Cu OZN-urile în vizită la… psihiatru


Totul pare a fi o glumă, un banc. Însă când ți se întâmplă ție... devine realitate!

Totul pare a fi o glumă, un banc. Însă când ți se întâmplă ție… devine realitate!

Motto:

Rezistenţa opusă unei idei noi este proporţională
cu pătratul importanţei acelei idei.

Bertrand Russel

By Cristian C.

John E. Mack, M.D. profesor de psihiatrie timp de peste douăzeci de ani la Harvard Medical School, fost director al secţiei de psihiatrie al spitalului din Cambridge al acestei universităţi şi laureat al Premiului Pulitzer, a examinat, începând din 1990, în cabinetele sale din Cambridge şi Boston, peste două sute de persoane care susţineau că au fost răpite de OZN-uri.

Iniţial, Mack era convins că rapoartele despre răpiri OZN ascundeau înşelătorii sau o boală mintală. Spre surprin-derea sa, el a constatat că victimele păreau sincere şi erau sănătoase, mintal şi emoţional. Fenomenul opera ca şi cum aceste experienţe ar fi avut loc în mod real, deci nu ca în cazul bolilor psihice, al viselor, al fantazării sau al unor traume.

În relatările pacienţilor se repetau aceleaşi detalii, câteva zeci, în timp ce alte detalii, pe care cultura populară le asociază de regulă cu extratereştrii (armele laser, roboţii etc.), nu apăreau niciodată. Unele date au fost obţinute prin regresie hipnotică, dar ele coincideau în mod remarcabil cu cele reamintite conştient de alţi martori, în condiţiile în care aceştia nu s-au influenţat între ei. Pacienţii prof. Mack şi-au rememorat de altfel conştient circa 80% din informaţia obţinută.

Nici unul din cei examinați nu avea probleme psihice
Cei examinaţi de Mack nu au putut fi incluşi în niciun grup anume. Ei păreau să vină, la întâmplare, din toate zonele societăţii, incluzând: studenţi, constructori, secretare, scriitori, oameni de afaceri, informaticieni, muzicieni, psihologi, muncitori etc. Nu s-a găsit nici o corelaţie cu vreun tip anume de personalitate, nici cu o anumită structură familială, nici cu existenţa unor abuzuri sexuale în copilărie etc.

Testele s-au făcut adesea în paralel, comparând un lot de „răpiţi” cu un lot martor de oameni obişnuiţi, fară a putea evidenţia o deosebire semnificativă între acestea. La început, părea că printre „răpiţi” predominau persoanele de condiţie mai simplă. Ulterior a reieşit că aceasta se datora faptului că persoanele proeminente profesional sau politic ezitau să-şi raporteze păţaniile, pentru a nu se expune ridicolului şi a nu-şi pune cariera în pericol.

Niciunul dintre cei examinaţi de Mack nu avea probleme psihiatrice. Niciunul nu era genul care să inventeze astfel de istorii, ori să-şi dea visurile sau fanteziile drept realitate, pentru vreun câştig.

Mack şi-a publicat rezultatele în două cărţi: Abduction: Human Encounters with Aliens (1994) şi Pas sport to the Cosmos (1999), întâmpinate cu aplauze şi cu critici, egal de vehemente. Prezentul material se bazează pe aceste două cărţi, precum şi pe mai multe articole şi interviuri ale lui Mack.

Credibilitatea martorilor
Prima carte a lui Mack începe cu cuvintele: „Nimic în experienţa mea de aproape 40 de ani în domeniul psihiatriei nu m-a pregătit pentru ceea ce am întâlnit lucrând cu persoanele care mi-au raportat experienţele unor răpiri”. Relatând cele întâmplate, conştient sau sub hipnoză, martorii erau profund implicaţi emoţional, într-un mod care cu greu putea fi contrafăcut în faţa ochiului exersat al clinicianului. Oameni, altminteri sobri şi controlaţi, se zvârcoleau, transpirau, gemeau, ţipau de teamă sau furie, suspinau şi plângeau în timp ce durerea li se citea pe faţă. „Teroarea, furia, mâhnirea, dar, uneori, şi fericirea exprimate în cursul sesiunilor mele, de cei ce au trecut prin aceste întâmplări, sunt printre cele mai intense pe care le-am întâlnit în viaţa mea”. „Impresia cea mai puternică asupra mea a produs-o autenticitatea oamenilor, credibilitatea modului în care vorbeau […] Indivizi, care nu fuseseră în contact unii cu alţii şi care nu erau familiarizaţi cu relatările fenomenului din mass media, relatau în bună măsură aceleaşi trăsături specifice şi aceleaşi detalii”.

Câştigul social la care ei puteau spera de pe urma unei astfel de dezvăluiri era scăzut sau inexistent. Majoritatea celor răpiţi ezita să-şi relateze păţaniile sau, eventual, după o primă tentativă, refuzau să mai continue, din dorinţa de a se distanţa de experienţa trăită. Unii ar fi fost dispuşi să accepte mai degrabă că au înnebunit, considerând mai suportabilă această explicaţie, singura care li se părea că „funcţionează” în viziunea proprie asupra lumii. Ei întrebau: „Puteţi să faceţi ceva ca să scap de asta?” Şi ar fi fost fericiţi dacă li s-ar fi răspuns că suferă de o boală de care pot fi vindecaţi cu un tratament adecvat.

Prof. John Mack a observat: „La ora actuală, există suficient de multă informaţie disponibilă […] pentru a sugera ferm că multor persoane li se întâmplă ceva ce desfide explicaţiile convenţionale”. Deci, nu mai putem accepta scuza ignoranţei. El a adăugat: „Dacă ceea ce aceşti oameni spun că li s-a întâmplat nu s-a întâmplat de fapt, atunci ce s-a întâmplat totuşi?”.

Nici unul din pacienți, nu suferea de boli mintale!

Nici unul din pacienți, nu suferea de boli mintale!

Explicaţiile alternative nu rezistă analizei
Au fost avansate multe explicaţii alternative – evantaiul lor se întinde de la boala psihică la afecţiuni fiziologice, de la răspunsul aberant al creierului la anumite solicitări, până la interpretări psihosociologice sau culturale. Dar examenele psihiatrice şi testele psihologice aplicate de numeroşi autori (pe care Mack le descrie în detaliu) asupra unor loturi de martori n-au reuşit să pună în evidenţă nici o formă de suferinţă mintală care să poată explica în vreun fel cele relatate despre presupusele răpiri. Desigur, aceste relatări pot fi parazitate involuntar de amintiri false: poveşti, elemente religioase ori ţinând de educaţia sau amintirile din primii ani de viaţă, între care reprimarea unui abuz, sexual sau fizic. Statisticile au demonstrat însă că aceste influenţe nu modifică semnificativ esenţa celor relatate.

Mack examinează şi respinge şi alte explicaţii propuse: mitomania, înclinaţia spre fantazare, hipnotizabilitatea, personalitatea disociată, epilepsia de lob temporal, paralizia (şi alte stări) din preajma somnului, psihoza ori isteria colectivă, halucinaţiile etc. De pildă, adesea, răpirea este percepută ca un vis, dar aceasta nu înseamnă că toate răpirile sunt visuri. Mack subliniază că, pe lângă faptul că multe răpiri au loc în stare perfect trează, de multe ori psihicul victimei va simţi că este „mai confortabil” să considere că totul a fost doar un vis. Pe de altă parte, desigur nu orice vis despre o răpire sau despre fiinţe nepământene ascunde o răpire.

Este mai onestă schimbarea viziunii asupra lumii
Orice teorie, care va dori să explice fenomenul răpirilor, va trebui să ţină cont, după Mack, de cinci „dimensiuni de bază”: consistenţa excepţional de ridicată a detaliilor istoriilor privind răpirile, relatate cu implicarea emoţională întâlnită doar atunci când este povestit un fapt real, de către un martor credibil; absenţa afecţiunilor psihice care să justifice cele raportate; urme fizice şi leziuni inexplicabile, concomitente însă cu istoria răpirii; asocierea răpirii cu observaţii independente ale unor OZN-uri în zonă (pe care cel răpit poate să le vadă sau nu); istorisirea aceloraşi detalii ale răpirii chiar şi de către copii de doi- trei ani.

Deocamdată, nici o teorie care a fost avansată nu răspunde acestor exigenţe. John Mack scrie: „N-aş vrea să descurajez pe cei ce se străduiesc să găsească explicaţii convenţionale pentru fenomenul răpirilor. Vreau doar să subliniez că, în calitatea mea de clinician, am consumat ore nenumărate încercând să găsesc explicaţii alternative, care să nu presupună o schimbare prea mare în viziunea mea asupra lumii, dar […] nicio teorie sau explicaţie familiară n-a reuşit să fie făcută, nici pe departe, responsabilă pentru trăsăturile de bază ale fenomenului răpirilor”. Fenomenul se manifestă de parcă ar fi real „Dar dacă e real, atunci – Cerule – ce se petrece de fapt?” se întreba retoric profesorul.

Insistenţa de a găsi explicaţii alternative, naturale, pentru acest fenomen vine fie de la cei ce nu cunosc marea bogăţie şi complexitate a fenomenului răpirilor, fie de la persoane înţepenite într-o viziune îngustă asupra realităţii, pe care nu sunt în stare s-o părăsească, persoane incapabile, de pildă, să accepte posibilitatea că suntem cercetaţi de inteligenţe nepământene. Interesant că aceleaşi persoane nu au, în general, probleme în a crede în existenţa unui Dumnezeu care ne-a creat după chipul său.

Negăsind nicio explicaţie obişnuită pentru cele întâmplate, Mack a considerat mai logic şi mai onest, din punct de vedere intelectual, să-şi modifice el viziunea despre lume decât să încerce să-şi forţeze clienţii în tipare care nu li se potriveau.

Critica adusă metodei ştiinţifice
Viziunea ştiinţifică asupra realităţii, acceptată la ora actuală de comunitatea intelectuală, are un prestigiu copleşitor. Marile cuceriri ale civilizaţiei tehnologice actuale se datoresc acumulărilor de cunoştinţe ştiinţifice, în special în ultimele trei- patru secole, de când a triumfat metoda materialist-raţionalistă în cercetare. Principiile de bază ale acestei metode sunt, în mare, următoarele:

dihotomia material/spiritual, obiectiv/subiectiv, cercetarea ştiinţifică efectuându-se doar asupra realităţii materiale, obiective; un fenomen cercetat trebuie să se producă astfel încât cel interesat să-l poată studia cu toată rigoarea: fie în laborator – ori de câte ori dorim, fie în natură – suficient de frecvent; proprietăţile fenomenului observat trebuie să se încadreze într-o teorie acceptată de comunitatea ştiinţifică.

Pentm fenomene noi, rare şi care nu pot fi explicate printr-o teorie acceptată, ştiinţa cere dovezi extraordinare, care să nu poată fi respinse ori răstălmăcite în niciun fel. Or, în cercetarea fenomenului OZN, „dovezile” care pot fi aduse sunt eluzive şi imposibil de folosit faţă de un sceptic îndărătnic, acesta găsind oricând argumente să le conteste.

Dar există şi multe alte fenomene care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus. De pildă, ce facem dacă o sută de oameni declară că acolo şi atunci au văzut-o pe Fecioara Maria? Sau că au zărit stafia fostului proprietar al castelului bântuit? etc., etc. Evident, scepticul va spune că a fost o mistificare, o halucinaţie, isterie colectivă etc. Nu există un „experiment crucial” prin care să se poată decide cine are dreptate: martorii sau scepticul. Ştiinţa va înclina să-l creadă însă pe acesta din urmă, întrucât din teoriile actuale nu rezultă nicicum cele raportate. în acelaşi mod, rămân sub semnul întrebării chiar şi mari capitole ale psihologiei, ori regularităţi statistice constatate empiric, atunci când nu li se poate găsi o explicaţie raţională.

Există deci o clasă largă de fenomene pentru care ştacheta credibilităţii este plasată fie mult prea sus, fie mult prea jos. în acest sens, în 1992, filosoful C.A.J. Coady de la Universitatea din Melboume critica practicanţii unui „scientism strident” care resping dintru început orice raport care violează legile naturii aşa cum le cunosc ei, în timp ce marele public este inundat de tot soiul de istorii despre fenomene paranormale, unele cu o încărcătură emoţională puternică, pe care oamenii sunt tentaţi să le creadă fară să se mai preocupe de criteriile de evaluare a acestor mărturii. Cu alte cuvinte, ştiinţa ignoră pur şi simplu domenii largi ale realităţii, întrucât nu le poate aborda cu instrumentele sale încărcate de glorie. Aceste domenii sunt lăsate astfel să se „îmburuieneze” de produsele iraţionalului.

Paradigma materialistă
John Mack critica în consecinţă „paradigma materialistă ”, conform căreia există doar o singură realitate, cea „solidă”, observabilă prin metode senzoriale, empirice. El se întreabă dacă nu cumva răpirile OZN se petrec într-o realitate care trebuie înţeleasă într-un sens mai larg decât este dispusă să accepte ştiinţa actuală, criticând în acelaşi timp şi „gândirea dualistă” prin care avem tendinţa să judecăm lu-mea prin extreme: material şi spiritual, obiectiv şi subiectiv, oamenii şi natura, bine şi rău, alb şi negru etc. ceea ce cauzează multe din neajunsurile cu care ne confruntăm.

Există o credinţă centrală în cultura noastră – spune Mack – pe care fenomenul răpirilor o violează – anume separaţia totală dintre spirit şi lumea fizică. Spiritul (subiectiv) a fost lăsat în seama religiei, în timp ce domeniul material (obiectiv) a fost încredinţat ştiinţei. Nu ştim ce să facem cu un fenomen care încalecă această barieră. De pildă, noţiunea de „extraterestru” este rodul aceluiaşi mod dualist de gândire.

Paradigma ştiinţifică occidentală ca o teologie
Mack fusese prieten de familie cu Thomas Kuhn (1922- 1996), unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ştiinţei din secolul XX, discutând cu acesta şi problemele legate de răpirile OZN. Kuhn i-a declarat lui Mack: „Paradigma ştiinţifică occidentală a ajuns să-şi asume rigiditatea unei teologii şi sistemul său de credinţe a fost ţinut în loc de structurile, categoriile şi polarităţile limbajului, cum ar fi: real/ireal, există/nu există, obiectiv/subiectiv, intrapsihic/lume externă şi s-a întâmplat/nu s-a întâmplat”. Kuhn i-a sugerat lui Mack „să-şi continue cercetările privind răpirile OZN renunţând, pe cât posibil, la aceste forme lingvistice şi să colecteze informaţii primare, fară a ţine cont dacă acestea se potrivesc sau nu cu o anumită viziune particulară asupra lumii. Va examina mai târziu ceea ce s-a adunat şi va vedea dacă asupra acestor date este posibilă o teorie coerentă”. Mack a încercat să-i urmeze sfatul.

Extinderea noţiunii de realitate
Mack precizează: „Faptul că ceea ce martorii descriu este pur şi simplu imposibil conform viziunii ştiinţifice tradiţionale, mi se pare o provocare semnificativă şi raţio-nală la schimbarea acestei viziuni, la extinderea noţiunii de realitate”. „Dacă, aşa cum pare să fie cazul, nu putem găsi o explicaţie.”

Anunțuri

One Response to Cu OZN-urile în vizită la… psihiatru

  1. Mao says:

    Avind in vedere ca Dr. Mack e numai medic (medicinist) nu a reusit sa descifreze decat spusele pacientilor lui sub hipnoza.
    In schimb Prof. Corrado Malanga de la Univ. din Pisa,Italia a reusit sa ne spuna tot.
    Pentru curiosi aveti aici :https: //www.youtube.com/watch?v=ce6Ydj26Yzs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: