by Klaus Lolek

Regina Elizabeth a II-a a renunțat în cele din urmă la acest trup muritor și în ciuda a tot ceea ce puteți spune despre Coroana Britanică și perfidia ei de-a lungul secolelor, Elizabeth, a fost – ca om -, ceva diferit.

Nu sunt un regalist, nici măcar un fan al britanicilor la nivel geopolitic. În opinia mea, aristocrația britanică este la fel de coruptă și de favorizantă pentru cei corupți ca orice altă breaslă a puterii din istoria omenirii.

Coroana britanică a fost o piesă capturată de generații întregi de globaliștii și comuniștii britanici. Aceștia au dominat politica externă și internă britanică timp de decenii. Și dacă este să amintim un lucru pe care îl știm despre Elizabeth, e acela că ea îi ura pe comuniștii.

Din păcate, speranța a murit atunci când Davos a furat alegerile din 2020 și a distrus axa de putere Trump/Johnson/Elizabeth. Cine credeți că a fost cu adevărat ținta COVID? Noi plebeii? Nu. Au fost Fed, Trump și regina. Davos a primit două din trei. Nu e rău, așa cum spune cântecul, dar fără toate trei nu pot câștiga.

Aceasta este cea mai importantă parte a poveștii lui Elizabeth – în calitate de regină -, a sprijinit Brexitul. Puteți spune ce vreți despre ceea ce a declanșat Brexit, despre multiplele goluri de putere pe care le-a creat și despre confuzia celor care au încercat să profite de pe urma lui. În cele din urmă, Brexit a fost o declarație imensă, cutremurătoare la nivel mondial, de suveranitate.

Numai în această privință, regina Elizabeth a II-a a pus capăt analizei tranșante a lui Hans Hoppe de acum 20 de ani din cartea sa, „Democracy, the God that Failed (Democrația, zeul care a eșuat), potrivit căreia, oricât de rea ar fi, chiar și monarhia este o formă de guvernare superioară democrației, deoarece cel puțin monarhul are un drept de proprietate asupra poporului său.

Dosarul Manila…

Trump a înțeles că Elizabeth nu era Davos și Brexit șansa de a schimba cu adevărat dinamica nu doar între SUA și Marea Britanie, ci și între Rusia și China. A existat o oportunitate de a negocia cu ei în numele Sudului Global și de a evita criza în care ne aflăm acum.

Elizabeth a înțeles și ea acest lucru, dar a fost în mare parte neputincioasă în a opri trenul schimbărilor plecat de la Davos, deoarece guvernul britanic și aristocrația sa înrădăcinată sunt o cloacă care își apără propriile interese.

Trump a înțeles, de asemenea, că Charles era o figură cât se poate de compromisă. Pe de altă parte, Davos știe că Dosarul Manila este suficient de gros pentru a se asigura că Charles face ceea ce i se spune.

Elizabeth, pe de altă parte, nu era o slugă a nimănui. Pur și simplu nu era. Asta nu înseamnă că a fost o figură eroică pe care ar trebui să o slăvim. Oamenii sunt complicați. Poveștile nu sunt niciodată atât de tranșante pe cât am vrea noi să credem. Până la urmă, Charles continuă să ocupe tronul.

Mentalitatea imperială este una dintre cele mai dificile lucruri din comportamentul uman. Dar, la un moment dat, supraviețuirea pură preia controlul și pragmatismul învinge toate acele ambiții și mașinațiuni vechi. Problema, bineînțeles, este că șacalii au slăbit totul până la punctul de a elibera cei mai răi oameni pentru face diverse lucruri.

Astfel, când Trump a „pierdut”, scena a fost pregătită pentru a-l scoate pe Johnson și a inversa Brexit-ul. Davos a făcut mișcarea împotriva lui Johnson în această vară, deoarece, Cabinetul britanic conduce de fapt țara și nu Parlamentul, cum greșit se crede. 

Protocolul NI…

Acesta a fost motivul pentru care Marc Sedwill, fiind atât secretar de cabinet, cât și șef al Serviciului Civil sub Theresa May, a fost atât de periculos.  El era în realitate adevăratul prim-ministru al cabinetului May, dirijând negocierile pentru Brexit și în același timp aplicând ordinele primite de la Davos.

Este, de asemenea și motivul pentru care Johnson l-a concediat, deoarece, primul lucru pe care l-a făcut atunci când a preluat puterea a fost declarația definitivă a poziției sale cu privire la Brexit, la regină și la Regatul Unit… ca națiune suverană.

Puterea lui Sedwill și trădarea Marii Britanii s-au manifestat în acordul Brexit negociat de May… a fost „cartoful fierbinte” lăsat în mâinile lui Johnson. Evident, e vorba de Protocolul privind Irlanda de Nord.

Elizabeth a fost cea care a contribuit la distrugerea lui May și la ascensiunea lui Johnson. Nimic din toate acestea însă nu scuză activitățile lor ulterioare în Ucraina, însă, desigur, asta este o altă problemă.

Cei de la Davos au vrut ca Johnson să plece pentru că voiau ca Brexit-ul să fie subminat.  Protocolul privind Irlanda de Nord este cheia acestui lucru. Există o dispoziție în acordul Brexit conform căreia protocolul privind Irlanda de Nord va expira în câteva săptămâni. A existat o perioadă de doi ani și dacă Marea Britanie avea suspiciuni că UE nu acționează cu bună credință (sau orice altceva), putea să anuleze protoculul, însă, acum Marea Britanie ar fi cea responsabilă de trecerea frontierei a cetățenilor săi… în spațiul UE cu pașaport.

Pe de altă parte, dacă protocolul NI rămâne în vigoare, UE va stabili în continuare politica comercială pentru Regatul Unit. Sunak ar fi trebuit să câștige și să se asigure că Regatul Unit negociază „din genunchi”.

Liz Truss a fost în prima linie a promovării legislației, aflată acum în Camera Lorzilor, care ar invoca acest articol din acordul Brexit și ar pune capăt disputei privind Irlanda de Nord.

Așadar, aceasta este problema de care depinde Brexitul.  Acesta este motivul pentru care Davos nu a putut aștepta ca Elizabeth să moară înainte de a-l înlătura pe Johnson și de a crea o luptă în interiorul conservatorilor pentru controlul asupra partidului. 

Este motivul pentru care Johnson a continuat să spună că va trebui să-l înlăture din funcție în mod fizic.  În cele din urmă, Boris Johnson poate că în ochii multora a fost văzut un clovn, însă, în ochii reginei… a fost un patriot.

Moștenirea lui Elizabeth…

Scopul era ca Davos să îl aibă pe Tony Blair, Rishi Sunak, cu pielea închisă la culoare. Au eșuat și au obținut-o pe Liz Truss, ministrul de externe al lui Johnson. Și cred că Elizabeth a rezistat suficient de mult timp pentru a duce la bun sfârșit acest proces, pentru ca Regatul Unit să fie independent de Europa și să-și restabilească suveranitatea. 

Truss pare a fi o contrapondere la alianța clară a lui Charles cu Davos în ceea ce privește schimbările climatice și Marea Resetare. Dar, din nou, ar putea să ne surprindă acum că are coroana. Calea către acest lucru este ca naționaliștii să controleze cabinetul Truss care, la rândul lui, controlează Parlamentul și serviciul public. 

Acum, toată această analiză depinde de modul în care Truss se ocupă de Irlanda de Nord.  Dacă ea rămâne pe poziții și câștigă, atunci cele de mai sus sunt corecte și Brexit-ul va fi realizat în cele din urmă. Moștenirea lui Elizabeth va fi păstrată.

Dacă cedează în stilul Theresa May, atunci Marea Britanie va fi sfâșiată de Bruxelles/Davos pentru a o extrage. Nu uitați, pentru ca planul lui Schwab să funcționeze – în mintea lui -, toată lumea trebuie să fie coborâtă la stadiul de zero. Dacă doar Europa este distrusă, el nu câștigă nimic, cu excepția defăimării istorice.

Acum, în ceea ce o privește pe Truss, dacă începe să se retragă de pe frontul politicii externe și își concentrează toată atenția asupra politicii interne, atunci Marea Britanie ar putea evita o parte din daunele care îi vizează în mod clar.

Dacă nu o va face și va continua beligeranța nebună a lui Johnson împotriva Rusiei, atunci viitorul Marii Britanii va fi unul întunecat.

Deocamdată, primele rezultate sunt bune. Ridicarea interdicției privind fracturarea și explorarea petrolului/gazului este exact ceea ce trebuie să facă Marea Britanie. Aceasta îi va pune pe cei de la Scottish Nationals, conduși de Nicola Sturgeon, pe picior greșit.

E de așteptat ca apeluri din ce în ce mai stridente pentru independența Scoției să apară în lunile următoare. Va avea Truss puterea de a trece peste toate acestea?  Mă îndoiesc, mai ales cu Biden/Obama la Casa Albă. Însă, totul s-ar putea schimba după alegerile din noiembrie de la jumătatea mandatului aici, în SUA și, după alegerile din Italia de peste două săptămâni. 

În concluzie, Elizabeth a făcut tot ce a putut cu o mână teribilă de monarh după război. Marșul spre acest moment a fost mult peste controlul ei. Dacă, în cele din urmă, ea a reușit să ajute Regatul Unit să iasă din mizeria pe care nu a putut sau nu a făcut suficient pentru a o opri, atunci moștenirea ei va fi fost una bună.