sute de mii de ani, dacă ne amintim că prima catastrofei planetară pe care a cunoscut-o Atlantida, a avut loc în urmă cu 800.000 mii de ani. Care a fost cauza care a deter­minat naşterea Mântuitorului, abia în urmă cu 2000 de ani? Poate fi aceasta un semn că Apocalipsa lui Ioan, este foarte aproa­pe de a se înfăptui?

Naşterea trimisului lui Dumnezeu, ca spirit al luminii la această dată, a fost prevăzută cu mii de ani înainte de către marii iniţiaţi şi de către profeţi. Prin descifrarea simbolurilor din construcţia interioară a marii Piramide din Egipt, s-a putut constata că data exactă, anul, luna şi ziua naşterii lui Hristos a fost prevăzută cu 3000 de ani înainte de naşterea acestuia. Dar de ce Fiul lui Dumnezeu s-a născut în sânul poporului evreu, de ce Dumnezeu a ales tocmai acest popor şi nu altul?

Poporul evreu, reprezintă un popor evoluat din punct de vedere spiritual, o ultimă reîncarnare a populaţiei de pe continentul Atlantida. În sânul acestei populaţii, au existat mari iniţiaţi şi profeţi, care au luat contact cu conştiinţa cosmică de unde s-au inspirat în existenţa lumilor suprasensibile şi în cunoaşterea evenimentelor ce urmau să se desfăşoare pe pământ, cunoscându-se faptul că în conştiinţa cosmică nemaiexistând spaţiu şi timp, toate evenimentele se percep la timpul prezent.

O singură religie, o singură monedă, un singur guvern... crezul Noii Ordini Mondiale

O singură religie, o singură monedă, un singur guvern… crezul Noii Ordini Mondiale

O nouă religie
Mesajul lui Hristos, a fost acela de a arăta oamenilor că împărăţia lui Dumnezeu constă din domnia Lui peste toate fiinţele din univers care îi dau ascultare. Această împărăţie este spirituală şi cuprinde timpul şi veşnicia în care vor intra oamenii după moarte, adică o dată cu naşterea lor spirituală. El foloseşte de asemenea şi expresia de împărăţia cerurilor care este legată de domnia lui Hristos, în timp pe pământul actual.

Moartea şi învierea lui Iisus marchează începutul creştinismului. El a dat bisericii creştine, două acte de cult, pe apostoli care să ducă mesajul cu privire la împărăţia lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt care să fie cel ce lucrează prin intermediul bisericii. Biserica creştină a luat naştere chiar la Ierusalim, funcţionând între anii 30 şi 44 după Iisus Hristos. Iisus Hristos şi-a început lucrarea Sa, după botezarea de către Ioan Botezătorul, în centre evreieşti, aceasta fiind în concordanţă cu afirmaţia, că „a venit să ajute oile pierdute ale casei lui Izrael“ (Matei 15:24).

Pentru continuarea lucrării Sale după dispariţia Sa, El şi-a ales apostolii care urmau să propovăduiască învăţătura Sa sub conducerea Duhului Sfânt. Punctul culminant al lucrării Sale după învierea ce a avut loc a treia zi după moarte, a fost înălţarea la cer în prezenţa ucenicilor Săi.

Incursiune în istoria evoluției umane

Incursiune în istoria evoluției umane

Originea speciilor
Referitor la păcatul luciferic, trebuie amintită teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin (1809-1882) şi a succesorilor lui, care neagă ideea acestui păcat, sau admit că păcatul este numai rămăşiţa instinc­tului animal, existent în om.

Evoluţia ca doctrină filozofică, datează din vremea lui Aristotel, dar Darwin a fost primul care a dezvoltat-o. La început Darwin a studiat medicina şi teologia, după aceea a devenit naturalist. Convin-gerea lui privind evoluţia speciilor şi-a format-o după călătoria în jurul lumii, pe vasul Beagle, între anii 1831-1836 când s-a convins că diferenţele între animalele vii şi fosilele de pe uscat şi cele de pe insulele pe care le-a vizitat, pot fi explicate numai prin evoluţia biologică.

Aceste constatări, le-a publicat în cartea sa „Originea speciilor” în anul 1859. El susţine că lupta pentru existenţă menţine constantă populaţia diferitelor specii, în această luptă, unii indivizi dezvoltă caracteristici favorabile pentru supravieţuire printr-un proces de adaptare la mediu, iar aceste caracte­ristici sunt transmise prin selecţia sexuală, în care se împerechează fe­melele şi masculii privilegiaţi. Astfel supravieţuiesc numai cei mai pu­ternici. El s-a gândit că o asemănare ca aceea dintre structura corpului omului şi structura corpului animalelor, confirmă teoria lui, dar el uită că aceste asemănări, sunt dovada unui concept al creatorului, care le-a dat creaţiilor sale structuri ale trupurilor similare prin perfecţionarea corpului de energie al acestora, ele trăind în acelaşi mediu.

