Semnale bizare în noapte [Partea a II-a]


6.Tesla II

by Tim R Swartz

(Fragmente din memoriile personale ale lui Nikola Tesla)
…Dezvoltarea progresistă a omului depinde în mod vital de invenţii. Acestea sunt cele mai importante produse ale minţii creative. Scopul lor final este se referă la controlul total al minţii asupra lumii materiale, al folosirii forţelor naturii pentru nevoile umane.

Aceasta e sarcina grea pe care o are inventatorul care e deseori înţeles greşit şi rămâne şi nerăsplătit. Însă răsplata lui imensă vine din plăcutele exerciţii de putere şi din recunoaşterea faptului că face parte în mod excepţional din acea clasă privilegiată fără de care rasa umană ar fi dispărut cu mult timp în urmă în lupta dură împotriva elementelor nemiloase ale naturii. În ceea ce mă priveşte, eu m-am bucurat mai mult decât e nevoie de această răsplată; atât de mult încât viaţa mea a fost foarte puţin întreruptă de această bucurie continuă.

Imboldurile unei imaginații… vii
„Am reputaţia de a fi unul din cei mai sârguincioşi oameni şi poate că aşa este, dacă ideile sunt echivalentul muncii, pentru că am dedicat ideilor toate orele în care nu dormeam. Dar dacă interpretăm munca în sensul unei performanţe definite într-un timp specific, potrivit unei reguli rigide, atunci aş putea fi cel mai prost dintre leneşi. Fiecare efort pe care trebuie să-l faci cere un sacrificiu de energie a vieţii. Eu n-am plătit niciodată un asemenea preţ. Din contră, am cunoscut prosperitatea datorită ideilor mele.

În încercarea de a oferi o relatare logică şi veridică a activităţilor mele, trebuie să mă opresc, oricît de neplăcut ar fi, asupra impresiilor referitoare la tinereţea mea precum şi împrejurările şi evenimentele care au avut o importanţă majoră în stabilirea carierei mele. Primele noastre eforturi sunt pur şi simplu nişte imbolduri ale unei imaginaţii vii şi nedisciplinate. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, raţiunea preia controlul şi devenim din ce în ce mai sistematici şi mai organizaţi. Dar acele impulsuri timpurii, deşi nu dau roade imediat, sunt de cea mai mare importanşă şi pot modela propriile noastre destine. Într-adevăr, simt acum că dacă le-aş fi înşeles şi cultivat în loc să le suprim aş fi adăugt un plus de valoare moştenirii pe care am lăsat-o lumii.

Dar doar când am atins maturitatea am realizat că sunt inventator. Acest lucru s-a datorat mai multor cauze. În primul rând, am avut un frate care era deosebit de înzestrat; era unul din acele fenomene rare de mentalitate pe care investigaţiile biologice n-au reuşit să le explice. Moartea lui prematură şi neaşteptată i-a lăsat pe părinţii mei neconsolaţi. Aveam un cal pe care ni-l adusese un prieten drag.

Era un animal extraordinar de rasă arabă, care avea o inteligenţă aproape umană, şi care era îngrijit şi mângîiat de toată familia, deoarece i-a salvat într-o anumită ocazie viaţa tatălui meu, în condiţii extraordinare. Tatăl meu fusese chemat într-o noapte de iarnă să îndeplinească o sarcină urgentă şi pe când traversa munţii, care erau înţesaţi de lupi, calul s-a speriat şi a fugit, trântindu-l pe tatăl meu la pământ.

Calul a ajuns acasă sângerând şi epuizat, dar după ce s-a dat alarma, a ţâşnit din nou, reîntorcându-se la locul unde-l lăsase pe tatăl meu, şi înainte ca echipa de salvamontişti să ajungă la locul faptei aceasta fusese întâmpinată de tatăl meu, care-şi recăpătase cunoştinţa şi încălecase din nou pe cal, nedându-şi seama că acesta zăcuse în zăpadă de câteva ore. Calul acesta a fost răspunzător pentru rănile care au pricinuit moartea fratelui meu. Am luat parte la tragica scenă şi deşi s-au scurs atâţia ani de atunci, impresiile mele vizuale ale scenei respective nu şi-a pierdut nici una din forţe. În comparaţie cu realizările fratelui meu, fiecare efort al meu părea nesemnificativ.

Orice lucru pe care-l făceam şi era apreciat, îi făcea doar pe părinţii mei să simtă pierderea fiului lor şi mai acut. Aşadar am crescut având foarte puţină încredere în mine. Dar eram departe de a fi considerat un băiat prost, dac-ar fi să judec după o întâmplare de care îmi mai aduc foarte bine aminte. Într-una din zile familia Alderman trecea pe o stradă pe care eu mă jucam cu alţi băieţi. Cel mai în vârstă dintre aceşti venerabili domni, un cetăţean înstărit, s-a oprit să-i dea o monedă de argint fiecăruia dintre noi. Îndreptându-se spre mine, s-a oprit brusc şi mi-a ordonat: „Uită-te în ochii mei”. I-am întâlnit privirea şi, mâna mea s-a întins să primească nepreţuita monedă, când spre tristeţea mea, a spus: „Nu, nimic; n-ai să obţii nimic de la mine. Eşti prea deştept”.

Mama mea se trăgea dintr-una din cele mai vechi familii din ţară şi una dintre cele mai vechi familii dintr-un şir de inventatori. Atât tatăl cât şi bunicul ei inventaseră numeroase ustensile de uz casnic, agricole şi pentru alte întrebuinţări. A fost o adevărată femeie, de o pricepere, un curaj şi o tărie de caracter cum rar s-au mai pomenit. Îi datorez atât de mult pentru bunele ei maniere şi mintea inventivă încât şi azi îmi regăsesc trăsăturile ei minunate în fiinţa mea.

Puterea minţii pusă în practică
În copilăria mea am suferit de o afecţiune ciudată datorită apariţiei imaginilor, care era deseori însoţită de flash-uri puternice de lumină, care mi-au afectat capacitatea de a percepe obiectele reale şi care interfera cu gândurile şi acţiunile mele. Ele erau imagini ale unor lucruri şi scene pe care le văzusem cu adevărat; nu erau niciodată lucruri şi scene din imaginaţie.

Când mi se adresa un cuvânt imaginea obiectului pe care îl denumea mi se revela viu în minte şi uneori îmi era greu să-mi dau seama dacă ce vedeam era tangibil sau nu. Acest lucru mi-a creat un mare disconfort şi nelinişte. Nici unul din studenţii în psihologie sau fiziologie cu care m-am consultat n-au ştiut vreodată să explice satisfăcător aceste fenomene.

Aceste apariţii de imagini par să fi fost unice deşi eram probabil predispus din câte ştiu ca şi fratele meu care trecuse prin neplăceri similare. Teoria pe care am formulat-o se referă la faptul că imaginile erau rezultatul unei acţiuni reflexe de la creier aupra retinei supusă unei mari inervaţii. Aceste imagini nu erau cu siguranţă halucinaţii cum sunt cele care se produc în minţile bolnave sau suferinde deoarece în alte privinţe earam normal şi calm.

7.Tesla II

Ca să vă faceţi o idee despre suferinţa mea, să presupunem că luasem parte la o înmormântare sau la un spectacol similar care îţi zdruncină mintea. În mod inevitabil, în liniştea nopţii, o imagine vie a scenei s-ar perinda în faţa ochilor mei în ciuda eforturilor mele de a o alunga din mintea mea. Începeam să am şi vedenii ale unor lucruri care n-aveau nici o legătură cu realitatea. Era ca şi cum mi se arătau idei ale unei minţi cosmice care aştepta ca aceste idei să fie puse în practică.

