by Klaus Lolek

Într-un interviu recent acordat Bloomberg, vicepreședintele executiv al UPS a afirmat că „regionalizarea” lanțului de aprovizionare este esențială pentru stabilitatea economică, pe măsură ce conflictele geopolitice se extind. Cuvântul „regionalizare” este, practic, un „cod” pentru a descrie descentralizarea, un concept pe care, în mod evident, reprezentantul UPS nu a dorit să îl detalieze în direct. Aproape toți experții în comerț și specialiștii din industrie recunosc că problemele lanțului de aprovizionare vor persista în viitorul apropiat, iar unii încep să admită, de asemenea, (într-un mod indirect) că modelele de producție și comerț locale sunt cheia supraviețuirii.

Acesta este un lucru despre care mulți alți economiști vorbesc de cel puțin un deceniu. Dinamica globalistă a interdependenței este un dezastru care așteaptă să se întâmple, iar acum se întâmplă. Fără minerit descentralizat al materiilor prime, producție locală, bunuri de proveniență locală, producție locală de alimente și rețele comerciale integrate la nivel local nu poate exista o stabilitate adevărată. Este suficient unul sau două evenimente de criză pentru a face implozie acest sistem, urmat inevitabil de lipsa capacității economiei de a satisface cererea publică. Sistemul nu se va opri complet, dar se va micșora și degrada mai repede decât pot prevede „experții”.

Inflație, război… prețuri

Războiul din Ucraina a fost scuza perfectă în ultimele luni pentru a „justifica” întreruperile lanțului de aprovizionare, însă, aceste probleme au început cu mult înainte. Anii de stimulare a băncilor centrale și de creare de bani fiduciari au declanșat inevitabila alunecare de teren a inflației/stagflației despre care economiștii au avertizat.

Inflația prețurilor contribuie în mod direct la scăderea producției și la întreruperea lanțului de aprovizionare, deoarece costurile producătorilor cresc continuu. De asemenea, salariile lucrătorilor nu pot ține pasul cu prețurile în creștere, ceea ce îi determină pe mulți angajați să demisioneze și să caute de lucru în altă parte sau să încerce să trăiască din ajutoarele sociale guvernamentale. Toate acestea duc la o ofertă mai mică sau la o producție mai lentă și, prin urmare, la prețuri și mai mari. În toată această poveste mass-media mainstream a greșit (sau a mințit) așa cum o face în fiecare zi.

Paul Krugman, colaborator al New York Times, a afirmat că „nimeni nu a prevăzut acest lucru” atunci când a fost forțat recent să recunoască faptul că s-a înșelat în privința inflației. Acesta este același lucru pe care economiștii MSM l-au spus după prăbușirea creditelor din 2008. A fost o minciună atunci și este o minciună și acum. Nu doar economiștii ci și analiștii economici, operatorii și transportatorii au repetat avertismentele noastre ani de zile, dar așa cum am spus și mai sus, mass-media a refuzat să ne asculte sau nu au vrut să fim auziți.

Acest tip de dezinformare este cel care ține publicul în întuneric cu privire la ceea ce este pe cale să se întâmple. Poate că este din cauza prostiei și a orgoliului, sau poate că este o încercare deliberată de a menține populația docilă (tot mai mulți factori implicați spun că este deliberată), dar, în orice caz, populațiile globului sunt puse în mare pericol atunci când vine vorba de narațiunea falsă privind inflația și lanțul de aprovizionare. Cu cât mai mult timp oamenilor li se vinde iluzia că dezastrul va dispărea pur și simplu de la sine, cu atât mai puțin timp au la dispoziție pentru a se pregăti.

Concluzia este următoarea: Lucrurile se vor înrăutăți de acum încolo. Poate încet sau poate repede, în funcție de o serie de factori.

Strategii, interese, conflicte… recesiune

Cea mai mare parte a lumii se concentrează în acest moment asupra Taiwanului și a amenințărilor persistente ale Chinei de a o invada. Planul larg mediatizat al lui Nancy Pelosi de a vizita națiunea insulară (da, PCC, este o națiune) este un act bizar de non-discreție care este în mod clar menit să instige la tensiuni mai mari între SUA și China. De ce ar face Pelosi acest lucru acum? Ei bine, nu o face de capul ei și cu siguranță nu este ideea lui Joe Biden, care suferă de demență. Există în mod clar alte mâini și alte interese implicate.