Darwin a aplicat terapia lui la om, în cartea sa „Originea omului” argumentând că omul este legat de viaţa animală, prin tipuri comune ancestrale. Această teorie, despre continuitatea între om şi animal a fost rezumată în expresia „descendenţi însoţită de schimbare sau continuitate.

Această concepţie este opusă concepţiei biblice, care susţine că creaţia este făcută de Dumnezeu. Darwin ignora unicitatea creierului uman, puterea de vorbire a omului, memoria, conştiinţa, concepţia omului despre Dumnezeu şi sufletul. Pe de altă parte nu a fost descoperită veriga care lipseşte şi care ar identifica în mod concludent descendenţa omului din maimuţă. După concepţia evoluţionistă, Dumnezeu şi Biblia sunt consi­derate ca produse evoluţioniste ale conştiinţei religioase a omului.

Omul Modern 12

… „Dacă ar fi o emanaţie, atunci nu ar mai exista actul creaţiei”

Materia în mișcare
Escatologia biblică, după care perfecţiunea se înfăptuieşte în această lume, numai prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, prin re­venirea lui Hristos, este înlocuită cu concepţia evoluţionistă a unei lumi îmbunătăţite tot mai mult, prin efortul uman. Astfel încât con­cluzia acestei teorii, susţine că omul nu este vinovat prin păcatul luci­feric şi nu este nevoie de Hristos ca Mântuitor. Această teorie justifică ideea supravieţuirii şi superiorităţii unei rase asupra alteia, ea glorifică războaiele ca o modalitate de supravieţuire a celor mai puternici.

Păcatul originar, este combătut de asemenea de ideile socialis­mului care îşi au rădăcinile în filozofia materialistă a lui Karl Marx (1818-1883). Acesta împrumutând ideea lui Adam Smith că munca este singura formă ce creează valoarea, alături de Friederich Engels, au dat liniile principale ale filozofiei lor, în lucrarea „Manifestul comunist” în 1848.

Conform acestei doctrine nu există decât o singură realitate, materia în mişcare. Ei au emis ideea că instituţiile religioase, sociale şi politice ale societăţii sunt determinate de felul în care îşi câştigă, oamenii existenţa. Marx şi adepţii lui consideră că omul trăieşte numai cu pâi­ne, el ignoră păcatul strămoşesc iar în sistemui lui doctrinar, nu există Dumnezeu sau Biblie, considerând religia ca un opiu pentru popor.

Referitor la actul de creaţie, trebuie să constatăm că lumea nu este făcută prin emanaţie din Dumnezeu, ci este creată de Dumnezeu din „nimic“. Dacă ar fi o emanaţie, atunci nu ar mai exista actul creaţiei aşa cum afirmă de altfel şi doctrina materialist-naturalistă despre evoluţie.

Prin emanaţie s-ar înţelege că lumea a fost fâcută prin scurgerea forţei interioare a lui Dumnezeu, această doctrină nu cunoaşte act creator în Dumnezeu şi nu cunoaşte decât izvorârea, aceasta înseamnă că această scurgere ar duce la o slăbire a divinităţii în forţa ei şi că lumea ar fi divină pentru că Dumnezeu se sacrifică pentru lume.

Calea spre adevăr

Calea spre adevăr

Viața în spirit
În adevărata creaţie, nimic nu scade, totul creşte, apare o forţă nouă care nu a mai existat. Nu din natura celei care creează, nu prin împuţinarea forţelor celui care creează, are loc creaţia, ci din „nimic“, adică crearea unei forţe noi, nu reordonarea uneia vechi. Evoluţionismul materialist este apropiat, de doctrina despre emanaţie, deşi prin emanaţii totul s-ar înrăutăţi pe măsura îndepărtării de divinitate, iar în evoluţie totul se îmbunătăţeşte în timp.

Acest evoluţionism admite o nouă reorganizare a elementelor unui univers închis dar nu admite creaţia. In evoluţionism acţionează forţele inerţiei conservatoare, nu o forţă creatoare. Nici în evoluţie şi nici în emanaţie nu se crea nimic nou, totul se modifica dintr-o formă în alta.

Creaţia este o creştere a energiei nu dintr-o altă energie, este un act original. Evoluţionismul neagă subiectul creator; creaţia este liber­tate, pe când evoluţia este necesitate, creaţia presupune un creator, o personalitate pe când evoluţia este impersonală.

Evoluţionismul nu poate explica începutul dezvoltării şi nici sfâr­şitul, el nu descrie decât mijlocul procesului de dezvoltare şi factorii săi exteriori. Crearea primului om, Adam Celest şi căderea acestuia în păcatul luciferic, a dus la revelaţia omului absolut, Hristos.

Omul va deveni complet spiritualizat, când actul  sexual va dispărea cu desăvârşire...

Omul va deveni complet spiritualizat, când actul sexual va dispărea cu desăvârşire…

Omul absolut
În Hristos se găseşte atât natura umană a lui Iisus, cât şi natura divină a lui Hristos. Învăţătura Lui, a arătat lumii că omul căzut în păcat se poate pu­rifica din punct de vedere spiritual, prin căinţă, fără de această taină, viaţa spirituală este de neconceput. Întreaga valoare a căinţei, constă în naşterea pentru o nouă viaţă, o viaţă în spirit.

Hristos, n-a cunoscut femeia, cum nici primul Adam cel Celest, nu a cunoscut femeia, şi nu a trăit conjugal, el nu era nici bărbat, nici femeie, ci fecior. Răzvrătirea luciferică, care a dorit să cunoască femeia l-a făcut să cadă în păcat. Îngerii şi spiritele, după moarte nu au sex, sexul apare o dată cu blestemul lui Dumnezeu, pe care l-a adresat omului după ce acesta a dorit să cunoască dragostea conjugală. Femeia este purtătoarea stihiei sexuale în lume.

Viaţa sexuală duce la procreaţie, creaţia este substituită prin naş­tere, omul astral, nemuritor, creat de Dumnezeu, devine om muritor. Creaţia veşnicului este înlocuită cu naşterea vremelnică. în viaţa se­xuală, nu se reface androginitatea omului astral, căci ea nu realizează nici unirea bărbatului cu femeia, nici creaţia existenţei veşnice. Pentru a ne elibera de păcatul luciferic, trebuie să ne ispăşim păcatele noastre prin supunere şi smerenie, prin care ne eliberăm de propria răutate şi stricăciune.

Trebuie să respectăm morala creştină, care ne conduce la eliberarea spiritului nostru după moarte, de acest păcat strămoşesc, căci latura morală a creştinismului conţine ceva veşnic şi absolut. Amorul este o stare spirituală căci orice împerechere sexuală, procură partenerilor plăcerea fizică, iar dragostea izbucneşte acolo unde înce­pe impresiunea sufletului. Numai când spiritul intervine în problema amorului, se poate numi iubire.

Sentimentul iubirii este însă strâns legat de sexualitate, căci orice obstacol în calea sexualităţii cum ar fi îmbătrânirea, mutilarea organică sau urâţenia, influenţează şi stinge încet dar sigur acest sentiment. Atât timp cât oamenii vor fi alcătuiţi din trupuri materiale şi vor fi nevoiţi să se reproducă prin sexualitate, amorul a cărui pasiune este cea mai violentă stare sufletească, deter­minând cele mai înalte voluptăţi fizice şi morale, dar şi cele mai mari suferinţe, pasiunea amorului va dăinui. Acest tumult al pasiunilor este mai atenuat la femeie, fiindcă este pasivă, pe când la bărbat poate atinge culmi catastrofale.

Din toate glandele, testiculul posedă influenţa cea mai mare asu­pra forţei şi calităţii spiritului. Cei mai mari poeţi, artişti, sfinţi şi cu­ceritori sunt foarte puternic sexuaţi, o anumită stare a acestei glande este necesară inspiraţiei (Dr. Alexis Carel). Desfăşurarea pasiunii, se însoţeşte de un extaz al sufletului ce pare o contopire şi o dizolvare în neant. Orice om doreşte să repete această stare extraordinară a sufletului, atunci când o dragoste s-a învechit, s- a tocit şi s-a dus.

Iisus nu a avut faţă de această pasiune o atitudine aspră şi ascetică. Deşi Evangheliile nu vorbesc despre El nici că avea şi nici că nu avea femei, e greu de admis ca un om în situaţia de predicator moral ca a lui Iisus să fi avut femeie, altfel decât căsătorit, iar dacă El nu s-a căsă­torit, căci misiunea lui îl împiedica să se dedice unei singure familii, cum era posibil să fi avut altfel de legături cu celălalt sex. Din acest punct de vedere era un ascet, şi aceasta îi întărea autoritatea morală faţă de oameni.

Este greu de conceput o lume complet spiritualizată, dezinteresată şi în acelaşi timp pură şi dominată de această sexualitate trupească. Ceea ce va caracteriza omul viitorului, ce va urma o dată cu dez­voltarea mediumnităţii active, lumea spiritualizată de atunci complet dezinteresată, va semăna foarte puţin cu lumea noastră, în acel mo­ment se va produce o tocire a sentimentelor iubirii.

Animalele şi oamenii sălbatici cunosc sexualitatea, oamenii de astăzi cunosc dragostea trecătoare, iar omul viitorului va cunoaşte dragostea permanentă, adică o dragoste până la moarte, amorul pe care îl predică astăzi morala creştină, adică amorul unic, căci numai aşa vor fi suprimate pasiunile.  Când omul va deveni complet spiritualizat, amorul sexual va dis­părea cu desăvârşire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: