by Klaus Lolek

Nu mai este niciun secret în acest moment că UE este o organizație antidemocratică. Conducerea nu este aleasă, ci selectată dintr-un grup prestabilit de candidați din cadrul structurii partidului. Toți cei care au puterea de a lua o decizie au fost plasați acolo nu prin vot popular, ci prin aranjamente de culise.

Pe măsură ce ne apropiem de alegerile italiene din acest weekend, în aer se simte o adevărată disperare (speranță) că există o lumină în această perioadă întunecată. Însă, indiferent de deciziile pe care încercăm să le luăm, ele se dovedesc doar a fi scenarii atent lucrate și sunt doar în slujba celor care caută dominația totală.

Și totuși, tot ceea ce auzim de la acești eurocrați este că ne aflăm într-un „război al democrației împotriva autocrației”, așa cum a spus recent președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, în discursul său infernal despre starea Uniunii Europene în fața Parlamentului European.

Ordine bazată pe „reguli”

Îmbrăcându-se în culorile inverse ale drapelului UE pentru a-și arăta solidaritatea cu un alt regim antidemocratic, Ucraina, Von der Leyen și tribul ei vesel de vandali de la Bruxelles se prezintă ca protectori ai dreptului sacru la „democrație” pe care îl refuză oricui nu este în acord cu ea.

Același lucru se poate spune despre aproape toate guvernele importante din Europa. De fiecare dată când au loc „alegeri”, sistemul local este manipulat pentru a asigura un anumit rezultat. Instituția politică se coagulează întotdeauna în jurul menținerii status quo-ului, înghețând orice posibilitate de a crea o coaliție „funcțională” sau „reprezentativă”.

Orice rezultat pe care nu îl pot depăși și care nu se încadrează în valorile UE este fie încărcat cu pastile otrăvite, fie în cazul în care un „element” nu se pliază doctrinei, este pus imediat sub presiune de regulile bizantine ale UE și, în cele din urmă, este forțat să plece din funcție. (avem și noi cazuri în România  )

Nu există un exemplu mai bun al acestei structuri antidemocratice întruchipate decât Italia. Timp de mai bine de un deceniu, italienii au avut parte de guverne tehnocrate, în mare parte nealegite, care, în cel mai bun caz, au împiedicat impulsurile populiste/suveraniste din cadrul electoratului italian sau, în cel mai rău caz, au promovat agenda de centralizare a UE sub falsele pretexte ale schimbărilor climatice și ale „valorilor europene”.

Valori europene este o expresie care este sinonimă cu expresia „ordine bazată pe reguli”. Noi facem regulile, spun ei, iar voi le respectați. Ne este permis să încălcăm aceste reguli pentru că 1) putem și 2) noi suntem bunătățile.

Așadar, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că, în timp ce italienii merg la urne în acest weekend, cu coaliția de centru-dreapta condusă de Frații Italiei (FdI), care va obține probabil o victorie majoră și incontestabilă, președinta nealeasă, în mod deschis totalitară, a Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, îi amenință în mod deschis pe italieni să „voteze corect” sau să se confrunte cu mânia ei.

Birocrat corupt și neales Von der Leyen îi amenință pe italieni: „Vom vedea rezultatul votului din Italia. Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente, ca în cazul Poloniei și al Ungariei”. Asta se numește amestec în alegeri doamnă VdL!

Sincer. Amenințarea emisă la adresa italienilor – venind din partea unui birocrat german – nu va merge așa cum crede Von der Leyen.

Când nu mai ai puterea de a convinge oamenii, din păcate, există factori de decizie în arcul puterii cărora nu le rămân decât amenințările (oricât de goale ar fi) și subterfugiile. Italia tinde spre acest moment de mai bine de un deceniu, iar până în acest an subterfugiile au funcționat deosebit de bine pentru UE.

Amenințări deschise și consecințe

Întrebați Ungaria despre aceste „consecințe”. Parlamentul UE și-a exercitat săptămâna aceasta singura sa putere reală, arătând cu degetul… cu severitate către un membru care nu reprezintă concepția majorității despre „valorile europene”, declarând că guvernul ales în mod democratic (cu o majoritate zdrobitoare) al lui Viktor Orban „nu este o democrație”.

O’Brien al lui Orwell ar fi mândru… Această declarație înseamnă că au capacitatea de a reține fondurile de dezvoltare comune ale UE pentru Ungaria. Acest lucru se numește „șantaj” în limbajul comun.

Momente ca acesta îl invocă întotdeauna pe marele Lew Rockwell, care ne amintește că guvernul are un comportament de care oamenilor decenți le-ar fi rușine. Cred că este mai mult din „ordinea bazată pe reguli” despre care tot aud atât de mult.

Traducerea aproximativă a tuturor acestor probleme este „reguli pentru mine și nu pentru tine”, esența însăși a descrierii anarho-tiranice a lui San Francisc. UE este cu adevărat un stat anarho-tiranic, în care cuvintele au doar înțelesurile pe care ei (fondatorii) decid că le au. Iar definițiile sunt maleabile.

Scopul este de a perverti înțelesurile cuvintelor pentru a distruge orice concept de sens în sine. Făcând acest lucru, ne dezmoștenim de convingerile noastre, văzându-le doar pe acestea ca arbitri ai adevărului.

Orwell a încercat să ne avertizeze cu privire la acest lucru acum 74 de ani. Mai mult, este mecanismul prin care se subminează legăturile noastre comune ca oameni și se înlocuiesc cu statul.

Binele comun…

Astfel, drepturile, care ar trebui să fie sacre și inviolabile, sunt acum echivalate cu „democrația”, un concept pur pământean, esența însăși a profanului. Nu putem avea drepturi decât cele pe care ni le acordă „democrația”, în loc ca aceste drepturi să fie inerente individualității noastre sau să ne fie date de Dumnezeu.

A continua să ne exercităm drepturile înseamnă să ne supunem capriciilor majorității, nevoilor lor imediate. Acesta este apelul tipic la „binele comun” și la toate celelalte platitudini de nivel Star Trek/Marvel care ne sunt băgate pe gât de către furnizorii de profan (și obscen) de la Hollywood.

În termeni mitologici, garguiul păzește intrarea în templu, profanul care păzește sacrul cu prețul propriei sale umanități. Orice celebrare a sacrului trebuie să fie întâmpinată cu o denunțare brutală. Gardienii profanului în mass-media – critici, editorialiști și prezentatori de talk-show-uri – sunt cu toții hiperconștienți de aceste amenințări. Ei își îndeplinesc rolul de gardieni aproape inconștient. ceea ce reprezintă în sine o profanare a locului.

Aici intervine aplicarea legii de către mass-media, prin amplificarea unei părți și cenzurarea celeilalte. Acesta este motivul pentru care o sută de oameni care fug de ordinul de mobilizare al Rusiei face știri, dar nu și miile de oameni care stau la coadă la centrele de înregistrare militară.

Păcatul Ungariei… și valorile europene

Păcatul Ungariei a fost exprimat cu elocvență de Balazs Hidveghi, europarlamentar pentru Ungaria, după recentul vot pentru a le retrage statutul de „democrație”.

„Ei sunt pur și simplu incapabili să accepte faptul că poporul maghiar a ales un guvern conservator pentru a patra oară consecutiv”, a argumentat politicianul. „Un guvern care îndrăznește să apere interesele națiunii sale, un guvern care stă în calea ideologiei extremei stângi.

„Acesta este adevăratul „păcat” al Ungariei și de aceea toate aceste minciuni nefondate vin dinspre stânga”.

Și este un păcat în mintea lui Von der Leyens din lume, deoarece UE reprezintă noul lor templu, apoteoza căutării lor nebunești de a face în sfârșit comunismul să funcționeze.

Este, de asemenea, un păcat sincer că Orban refuză să subordoneze morala și valorile creștine ale Ungariei acelor „valori europene” considerate atât de sacre de Von der Leyen. Dacă nu ați fost atenți, Patriarhul ortodox al Serbiei i-a acordat recent lui Orban cea mai înaltă distincție a sa.

La 5 septembrie, Patriarhul Porfirije i-a înmânat lui Orban diploma de aur a Ordinului Sfântului Sava, cea mai înaltă decorație acordată de Biserica sârbă. Ceremonia a avut loc la Mănăstirea Carmelitană din Budapesta, actualul sediu al prim-miniștrilor Ungariei.

Poate că știrea nu ar fi fost demnă de o atenție deosebită dacă nu ar fi fost discursul Patriarhului care a justificat distincția și răspunsul lui Orban. Ambele discursuri sintetizează starea de rău a Europei de astăzi. Ambele reprezintă un exemplu binevenit de solidaritate și unitate între credincioșii creștini aparținând unor tradiții diferite (Orban este un protestant la conducerea unei națiuni majoritar romano-catolice).

După cum a spus Srdja Trifkovic, această mișcare îi vede pe ambii bărbați ca „lumini într-o lume întunecată”.

Votați cum trebuie… altfel

Amenințarea lui Von der Leyen la adresa Italiei este aceeași mișcare pe care tocmai a făcut-o la adresa Ungariei: „Votați cum trebuie, altfel veți pierde sprijinul UE”. Problema cu această amenințare, însă, este că Italia nu este Ungaria.

Ungaria este un stat pe care UE dorește să îl controleze în totalitate. Zdrobirea naționalismului și a identității sale culturale este necesară pentru a ține în frâu celelalte țări est-europene și pentru a proiecta un front unit, o singură supra-națiune (Statele Unite ale Europei) sub o armată proprie pe model NATO, indivizibilă, cu libertate și dreptate definite pentru toți.

Acestea fiind spuse, UE nu are nevoie de Ungaria pentru a supraviețui. Dar nici nu i se poate permite să se opună majorității, pentru a nu-i submina autoritatea. Acest șoarece nu poate fi lăsat să răcnească și înmulțească.

Așadar, nu numai că Ungaria își va pierde statutul, deoarece și-a exercitat dreptul de a refuza să accepte politicile comisarului Von der Leyen privind sancționarea Rusiei, dar UE constată acum că „valorile europene” nu mai necesită un acord unanim.

Se fac presiuni pentru reformarea Cartei UE în vederea eliminării dreptului de veto al fiecărei țări în ceea ce privește taxele și politica externă.

Pe de altă parte, Italia este a doua cea mai mare economie din UE. Ea reprezintă cel de-al treilea picior al trepiedului pe care este construit întregul proiect european.

Așadar, în timp ce UE vrea ca Ungaria să fie zdrobită pentru a ține Europa de Est în frâu și pentru a-și impune noile reforme „democratice”, are nevoie de Italia, altfel întreaga UE se prăbușește… Și în acest moment trebuie să i se reamintească doamnei Von der Leyen de cel mai vechi adagiu din domeniul bancar.

Când datorezi băncii 1.000 de dolari este problema ta. Când datorezi băncii un trilion de dolari, este problema băncii.

Și iată unde ne aflăm astăzi. Problemele de îndatorare ale Italiei, datorate insistenței nebunești a UE de a păstra controlul asupra sistemului politic italian, sunt mult mai grave astăzi decât erau în 2011, când Silvio Berlusconi a fost înlăturat și a fost instalat tehnocratul Mario Monti.

Mario Draghi nu a făcut decât să agraveze problema, ducând BCE și întreaga Europă la rate negative ale dobânzii timp de aproape un deceniu. Christine Lagarde a fost adusă pentru a continua să se ocupe de această problemă, în timp ce Draghi a fost instalat pentru a se asigura că Italia este legată de Comisia Europeană prin intermediul fondurilor de ajutorare COVID, un proiect de lege pe care Draghi nu a reușit să îl facă să treacă.

În prezent, pasivele Italiei în cadrul TARGET2 sunt pasivele UE. Nu există niciun mecanism de rambursare a acestora. Nu există decât incapacitate de plată, hiperinflație sau ambele. Liderii coaliției de centru-dreapta care urmează să preia puterea în Italia trebuie să își dea seama de pârghiile pe care le au în această situație.

Pentru că este imensă și face ca fiecare silabă a amenințării lui Von der Leyen să fie la fel de goală și lipsită de substanță ca și puterea pe care ea crede că o exercită în cele din urmă.

Iar acest lucru ne aduce la prăbușirea pieței la care am asistat după ce Fed a majorat din nou ratele dobânzilor în SUA cu 0,75% în ajunul alegerilor din Italia și a referendumurilor din patru regiuni ucrainene pentru a decide de cine vor să fie conduse, Rusia sau Ucraina.

Alegerea pentru ei este simplă. Corupția pentru care votează este menită să complice această decizie.

În mod repetat…

Fiecare zi aduce o altă notă despre criza energetică fabricată în Europa, folosind scuza „pedepsirea autocratului Putin” pentru a acoperi adevăratele intenții, naționalizarea marilor industrii, neplata datoriilor în masă și centralizarea puterii pe tot continentul către UE.

Și dacă asta înseamnă să renunțăm la piețele de capital funcționale și la clasa de mijloc care le susține, atunci așa să fie. Până la urmă, este pentru binele comun.

O altă tranșă de oameni a ajuns în sfârșit în faza de „acceptare” a modelului Kubler-Ross privind moartea „Fed Put” și minciuna că problemele Europei pot fi rezolvate în această săptămână. S-au uitat la portofoliile lor și, trezindu-se după un weekend lung și pierdut la Bernie’s, au apăsat butonul de vânzare.

Din păcate, există încă prea mulți oameni în „negare” și „negociere„ pentru a cataliza cu adevărat revolta împotriva acestor eurocrați revoltați.

Graba în dolarul american abia a început. Orice se va întâmpla în Italia și Ucraina în acest weekend va avea efecte profunde asupra viitorului Occidentului.

În punctul culminant al filmului The Batman al lui Matt Reeves, Bruce îi conduce pe oamenii căzuți din Gotham din întunericul unui potop biblic provocat de păcatele orașului către un viitor incert, jurând să îmbrățișeze în sfârșit acel rol de a păzi ceea ce a mai rămas în timp ce orașul se reconstruiește.

Nu știu în ce se va transforma Europa în următoarele câteva luni, dar singurul lucru pe care îl putem spune cu siguranță este că nu va fi un triumf al „democrației”. „Valorile europene”, pe de altă parte, vor fi fost definite în mod corespunzător ca fiind obscenitatea în care au ajuns cu adevărat.