by Adam Schwartz

Sentimentul că lucrurile stau prost și se înrăutățesc este palpabil. Există o tentă mistico-apocaliptică incontestabilă în spiritul prezentului. Factorii geopolitici în continuă creștere sugerează că ne așteaptă turbulențe extreme.

Biden și democrații descoperă – spre surprinderea lor – că se află într-o „încurcătură”: După ce s-a gândit să candideze în 2024 pe baza „bilanțului economic al lui Biden”, echipa lui Biden constată că perspectivele se dizolvă în fața accelerării evenimentelor.

Proiectul Zelensky

Iar Ucraina – care ar fi trebuit să fie un precursor al răsturnării Rusiei în sine – pare mai degrabă să se transforme în debâcle. Cu o înfrângere pe două fronturi („războiul” financiar și cel diplomatic) deja stabilită și cu entitatea ucraineană care se atrofiază acum treptat sub atriția militară rusă pe încă un front, Washingtonul se întreabă dacă să desfășoare sau nu o ofensivă ucraineană – temându-se că ar putea pecetlui o catastrofă ucraineană.

Kievul aude echivocul Washingtonului cu privire la rezultatul probabil al ofensivei ucrainene; Kievul înțelege, de asemenea, că acest lucru ar putea însemna „cortina” pentru proiectul” Zelensky – dacă Biden ar decide că este timpul să tragă o linie sub el și să finalizeze pivotul către China. Aceasta ar însemna literalmente „sfârșitul” pentru cea mai mare parte a conducerii de la Kiev.

Schimbarea de strategie este deja evidentă: John Kirby (purtătorul de cuvânt al lui Sullivan) a prezentat pierderi rusești extrem de exagerate în Bakhmut/Artyomovsk. În același timp, el sugerează că, deși Rusia pare cumva că „câștigă”, în realitate a fost învinsă. Blinken a continuat pe această temă a doua zi cu „Rusia a eșuat în obiectivul său de a șterge Ucraina” și, prin urmare, a „pierdut” – nereușind să își atingă obiectivele.

În mod clar, echipa Biden se repliază pe o „narațiune” de victorie filosofică pentru Rusia, cu supraviețuirea Ucrainei prezentată ca „misiune îndeplinită”.

Consecința a fost previzibilă: cu o „ieșire” a SUA aparent iminentă, era de așteptat o provocare majoră (de exemplu, atacul cu drone asupra Kremlinului). „Cineva” este în mod clar disperat să declanșeze o reacție exagerată a Rusiei care, la rândul său, ar forța Occidentul să treacă la un război total împotriva Rusiei.

Până în prezent, nu se cunosc detalii despre cine ar putea fi responsabil pentru atacul de la Kremlin. Există însă o furie profundă și pasională în Rusia. Kremlinul trebuie să recunoască acest sentiment public. Și va exista un răspuns; dar, în același timp, Moscova nu va dori să facă jocul provocatorilor. (9 mai marchează victoria Rusiei în războiul împotriva Germaniei naziste. Ei nu vor dori ca această zi să fie perturbată).

Confruntată cu o intrigă în Ucraina, cu o inflație în creștere, cu o recesiune iminentă, cu o fugă a sistemului bancar și cu ratinguri scăzute în sondaje, „Echipa Biden” pare să aibă un plan. Este vorba de transformarea lui Biden într-un „președinte de război”, prin mobilizarea Americii cu scopul de a doborî China, în timp ce establishment-ul crede că America ar putea avea încă un avantaj (militar convențional). Se pare că „jocurile de război” ale Pentagonului implică faptul că SUA ar avea o șansă înainte ca China să fie complet pregătită de război.

Un „președinte de război”

Ți se pare ciudat? Ei bine, celelalte „fronturi” (inflația, bula financiară, recesiunea, medicamentele și educația inaccesibile) pur și simplu NU au nicio soluție. Acestea sunt probleme structurale profunde. America de astăzi este un loc în care aproape toată lumea recunoaște problemele, dar în care puterea de veto, interesele înrădăcinate și dominația „Uniparty” în Congres închid orice tentativă de reformă. Trump a încercat să spargă stagnarea, dar nu a reușit. Biden ar eșua, de asemenea, dacă ar încerca. Așadar, dacă rezolvarea problemelor Americii este „problema”, atunci a deveni un „președinte de război” ar putea fi considerat, în mod imaginabil, o „soluție”.

Bineînțeles, din moment ce societățile occidentale de astăzi nu pot privi adevărul în ochi, Occidentul trebuie să apară ca „victimă” a evenimentelor, și nu ca autor al situației sale, pregătind astfel justificarea pentru război. Și pentru a se asigura că această narațiune rămâne în domeniul public, au fost trase focuri de avertisment pregătitoare către mass-media pentru a „rămâne în echipă”.

„Rivalitatea marilor puteri și competiția pentru resurse în scădere – nu sunt decât vechi realități renăscute”, avertizează Robert Kaplan. „Întoarcerea lor este revanșa istoriei care definește acum un prezent de pericol și incertitudine în creștere”.

„Situația mondială este asemănătoare cu cea din perioada premergătoare anului 1914. Noile tehnologii nu au învins rivalitatea pentru resursele naturale limitate, ci doar au mutat accentul acesteia”, scrie filosoful John Gray.

O nouă versiune a Marelui Joc de la sfârșitul secolului al XIX-lea este în curs de desfășurare. Cele două războaie mondiale au fost în parte determinate de nevoia de petrol. Credința societăților occidentale că opțiunile pot fi întotdeauna extinse prin acțiunea omului a fost o trăsătură centrală a proiectului politic occidental și, de asemenea, a liberalismului progresist, scrie profesorul Helen Thompson.

Ea continuă că „… lipsește faptul că tehnologia nu poate crea energie [cel puțin de tipul celei de care are nevoie societatea modernă]. Această convingere a agenților umani s-a dovedit mult timp prea optimistă. Cei care presupun că lumea politică poate fi reconstruită prin eforturile voinței umane nu au mai fost nevoiți niciodată până acum să parieze atât de mult pe tehnologie în detrimentul energiei [fosile] – ca motor al progresului nostru material”.

Epoca de Aur

Aahh – Profesorul Thompson scoate pisica din sac. Acest „pariu de război” extrem de riscant – și anume că societățile noastre complexe pot fi conduse din ce în ce mai mult pe baza tehnologiei ecologice, mai degrabă decât pe baza „resurselor naturale din secolul 19″ – este un pariu, provocat, sugerează Thompson, „de o stare de spirit subiacentă de teamă existențială, o suspiciune sâcâitoare că civilizația noastră s-ar putea autodistruge, așa cum au făcut-o atâtea altele în trecut”. (De aici impulsul de a reafirma dominația – chiar și cu prețul accelerării unui posibil autosuicid occidental).

Ideea ei este că spiritul cultural general tinde spre deznădejde și nihilism. Da – dar cine a fost responsabil pentru faptul că Occidentul a fost nevoit să parieze pentru viitorul său pe tehnologie în detrimentul energiei? Europa a avut o sursă de energie ieftină și fiabilă până când a aruncat mâna cu planurile neo-conservatorilor americani și europeni.

„Epoca de aur” occidentală a fost legată de rate ale dobânzii zero și inflație zero. Au existat decenii de inflație aproape de zero tocmai din cauza produselor manufacturate ieftine venite din China și a energiei ieftine din Rusia. Acum, Occidentul se confruntă cu demonul inflației și cu ratele mai mari ale dobânzilor care îi devastează sistemul financiar. Aceasta a fost alegerea sa.

Da; „narațiunea”, după cum explică Robert Kaplan, este că „soarta este în cele din urmă în mâinile agenților umani. Dar agenția umană nu trebuie să aibă neapărat rezultate pozitive. Indivizi precum Putin și Xi sunt agenți umani, care au provocat un război vast și sângeros în Ucraina – și care conduc Asia spre un conflict militar de mare amploare din cauza Taiwanului”. Oh – deci Ucraina și Taiwanul nu au nimic de-a face cu proiectul neoconservator de a extinde hegemonia americană într-o nouă eră?

Incapabil să abordeze problemele în mod onest, acest colectiv de intelectuali occidentali își bazează justificarea unui viitor război cu China pe premisa că Putin, fără un motiv întemeiat, a ales pur și simplu să invadeze Ucraina la 24 februarie 2022, și că Xi este vinovat de intenția de a invada Taiwanul – pentru care Occidentul trebuie să răspundă în mod corespunzător prin stocarea „maximă” de arme în Taiwan.

Această justificare este la fel de mincinoasă ca și justificarea pentru războiul din Irak.

Pregătirile pentru acest război sunt în plină desfășurare: Mai multe arme în Taiwan; forțele speciale americane fac exerciții pentru infiltrarea lor în Taiwan în urma unei eventuale preluări a puterii de către chinezi (probabil pentru a lansa o insurecție de gherilă). Și, după cum relatează Andrew Korybko, SUA își adună aliați în Asia-Pacific: Coreea de Sud a autorizat submarinele americane înarmate nuclear să acosteze în porturile sale; AUKUS este consolidat; Japonia este neoficial la bord; iar Indonezia și Filipine sunt sub presiunea SUA pentru a-și face partea.

Tandemul Joe Biden – Ursula Von Der Leyen

În contrapondere la jocul obișnuit de a aduna aliați înaintea unui posibil conflict, Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, propune ca forțele navale ale blocului comunitar să patruleze în strâmtoarea Taiwan. Acest lucru a venit la doar câteva săptămâni după ce secretarul general al NATO, Stoltenberg, a declarat: „Ne intensificăm acum cooperarea cu partenerii noștri din Indo-Pacific: Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă și Australia”.

„Tendința incontestabilă este că partenerii europeni ai SUA sunt pregătiți să joace un rol militar mai mare în regiune, inclusiv unul provocator dacă vor ajunge să patruleze în strâmtoarea Taiwan”, scrie Korybko.

Von der Leyen și UE este și ea implicată – numele ei a fost menționat de trei ori în discursul lui Jake Sullivan despre „Noul consens de la Washington„, în care este programată inversarea întregii tendințe politice, din anii Reagan încoace – de la o întoarcere la protecționism; la intervenția guvernului central în sprijinul politicii industriale; la o investiție îndrăzneață în consolidarea capacităților; „reziliență” și reapropierea lanțurilor interne de aprovizionare.

Acesta nu este însă un adevărat proiect de reformă a economiei americane, deși este prezentat ca atare. O reformă adevărată ar necesita schimbări structurale uriașe. Este vorba despre reorientarea economiei în vederea unui posibil război convențional cu China. (O lecție din conflictul ucrainean a fost aceea că capacitatea industrială contează). Este probabil, de asemenea, un pretext pentru creșterea cheltuielilor fiscale (tipărirea de bani) în perioada premergătoare alegerilor din 2024.

Inevitabil, cei din UE care sunt aliați cu „Verzii” germani și cu Von der Leyen sunt în extaz. Oficialii de la Bruxelles vorbeau despre „biletul Biden-Von der Leyen” (ca și cum ea ar fi un candidat la vicepreședinția SUA pe „biletul” democrat!),și se lăudau cu o alianță de putere SUA-UE care se va extinde până în 2028!

Ce să înțelegem din aceste schimbări? Repet: Biden se află într-o „încurcătură”, iar echipa sa se zbate. Este extrem de prematur pentru Casa Albă să spună că „misiune îndeplinită” în ceea ce privește Ucraina – dar ce altceva poate face? Războiul cu China nu va fi doar cu China, ci probabil va fi și cu Rusia. Aceasta a fost cu siguranță esența vizitei de patru zile a ministrului chinez al apărării la Moscova (inclusiv o sesiune personală cu Putin). Mesajul a fost destul de clar: China și Rusia „își dau mâna din punct de vedere militar”. Acest lucru va prevesti o schimbare de paradigmă strategică care ar putea foarte bine să forțeze o regândire a SUA cu privire la calea de urmat… sau nu.