Statele Unite se aprovizionează din China cu aproximativ 20% din bunurile de vânzare cu amănuntul, precum și cu o mare parte din produsele medicale. Mai îngrijorător, însă, este aproape monopolul Chinei asupra metalelor de pământuri rare, care fac parte integrantă din numeroase componente electronice. În plus, există o amenințare extremă, și anume că China arunca trilioane de dolari în trezoreriile americane, punând practic dolarului american, capăt statutului de rezervă mondială.

Aceasta nu înseamnă că China se află într-o poziție financiară excelentă – China se află în pragul unei crize a datoriilor, ceea ce indică faptul că va invada Taiwanul (și, eventual, alte regiuni) ca mijloc de a-și extinde granițele și de a-și consolida resursele. Cu miliarde de oameni pe care trebuie să-i hrănească și să-i controleze, tentația pentru PCC de a căuta cucerirea militară este mare. Dacă o vor face, va fi în curând – în următoarele două luni, când vremea în strâmtoarea Taiwan este optimă pentru operațiuni navale.

Criza lanțului de aprovizionare se va accelera până la iarnă, pe măsură ce stagflația va persista. Inflația prețurilor va rămâne ridicată. SUA se află într-adevăr în mod oficial în recesiune astăzi. Două „scoruri” negative consecutive ale PIB-ului înseamnă recesiune, acesta este un fapt pe care nimeni nu îl poate schimba, inclusiv Joe Biden, Paul Krugman sau Wikipedia. Realitatea nu răspunde în fața acestor oameni. Sistemul se rupe, iar anumite persoane beneficiază foarte mult.

Un conflict regional cu China, pe lângă războiul din Ucraina, ar putea fi paravanul perfect pentru un colaps financiar și al lanțului de aprovizionare care urma să se producă oricum. Dar atunci când mass-media oficială vorbește despre declanșatori și vinovați, nu vor menționa niciodată băncile centrale și corupția politică, ci vor vorbi doar despre Rusia și China.

Așa cum deja majoritatea știți, agenda „Marii Resetări” a WEF, FMI, BRI și a altor organizații globaliste necesită o destabilizare extinsă a ordinii existente. Cu alte cuvinte, au nevoie de o demolare controlată a anumitor piloni ai economiei. Pentru a speria publicul să accepte noile modele colectiviste și autoritare, cum ar fi „economia partajată” (în care nu vei deține nimic și îți va plăcea), vor avea nevoie de un dezastru de mari proporții și semicaotic. Oamenii ar trebui să fie amenințați de pierderea certitudinii aprovizionării și ar trebui să fie nesiguri în fiecare zi de unde vor putea obține produsele de primă necesitate de care au nevoie, atunci când au nevoie de ele.

Acest nivel de incertitudine determină apeluri pentru soluții, iar globaliștii vor fi acolo pentru a-și oferi obiectivele planificate în prealabil și pentru a „salva situația”.

Raționalizare, redistribuire… naționalizare

În general, inflația și penuria duc la controlul prețurilor, la raționalizarea guvernamentală, la „ajutoare” guvernamentale cu condiții (venitul universal de bază) și, în cele din urmă, la naționalizarea întregii producții, precum și la încercarea de confiscare a proviziilor de la persoanele care s-au pregătit din timp. Redistribuirea va fi numele jocului. Poate nu anul acesta, poate nu anul viitor, dar destul de curând.

Apelurile limitate ale corporațiilor pentru „regionalizare” sunt prea puțin și prea târziu, la fel cum creșterile ratei dobânzii de către Băncile centrale sunt prea puțin și prea târziu. Toți știu acest lucru și nu le pasă. Aceste acțiuni sunt concepute doar pentru a face să pară că au încercat să salveze sistemul, astfel încât să poată nega implicarea lor în criză.

Stagflația și lipsa lanțului de aprovizionare vor deveni problemele globale ale epocii noastre. Vor fi termeni despre care se va vorbi zilnic la fiecare masă indiferent de țară și, probabil, în cea mai mare parte a lumii. Acestea sunt pericole care au fost prezise pe larg de către mass-media independentă cu mult timp înainte. NU sunt o surpriză. Și, există o mulțime de instituții, corporative și guvernamentale, care ar fi putut face ceva în legătură cu ele, dar au ales să nu o facă. Este important ca oamenii să accepte faptul că această criză nu este un produs al prostiei; este un produs al unor motive și intenții răuvoitoare.