Dacă explicaţiile mele sunt corecte, ar trebui să fie posibil să proiectezi pe un ecran imaginea oricărui obiect pe care cineva şi-l imaginează şi să-l faci vizibil. Un asemenea progres ar revoluţiona toate relaţiile umane. Sunt convins că o asemenea minune poate şi va fi realizată în perioada care va veni. Aş putea adăuga că am dedicat mult timp gândindu-mă la rezolvarea problemei. Am reuşit să proiectez o asemenea imagine pe care am văzut-o în mintea mea, în mintea altei persoane, într-o altă cameră. Ca să mă eliberez de asemenea vedenii chinuitoare, am încercat să mă concentrez pe altceva ce văzusem, şi în acest fel obţineam o uşurare temporară, dar pentru a o obţine trebuia să născocesc imagini încontinuu. Curând mi-am dat seama că le epuizasem pe cele care-mi erau la îndemână. “Rola” mea se epuizase, pesemne, deoarece văzusem puţin din lumea înconjurătoare – doar obiectele din casă şi din împrejurimile imediate. În timp ce făceam aceste operaţiuni mentale pentru a treia sau a patra oară, pentru a alunga vedeniile din imaginaţia mea, remediul şi-a pierdut treptat toată forţa.

Apoi în mod instinctiv am început să călătoresc dincolo de limitele lumii mici despre care aveam cunoştinţă, şi am văzut scene noi. Acestea erau la început estompate şi neclare, şi dispăreau când încercam să îmi concentrez atenţia asupra lor. Aceste scene au devenit mai puternice şi mai distincte şi în final s-au întrupat în lucruri concrete. Am constatat curând că cea mai bună stare de linişte o obţineam dacă pur şi simplu mergeam şi mai departe în imaginaţia mea, dobândind noi impresii tot timpul, astfel am început să călătoresc cu mintea, fireşte.

În fiecare noapte (şi uneori chiar şi în timpul zilei), când eram singur, îmi începeam călătoriile, vizitam locuri noi, oraşe şi ţări, întâlneam oameni noi şi legam prietenii şi îmi făceam cunoştinţe şi, oricât de greu de crezut ar părea, îmi erau la fel de dragi ca şi scenele din viaţa reală, nefiind deloc mai puţin intense în manifestările lor decât cele din viaţa reală.

A patra dimensiune
Am făcut acest lucru până la vârsta de şaptesprezece ani, când gândurile mi s-au îndreptat la modul serios spre invenţii. Spre delectarea mea, am observat că puteam vizualiza lucruri cu o uşurinţă deosebită. N-aveam nevoie de modele, schiţe sau experimente. Mi le puteam imagina ca fiind reale în mintea mea. Astfel, în mod inconştient am fost condus spre dezvoltarea a ceea ce eu consider o nouă metodă de a concretiza concepte inventive şi idei, ceea ce e total opus metodei pur experimentale şi e, după părerea mea, mult mai rapidă şi mai eficientă.

5.Tesla II

În momentul în care cineva construieşte un dispozitiv pentru a pune în practică o idee în formă neprelucrată, acea persoană e în mod inevitabil absorbită de detaliile acelui mecanism. Pe măsură ce persoana continuă cu îmbunătăţirea şi reconstruirea mecanismului, forţa lui de concentrare se diminuează şi îi scapă din vedere marele principiu călăuzitor. Rezultatele pot să apară, dar întotdeauna în detrimentul calităţii. Metoda mea e diferită. Eu nu mă apuc de treabă imediat. Când am o idee, încep imediat să mi-o construiesc în imaginaţie. Modific construcţia, fac îmbunătăţiri, şi fac mecanismul să funcţioneze în mintea mea.

Pentru mine e absolut irelevant dacă motorul funcţionează în mintea mea sau dacă îl testez în atelierul meu. Îmi pot chiar da seama dacă nu e echilibrat. Nu există nici o diferenţă de vreun fel; rezultatele sunt aceleaşi. În felul acesta pot repede să dezvolt şi să îmbunătăţesc o idee fără să ating ceva. Când am ajuns la punctul în care pot să incorporez în invenţie orice îmbunătăţire la care mă pot gândi fără să detectez vreo greşeală pe undeva, transform în formă concretă produsul final al minţii mele.

În mod invariabil mecanismul meu funcţionează aşa cum mi-am imaginat că ar trebui să funcţioneze, iar experimentul se concretizează exact cum l-am planificat. În douăzeci de ani n-a existat nici o singură excepţie. De ce-ar fi altfel? Ingineria electrică sau mecanică dă rezultate pozitive. Există puţine subiecte care nu pot fi examinate înainte, din informaţiile teoretice şi practice disponibile.

Punerea în practică a unei idei neprelucrate, cum se face în general, este, cred eu, nimic altceva decât o pierdere de energie, bani şi timp. Afecţiunea mea timpurie mă „recompensa”, totuşi, în alt fel. Efortul mental continuu mi-a dezvoltat puterea observaţiei şi mi-a facilitat descoperirea unui adevăr de mare importanţă.

Înzestrat cu o putere kinetică specială
Observasem că apariţia imaginilor era întotdeauna precedată de perceperea reală a scenelor în condiţii ciudate şi în general excepţionale, şi eram constrâns de fiecare dată să localizez impulsul original. După un timp, acest efort a devenit aproape automat şi am dobândit extraordinara capacitate de a face legătura între cauză şi efect. La scurt timp mi-am dat seama, spre surprindrea mea, că fiecare gând pe care mi-l imaginam era sugerat de o impresie externă. Nu doar acest lucru dar şi toate acţiunile mele se desfăşurau în mod similar.

Pe parcurs mi-am dat seama că eram doar o maşină automată înzestrată cu putere kinetică ce răspundea stimulilor transmişi de organele senzoriale şi care gândea şi se comporta corespunzător.

Rezultatul practic al acestui lucru a fost ştiinţa “tele-automaticii”, dezvoltată până acum doar parţial. Posibilităţile sale latente vor fi, totuşi, demonstrate, în cele din urmă. Am muncit ani de zile la conceperea unor mecanisme cu comandă automată şi cred că se pot produce mecanisme care să acţioneze ca şi când ar fi înzestrate cu raţiune, într-o măsură limitată, şi care vor revoluţiona multe sectoare comerciale şi industriale.

Aveam vreo doisprezece ani când am reuşit pentru prima dată să alung o imagine din mintea mea cu un efort extraordinar, dar nu aveam nici un control asupra flash-urilor de lumină la care m-am referit. Acestea erau poate cele mai ciudate şi inexplicabile experienţe de-ale mele. Ele aveau loc atunci când eram într-o situaţie periculoasă sau chinuitoare sau când eram foarte exuberant. În unele cazuri am văzut aerul din jurul meu transformându-se în limbi de foc. Intensitatea lor, în loc să scadă, creştea cu timpul şi probabil au atins punctul maxim când aveam vreo douăzeci şi cinci de ani.

Când eram la Paris în 1883, un cunoscut comerciant m-a invitat la o partidă de vânătoare iar eu am acceptat invitaţia. Stătusem prea mult izolat în fabrică iar aerul curat a avut un efect revigorant asupra mea. Când m-am reîntors în oraş în acea noapte am simţit o senzaţie plăcută de parcă mi-ar fi luat foc creierul. Eram uşor ca şi când un soare mic mi se cuibărise în creier şi mi-am petrecut întreaga noapte aplicându-mi comprese pe capul înfierbântat.

În cele din urmă, flash-urile au scăzut în frecvenţă şi intensitate dar s-au scurs mai mult de trei săptmâni până când acestea s-au retras complet. Când mi s-a făcut o a doua invitaţie răspunsul meu a fost un NU apăsat!

Aceste fenomene luminoase încă îşi mai fac simţită prezenţa ocazional ca de exemplu atunci când o nouă idee cu potenţial de realizare îmi vine în minte, dar ele nu mai prezintă interes, fiind de o intensitate relativ mică. Când închid ochii observ în mod invariabil un fundal de culoare albastru închis şi uniform, dar nu ca cel al cerului într-o noapte senină dar fără stele. În decurs de câteva secunde acest câmp e populat cu nenumăraţi fulgi scânteietori de culoare verde, dispuşi în mai multe straturi care se îndreaptă spre mine. Apoi, de undeva din dreapta, apare un model superb de două linii paralele şi foarte spaţiate, dispuse în unghiuri drepte una faţă de cealaltă, multicolore, predominante fiind galbenul, verdele şi auriul.

Imediat după aceea, liniile devin din ce în ce mai strălucitoare şi întreg fundalul e presărat cu puncte de lumină scânteietoare. Această imagine se deplasează încet în câmpul viziunii şi în aproximativ zece secunde dispare în partea stângă, lăsând în urmă un fundal de un gri inert şi neplăcut până când se ajunge la faza a doua.

De fiecare dată înainte de a adormi, îmi trec prin faţa ochilor imagini cu personaje sau obiecte. Când le văd îmi dau seama că sunt pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa. Când aceste imagini sunt absente sau refuză să apară, ştiu că urmează o noapte de nesomn.

În această perioadă mi-am dezvoltat ciudatul gustul pentru lucruri care-mi plac, pentru cele care nu-mi plac şi pentru obiceiuri, pe care le pot pune pe seama impresiilor exterioare, pe unele dintre ele, iar pentru altele nu există o explicaţie anume. Eram fascinat de strălucirea cristalelor dar perlele aproape îmi creau o stare de extaz.

După ce am terminat studiile la Institutul Politehnic şi la universitate, am trecut printr-o cădere psihică, şi deşi maladia persista, am observat multe fenomene ciudate şi incredibile.

* * *

Nikola Tesla – născut pe data de 9/10 iulie, 1856
Din propriile scrieri alel lui Tesla se poate observa faptul că avea o capacitate mentală unică pe care puţini oameni au sperat vreodată s-o dobândească. Nu e de mirare că atunci când Tesla s-a confruntat cu un eveniment atât de tulburător cum a fost revelaţia faptului că oamenii nu sunt singuri în univers, el a abordat acest lucru frontal.

Modalitatea atipică a lui Tesla de a se confrunta şi de a aborda necunoscutul i-a făcut pe unii să speculeze asupra faptului că adevărata lui origine s-ar fi găsit dincolo de această planetă. Această sugestie nu e deloc nouă; de fapt, Tesla i-a mărturisit cândva unuia din asistenţii săi personali că se simţea ca un străin în această lume.

Casa în care a copilărit Nikola Tesla și Biserica în care a slujit tatăl său Milutin Tesla

Casa în care a copilărit Nikola Tesla și Biserica în care a slujit tatăl său Milutin Tesla (foto medalion)

Tesla provenea dintr-o familie de origine sârbă. El s-a născut în satul Smilian, Lika (Austro-Ungaria) care se află în prezent în Croaţia de astăzi. Tatăl lui Tesla a fost preot ortodox, iar mama sa nu avea şcoală dar era extrem de inteligentă. Fiind un visător cu o latură poetică, în perioada maturităţii Tesla a adăugat acestor calităţi timpurii auto-disciplina şi o înclinaţie spre precizie.

Margaret Cheney, în cartea intitulată Tesla—Dincolo de speculaţii, (1981), remarca faptul că Tesla a început încă din perioada copilăriei să facă invenţii originale. Când avea cinci ani, el a construit o mică roată hidraulică foarte diferită de cele pe care le văzuse la ţară. Era uşoară, fără padele, şi totuşi se învârtea uşor în curentul de apă. Mai târziu, Tesla avea să-şi aducă aminte de această invenţie cînd a proiectat turbina fără lamă.

Unele din experimentele sale n-au avut succesul scontat. Pe timpuri, s-a urcat pe acoperişul grajdului, ţinîndu-se strâns de umbrela pe care o luase de la părinţi şi a suflat din răsputeri în umbrelă odată cu aerul curat de munte până când faptul că s-a simţit uşor şi ameţeala care l-a cuprins l-au convins că putea să zboare. Când a aterizat pe pâmânt şi-a pierdut cunoştinţa iar mama lui l-a luat şi l-a dus în pat. Tesla avea să scrie mai târziu că acest incident a fost elementul catalizator al viziunilor sale neobişnuite.

În cartea sa, Întoarcerea porumbelului, Margaret Storm afirmă că Tesla nu era pământean. La pagina 71 a cărţii sale editată la propria editură ea spune că oamenii spaţiali au povestit că s-a născut un copil la bordul unei nave spaţiale care se îndrepta în zbor de pe Venus pe Pământ în anul 1856, luna iulie.

Copilaşul se numea Nikola. Nava a aterizat la miezul nopţii, între 9 şi 10 iulie, într-o îndepărtată localitate de munte care se află în Croaţia de astăzi. Acolo, potrivit aranjamentelor anterioare, copilul a fost dat în grija preotului Milutin Tesla şi a soţiei lui, Djouka. Se presupune că oamenii spaţiali i-au comunicat această informaţie lui Arthur H. Matthews din Quebec, Canada, în 1947.

Semnale străine în noapte
Arthur H. Matthews era inginer electrician care era considerat apropiatul lui Tesla  încă din copilărie. Matthews spune că Tesla i-a încredinţat multe sarcini, inclusiv dispozitivul de comunicări interplanetare care a fost conceput prima oară în 1901, având ca obiectiv comunicarea cu planeta Marte. Tesla era de părere că putea transmite mari cantităţi de energie pe pământ şi prin aer la o depărtare de mii de mile.

„Pot cu uşurinţă să creez o punte de legătură între noi şi planeta Marte, şi să trimit un mesaj acolo aproape la fel de uşor ca acela pe care l-aş trimite la Chicago.” Datorită faptului că trebuia să se ocupe de alte cercetări la vremea respectivă, primul model operaţional n-a putut fi construit de Tesla până în 1918.

În 1899, Nikola Tesla, împreună cu susţinătorul său financiar, J. P. Morgan (care câțiva ani mai târziu avea să fie cel mai aprig dușman al lui, ducând o campanie de denigrare împotriva lui Tesla), a înfiinţat la Colorado Springs, un laborator experimental care conţinea echipament de transmisie radio de mare voltaj. Laboratorul avea un turn înalt de 200 de picioare (aproximativ 60 de metri) pentru transmisia şi recepţia undelor radio şi cel mai bun echipament de recepţie disponibil la vremea respectivă.

Într-o noapte, pe când se afla singur în laboratorul său, Tesla a observat ceva ce el a numit cu mare reţinere acţiuni electrice care păreau în mod clar să fie semnale inteligente. Schimbările pe care le observa aveau loc periodic şi cu o sugestie exactă de numere şi ordine încât nu puteau fi asemănate cu nici o cauză cunoscută atunci de el.Tesla a oferit mai multe detalii despre subiectul referitor la comunicarea cu planetele în săptămânalul „Collier’s Weekly” (Martie 1901):

„Pe când îmi îmbunătăţeam aparatele pentru producerea unor activităţi electrice intense, îmi puneam la punct şi mijloacele de observare a unor rezultate cât de cât semnificative. Unul dintre cele mai interesante rezultate, şi unul de mare importanţă practică, a fost dezvoltarea anumitor dispozitive care puteau indica de la o distanţă de multe sute de mile o furtună care se apropia, direcţia pe care o lua, viteza de deplasare, şi distanţa pe care o parcurgea.”

„Am descoperit acele efecte misterioase care mi-au stârnit un interes atât de viu pentru prima dată de când lucram la acest proiect. Îmi îmbunătăţisem aparatul la care m-am referit până acum, încât din laboratorul meu situat în Munţii Colorado simţeam pulsul globului pământesc, cum ar veni, observând fiecare modificare electrică care se ivea pe o rază de o mie o sută de mile (aproximativ 1.769,3 km). N-o să uit niciodată primele trăiri pe care le-am avut când mi-am dat seama că observasem ceva ce putea avea consecinţe enorme pentru omenire.”

„Mă simţeam ca şi când aş fi participat la naşterea unei noi ştiinţe sau la revelarea unui mare adevăr. Primele mele observaţii realmente m-au înspăimântat, deoarece conţineau ceva misterios, ca să nu spun supranatural, şi eram singur în laboratorul meu, noaptea, dar la vremea aceea gândul că aceste perturbări erau semnale inteligent controlate nu s-a înfiripat în mintea mea.”

„Schimbările pe care le observam aveau loc periodic şi cu o sugestie exactă de numere şi ordine încât nu puteau fi asemănate cu nici o cauză cunoscută de mine. Îmi erau cunoscute, desigur, asemenea perturbări electrice cum sunt acelea produse de soare, Aurora Borealis, şi curenţii pământului, şi eram cât se poate de sigur că aceste variaţii nu se datorau vreuneia din aceste cauze.”

„Natura experimentelor mele excludea posibilitatea ca aceste schimbări să fie produse de perturbări atmosferice, aşa cum s-au grăbit unii să sugereze. Numai după un timp m-a străfulgerat gândul că perturbările pe care le remarcasem s-ar putea datora unui control inteligent. Deşi nu le putem descifra sensul, îmi era imposibil să mă gândesc că acestea apăruseră în mod absolut accidental.”„Am din ce în ce mai mult sentimentul că fusesem primul care a auzit salutările adresate de o planetă alteia. Exista un scop dincolo de aceste semnale electrice.”

Acest incident a fost unul din multele în care Tesla a interceptat ceea ce a crezut că sunt semnale inteligente din spaţiu. La vremea respectivă, oameni de ştiinţă de prestigiu au presupus că planeta Marte ar putea fi un adăpost pentru viaţă inteligentă în sistemul nostru solar iar Tesla a crezut la început că aceste semnale ar putea avea originea în planeta roşie. Mai târziu avea să-şi schimbe punctul de vedere deoarece se specializase în traducerea semnalelor misterioase. Aproape de sfârşitul vieţii, Tesla dezvoltase numeroase invenţii care se presupune că puteau trimite mari cantităţi de energie altor planete.

În 1937, în timpul unei conferinţe de presă ţinută de ziua lui, Tesla anunţa: „Mi-am dedicat mult timp în anul ce-a trecut prefecţionării unei noi aparaturi mici şi compacte prin care energia poate fi acum emisă în cantităţi impresionante în spaţiul interstelar la orice distanţă fără a se dispersa deloc” ( New York Times, Duminică, 11 iulie, 1937).

Tesla n-a făcut public nici un detaliu al transmiţătorului îmbunătăţit, dar în anunţul făcut în 1937, a dezvăluit o nouă formulă, arătând că: „Energia kinetică şi potenţială a unui corp este rezultatul uniei mişcări şi este determinată de produsul masei sale şi de pătratul vitezei sale. Dacă masa se reduce, şi energia este redusă în acceaşi proporţie. Dacă masa e redusă la zero, şi energia va fi de asemenea zero pentru orice viteză finită” (New York, Duminică, 12 iulie 1937, p. 6).

(Va urma!)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: